Preferă să îşi ţină copiii nevăzători acasă, decât să le ofere o şansă de a se integra în societate şi de a urma cursurile singurei şcoli create special pentru orbii din partea de vest a ţării. Sute de copii sunt condamnaţi, astfel, la o viaţă fără niciun viitor pentru că nu ştiu nici măcar să citească. Totul pentru că provin din familii nevoiaşe pentru care indemnizaţia de handicap de câteva sute de lei este mai importantă decât soarta copiilor care au avut ghinionul de a se naşte orbi sau cu probleme grave de vedere.
La Liceul Teoretic “Iris” din Timișoara învață aproape 230 de copii cu vârste între 3 și 19 ani nevăzători sau cu probleme de vedere. Mulți dintre ei provin din mediul rural din județele Timiș, Hunedoara, Caraș – Severin, Mehedinți, Dolj sau Gorj, astfel că sunt cazați la internatul din curtea școlii. Directorul şcolii, Dănuţ Ciotescu, spune că părinţii copiilor orbi din aceste judeţe află întâmplător de liceul special din Timişoara, dar sunt greu de convins să îi lase să vină la Timişoara, mai ales că nu trebuie să plătească niciun leu pentru cazarea, masa sau şcolarizarea acestora. “20 dintre cei 230 de copii înscrişi la Liceul Teoretic “Iris” sunt nevăzători, restul au probleme de vedere, dar numărul acestora este mult mai mare în cele şase judeţe din partea de vest a ţării. Părinţii mai săraci nu se gândesc la viitorul copiilor sau sunt de părere că oricum nu vor reuşi în viaţă din cauza acestei dizabilităţi şi preferă să îi ţină acasă. Potrivit legii, în cazul în care copilul este înscris la şcoală, pierde indemnizaţia de handicap şi rămâne doar cu alocaţia”, explică Dănuţ Ciotescu. Directorul instituţiei mai spune că sunt şi părinţi care sunt convinşi că un copil nevăzător are dreptul să urmeze o şcoală ca să poată avea un viitor, însă după doar câteva luni, părinţii îl iau acasă pentru că este mai importantă indemnizaţia pe care o primesc de la stat.
Copil orb de doar trei ani abandonat de mamă în internat
La polul opus se află părinţii care văd în şcoala specială pentru nevăzători din Timişoara şansa de a scăpa de copilul cu deficienţe. Le este greu să accepte că nu au un copil la fel ca ceilalţi, care nu va reuşi niciodată să se descurce singur şi atunci o parte din copiii care ajung la Timişoara sunt “uitaţi” de părinţi cu lunile. Este şi cazul unei fetiţe de doar trei ani, care nu a putut să vadă de la naştere. Provine dintr-o familie nevoiaşă care atunci când a aflat de Liceul “Iris” a înscris-o la grădiniţă, dar nici nu s-a mai interesat de soarta fetiţei. “Acum s-a mai obişnuit, dar la început plângea în fiecare zi, îi era dor de familia ei, la toţi angajaţii ne era milă de ea. Noi am învăţat-o să meargă la WC şi am avut grijă de ea. Avem şi copii care nu sunt vizitaţi de părinţi cu lunile şi atunci plâng, săracii, pentru că familia nu are bani să vină la ei”, mai povesteşte directorul instituţiei.
De ce condiţii beneficiază copiii înscrişi la Liceul “Iris”
Copiii nevăzători internaţi în căminul Liceului Teoretic “Iris” din Timişoara beneficiază de cele mai bune condiţii din ţară. Copiii stau ce mult patru în cameră, primesc trei mese pe zi, plus două gustări reci, condiţii pentru care familiile acestora nu trebuie să plătească nici măcar un leu. Pentru că sunt nevăzători, o clasă este formată din cel mult doisprezece copii, pentru ca profesorii să se poată ocupa de fiecare în parte, mai ales că unii dintre ei au şi probleme psihice. Elevii nevăzători învaţă alfabetul Braille, astfel că aceştia parcurg programa normală, ştiu să citească, să se joace pe calculator, să intre pe Internet sau chiar pot să “citească” o carte.
De cei 230 de copii se ocupă nu mai puţin de 110 salariaţi “supercalificaţi”.
Pe lângă orele de la şcoală, elevii au parte şi de un program mai special. Copiii nevăzători sunt ajutați să gândească pozitiv de către zece psihologi, au parte de cursuri de educație vizuală şi de logopedie. Mai mult, copiii beneficiază de consultaţii oftalmologice gratuite, primesc ochelari de vedere sau sunt cazuri în care Guvernul a finanţat o operaţie care să le redea vederea. Este şi cazul unui băiat care se află în clasa a XII-a ce a avut posibilitatea să fie operat cu bani de la stat şi astfel poate vedea mai bine. Potrivit directorului şcolii, anual, cel puţin cinci elevi decid să se înscrie şi la facultate, printre meseriile cele mai râvnite de nevăzători sunt cea de informatician, asistent medical sau psihopedagog.
În lumea nevăzătorilor
Este pauză, iar Vlad, Alexandru, Ionuţ şi Darius stau liniştiţi în bancă. Cei patru copii au cel mult 15 ani, sunt în clasa a şaptea şi de abia reuşesc să vadă nişte umbre. Însă Liceul Teoretic “Iris” reprezintă locul în care li se pare că viaţa lor este una normală pentru că sunt înconjuraţi de copii care au aceleaşi dizabilităţi ca şi ei. Vlad are 13 ani şi ne spune cu un mic regret că nu a văzut niciodată, dar putea să deosebească culorile până în urmă cu câţiva ani când, la fel ca majoritatea nevăzătorilor, şi-a băgat degetele în ochi şi a rămas orb. Băiatul este din Timişoara şi vine în fiecare zi la şcoală, unde stă până la ora 17:00 pentru că acolo învaţă şi îşi pregăteşte temele pentru a doua zi. Cel mai mult iubeşte să se joace pe calculator şi să cânte la pian. “Am participat la o mulţime de concursuri, pasiunea pentru muzică mi-am descoperit-o la vârsta de patru ani, când am primit cadou o orgă de jucărie şi când am crescut, părinţii mi-au cumpărat o pianină”, povesteşte Vlad.
Colegul lui, Alexandru, are 15 ani şi este tot din Timişoara. Tânărul ne mărturiseşte că s-a născut orb şi mai are două surori care sunt sănătoase. “E greu pentru un părinte cu un copil orb, cum s-ar fi descurcat cu trei?”, se întreabă Alexandru, care cu regret ne spune că tot timpul trebuie să fie însoţit de cineva pentru că singur nu se poate deplasa. La fel ca Vlad, şi Alexandru iubeşte muzica şi în mod special instrumentele de percuţie, iar visul lui este acela ca lumea să audă de el şi să îi aprecieze munca.
Ionuţ are tot 15 ani şi este din Drobeta Turnu – Severin. Părinţii l-au dat la şcoala specială din Timişoara pe când avea opt ani şi jumătate şi îl iau acasă cel puţin o dată la trei săptămâni. Urăşte să stea departe de familie, însă ştie că trebuie să termine cel puţin liceul ca să poată avea un viitor. Băiatul ne spune că are probleme grave de vedere, dar “eu încă mai zăresc lumina puternică, simt când e umbră sau când e întuneric, simt dacă cineva este lângă mine, dar nu zăresc nicio imagine”. Timp de patru ani, Ionuţ a văzut, însă o clipă de neatenţie l-a condamnat pe băiat la întuneric. Ionuţ purta ochelari în ziua în care împreună cu o verişoară s-au gândit să se joace sărind peste un zid de cărămizi. Dar în momentul în care Ionuţ a sărit, a căzut, a dat cu capul şi de atunci a reuşit să vadă destul de puţin. Au urmat două operaţii, una în România care nu a eşuat, şi alta în Belgia, după care Ionuţ a reuşit să vadă lumina. Medicii îi spun băiatului că în mod normal ar trebui să vadă în urma acelei operaţii, însă acest lucru nu se întâmplă. De aceea, Ionuţ trăieşte cu speranţa că într-o zi va putea să fie şi el un om normal, “cu ajutorul lui Dumnezeu”.
Darius are 14 ani şi este elev tot în clasa a VII-a. Băiatul este din Săcălaz, dar nu este cazat în internat, părinţii îl aduc dimineaţa la şcoală şi îl iau seara la ora 17:00. Şi Darius reuşeşte să vadă “puţin” lumina, iar cel mai mult iubeşte să meargă la biserică şi să se joace cu animalele din curtea casei. Băiatul ne spune că aşa s-a născut, însă este optimist că în acest an va putea să vadă pentru că părinţii lui au reuşit să strângă o sumă de bani pentru o operaţie în Austria. “Trebuie să văd, am ochii normali, uitaţi, sunt absolut normali, nu mi-am băgat degetele în ochi, doar nervul optic este atrofiat”, ne spune zâmbind Darius.
