EXCLUSIV Directorul Curții de Conturi Timișoara, fals ca să obțină o locuință....

EXCLUSIV Directorul Curții de Conturi Timișoara, fals ca să obțină o locuință. Vezi cum a devenit „simplul om” Ştefan Ionel proprietar în şase zile

5
DISTRIBUIȚI

stefan fals

Directorul Curţii de Conturi Timişoara, Ştefan Ionel, are în trecutul său imobiliar cel puţin un „schelet”, care explică de ce ani de zile controalele acestei instituţii la Primăria Timişoara nu au descoperit nimic grav în ciuda gravelor abuzuri comise.  Ştefan Ionel a încheiat în 8 iulie 1993, pentru cinci ani, contractul de închiriere nr. 12 cu Banca Română pentru Dezvoltare – sucursala Timişoara, la vremea aceea instituţie de stat, pentru un apartamentul de pe strada Divizia 9 Cavalerie  nr. 75,  suprafaţa închiriată fiind de 74 m.p. la care se adaugă garajul de 17,20 m.p. Conform contractului, fişa locativă este parte integrantă a contractului, fiind de asemenea semnată de către chiriaşul Ştefan Ionel. Conform documentului asumat de acesta prin semnătură, Ştefan are trecut în dreptul său la unitatea unde lucrează BRD. 

În 14 iulie 1993, la numai şase zile de la închirierea locuinţei, Ştefa Ionel înregistrează sub nr. 14753, la RA. URBIS TIMIŞOARA – condusă de Miuţ Nicuşor, cel care va conduce în următorii ani Direcţia Patrimoniu din Primăria Timişoara – solicitarea de cumpărare a apartamentului închiriat de la BRD SA . De data aceasta,  Ştefan Ionel recunoaşte în  scris că este de fapt salariat la Direcţia Judeţeană de Control a Curţii de Conturi judeţul Timiş şi nu al BRD SA.


Conform cererii, Ştefan declara ca domiciliu nu apartamentul de pe Divizia 9 Cavalerie, ci o altă locuinţă de pe strada Goethe. Ulterior, în 4 august 1993, Urbis-ul a semnat contractul de vânzare cumpărare cu soţii Ştefan pentru apartamentul închiriat. Declararea în fals de către actualul director al Curţii de Conturi că este angajat BRD era singura modalitate prin care putea să devină chiriaş pentru apartamentul respectiv şi, ulterior, să cumpere. „Locuinţele construite din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezenţei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 şi ale prezenţei legi”, se prevedea în Legea nr.85/1992, în baza căreia i-a fost vândută locuinţa. Însă, conform legislaţiei în vigoare, instituţiile de stat, cum era şi BRD la momentul acela, nu puteau să închirieze decât propriilor angajaţi.

Contactat de PRESSALERT.ro pentru a explica cum a fost în acelaşi timp şi angajat BRD şi al Curţii de Conturi, Ştefan Ionel a susţinut că „eu nu ştiu să fi fost vreo hârtie de acest fel. Într-adevăr am luat un apartament care era de la BRD. Nu am fost singur, au mai fost şi alţii. Am luat un credit atunci pentru apartament. Nu ştiu dacă era condiţia să fi fost angajatul lor. Nu cred că e aşa, că am semnat eu. Nu ştiu. Cei de la BRD s-au ocupat. Păi de ce era ilegal să solicit apartament? Atunci stăteam cu socrii mei pe Goethe. Nu m-am ocupat eu de acte. Eram un simplu om care era chiriaş. Aşa a fost procedura”. Întrebat dacă i se pare normal să dea declaraţii în fals ca reprezentant al unei instituţii de control şi dacă un „simplu om” ar fi putut să devină proprietar în şase zile, Ştefan Ionel a întrerupt discuţia sec „nu ştiu. Bine, mulţumesc. La revedere”.

5 COMENTARII

  1. PE DRACU MAGDA SIRCA!?
    „creerul…penal” este troica alcatuita din COJOCARE MIUT CIUHANDU. Vezi Dosarul penal care zace la DNA de vreo 7-8 ani vizand cele peste 400 de locuinte de la Legea 112/1995 repartizate ILEGAL si VANDUTE tot ILEGAL si MOKA la diverse…personalitati (!?) politisti, judecatori procurori, lideri partide politice etc etc (si acestia …in fond tot infractori ca beneficiari ai faptelor infractionale comise de …troica.). De ce se stopeaza in continuare dosarul respectiv??????????????????????????? Pentru ca …repunerea in situatia anterioara prin anularea actelor administrative si juridice (evident lovite de nulitate absoluta!!!) aferente infractiunilor respective ar putea aduce la bugetul primariei sume considerabile. Sau faptul ca in lista …beneficiarilor penali apar nume ca; bic, borza ostaficiuc, petre petrisor, munteanu, stirbu, vlad, gelu popovici, etc etc etc, pune in imposibilitate punerea in aplicare a principiului constitutional privind „egalitatea tuturor cetetenilor in fata legii” ?
    ps. din cate stiu, nicaieri in tara nu s-au comis asemenea fapte penale in privinta locuintelor de la L 112/1995.

  2. Suntem condusi numai de mafioti! Nici nu trebuie sa ne mai miram ca o ducem asa prost. DNA, DGI, DGA, parchetul ,politia parca sunt incadrate numai cu orbi care refuza sa vada evidentele. Nimeni nu se intreaba cum niste salariati la stat au ajuns milionari in euro.

  3. Am avut si eu cateva intalniri cu cei care au fost in primarie,in legatura cu un apartament revendicat.La inceput ma indemnau sa ma alatur avocatei care reprezenta primaria in instanta,in proces cu asa-zisii proprietari.Apoi,un alt angajat al primariei,pe atunci jurist,mi-a spus in fata sa nu ma mai agit,pentru ca persoana care revendica respectivele imobile ,urma sa castige tot,in contextul in care primaria era inca in proces!Totul s-a petrecut in perioada 2007-2009,pina in momentul in care am fost instiintat ca nu mai sunt chiriasul primariei si urma sa iau legatura cu o firma de avocatura pentru noul contract de inchiriere,instiintare nu de la primarie ci de la o firma de executori judecatoresti.Am si eu cateva acte care atesta tot ce afirm,iar acum am inteles ca respectiva firma de avocatura din Timisoara,ar fi predat dosarul respectiv(de administrare si inchiriere) unei alte firme de avocatura din Bucuresti.Ma poate ajuta cineva?

Dă-i un răspuns lui Politia secreta a Primariei Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.