Proprietarii de clădiri istorice care nu și-au renovat fațadele nu vor avea zile senine. Astăzi, viceprimarul Traian Stoia a anunţat că se vor constitui grupuri de control, formate din agenţi al Poliţiei Locale şi agenţi al Poliţiei Naţionale, care vor merge prin oraş pentru a depista care sunt clădirile cu probleme.
Agenţii vor avea acces inclusiv în curţile proprietarilor şi, mai mult de atât, vor putea aplica sancţiuni. “Trebuie să luăm măsuri, ar trebui ca proprietarii să fie obligaţi să îşi facă un proiect în trei luni şi până la sfârşitul anului să îşi termine lucrările. Eu nu ştiu de ce proprietarii care nu fac nimic nu intră sub incidenţa penală“, a declarat Stoia. Legat de situaţii materiale dificile des invocate pentru a nu face reparaţii, vicele a lămuri: “Cine nu are bani să îşi renoveze să îşi vândă apartamentul şi să îşi cumpere în altă parte imobile pe care pot să le întreţină”.