Iubitoarele de maidanezi au „mârâit” nervoase la jurnaliști, în timpul protestului ilegal...

Iubitoarele de maidanezi au „mârâit” nervoase la jurnaliști, în timpul protestului ilegal din faţa Primăriei Timişoara VIDEO

47
DISTRIBUIȚI

protest caini comunitari timisoara

„Eu de mic copil am fost traumatizată de agresivitatea  oamenilor faţă de animale. Sunteţi culmea! Vi se pare normal să vedeţi oameni  ucigând cu zâmbetul pe buze animale şi copii care stau şi privesc lucrul ăsta?  Mi se pare că este ceva cu societatea asta”, răcneşte o tânără în faţa Primăriei Timişoara. Nu are mai mult de 1.60 înălţime şi nici nu cântăreşte mult, însă ţipetele nu  numai că răsună până în instituţia de pe Loga, dar sunt şi filmate cu grijă de jurnalişti.  E ora 18.30 şi peste drum de Filarmonică circa 50 de iubitori de animale discută înverşunaţi despre decizia Parlamentului, de a eutanasia câinii comunitari care nu sunt adoptaţi în termen de 14 zile de la capturarea de pe străzi. Câţiva metri mai încolo de  protestatara furioasă, o altă iubitoare de animale nemulţumită răbufneşte „ne fac babe, ne fac fără soţi. Nu mai suport. Eu sunt măritată, am soţ şi am şi cinci câini adoptaţi, nu pot să fac mai mult de atât”.

Niciun cuvânt despre micuţul ucis la Bucureşti de maidanezi. În schimb, urmările  accidentului sunt comentate din plin şi vinovaţii sunt găsiţi pe loc. „Mass media incită la uciderea câinilor.  M-am săturat să văd zi de zi câini măcelăriţi la televizor”, a spus o altă protestatară când peste ea a intervenit o altă iubitoare de animale.   „Să mergem în lesă cu pedofilii, cu violatorii şi cu hoţii, dacă ne temem că vom fi muşcaţi de câinii maidanezi”. Apoi, s-a trecut la pozat şi filmat de ziarişti considerați potrivnici.  Desprinşi parcă din alt tablou, unii protestatari au fost tăcuţi. Aceştia nu şi-au urlat doleanţele şi nici nu s-au luat la harţă cu presa.  În schimb au afişat pancarte inscripţionate „omul prost se luptă cu câinii, omul inteligent se luptă cu cei care abandoneză”,   „Jos Guvernul”, şi „Auschwitz egal <<Rominia>>”.  Înainte de a pleca spre Piaţa Unirii însoțiți de jandarmi,după ce au blocat fără autorizație trotuarul din fața primăriei, protestatarii, carea au ajuns să fie vreo 200, au mai făcut o clarificare : sunt de acord cu eutanasierea câinilor agresivi, dar aceasta trebuie făcută doar ca urmare a diagnosticului unui medic veterinar.  Legat de costurile operaţiunii de prindere şi diagnosticare nimeni nu a pomenit nimic.

Întrebaţi ce îi sfătuiesc pe oamenii care sunt atacaţi de haite de câini, protestatarii nu au putut oferi un răspuns.  A curs în schimb cu discursuri despre eutanasiere, sterilizare şi despre răutatea oamenilor.  Ajunşi în Piaţa Unirii după o plimbare rapidă  pe strada Mărăşeşti,  protestatarii s-au așezat pe bănci pentru a găsi soluţii. Sufletul „imaculat” al iubitorilor de animele a fost evidenţiat  în discuţia despre Danyflor ,firma care gestionează câinii comunitari din Timişoara.  „Acolo lucrează două doamne care sunt cât de cât normale, pe restul i-aş călca cu maşina”, a clarificat şefa grupului.  Solidari în ura împotriva presei şi a celor care vor să ucidă câini, nemulțumiţii şi-au dat cu stângul în dreptul atunci când s-au pus la discuţii despre strângerea de bani pentru un adăpost pentru câini.  1.000 de lei de căciula – atât ar fi fost suma necesară.


„Eşti nebun, am cerut zece lei pentru mâncare şi nu mi-a dat nimeni,  darămite un salariu. Nu se pune problema”.  Eficienţi, iubitorii de animale au stabilit că vor avea o discuţie cu primarul Nicolae Robu pentru ca primăria să facă o campanie de adopţie a câinilor ridicaţi de pe străzi. „Robu? Ăla nu a avut nicio poziţie”, a comentat o protestatară, în vreme ce o altă tânără a răspuns cu haz „da, nici măcar  a misionarului”.  Lăsatul serii a dus la tragerea unei concluzii.  Adopţia de la distanţă cu cheltuieli de 60 de lei pe lună pentru un animal. „Va trebui să îi obligăm pe cei de la ţară să îi adopte pentru că pe oamenii ăia nu ai cum să îi convingi”, a spus o altă iubitoare de animale. La nici cinci minute după, luptătorii şi-au văzut de ale lor, fiind covinşi că „omul e cel mai agresiv animal dintre fiinţele omeneşti”.

47 COMENTARII

  1. :)))))))))))))))))))))))))))))))
    Nu este nevoie de camera ascunsa – lasa oamenii sa spuna ce au pe suflet in fata camerelor video … OTV a fost o nimica toata…
    Circoteca in toata regula ……

  2. De ce nu ati filmat-o si pe domnisoara „jurnalista” care racnea din toate puterile?! Ea a inceput sa urle aberatii si dupa s-a retras din multime ca sa poata fi filmata „iubitoarea de animale”. Aveati nevoie de material pentru ca lumea era prea linistita, dupa cum sublinia alt reprezentat al presei.

  3. cum este in lumea civilizata? ciinii umbla liberi pe strada? sint sfinti ca vaca idienilor? cei care nu sint cu adevarat adoptati (nu pe hirtie si eliberati ulterior pe strada) nu sint omoriti dupa citeva zile de stat la adapost? ong-urile lor nu accepta acest lucru? populatia nu accepta acest lucru?

    sa nu fiu inteles gresit, mingii ciini din jurul blocului, uneori le dau si de mincare dar asta nu inseamna ca trebuie sa accept prezenta lor pe strada. daca sint hraniti de oameni nu inseamna ca sint fericiti. majoritatea nici macar nu se pot adapta daca cineva doreste sa ii adopte si sa ii tina in curte.

    • As vrea sa stiu cati caini ai adoptat tu si nu s-au adaptat?Eu pot spune ca am adoptat cativa in timp si nu exista caine care nu se adapteaza daca este tratat corespunzator.Din gura e usor de dat!

    • Da, chiar sunt foarte simple!

      Cand ai raspuns la intrebarea „cine ar trebui sa fie tras la raspundere pentru comportamentul violent al unui animal care nu e capabil de malitie innacusta?” cu „cainele, desigur, nu oamenii care l-au abandonat, neglijat, lovit, scuipat si haituit” cinismul, ignoranta si lasitatea de care dai dovada spun totul despre tine.

    • Dar cine a pus in felul acesta intrebarea? Trebuie ori copii, ori caini? Mie-mi pareti mai matur de atat.
      Singurul lucru pentru care se lupta oamenii aia, este viata. Nu vor sa fie omorate animalutele. Nu se lupta impotriva copiiilor, ci pentru viata bietelor animale.
      Oricum ati incerca sa puneti problema, sunt-totusi-in Romania si oameni mai inteligenti de atat. Oameni care nu se lasa manipulati de un discurs ieftin, sau-bineinteles-de media. Oameni care nu au fost crescuti maltratand animale si care vorbesc si tin partea necuvantatoarelor.
      Eu zic ca un caine se naste, la fel ca un copil, nevinovat si neformat, doar cu un mic aport de personalitate. Apoi vine omul, in unele cazuri parinte, in altele stapan si-l formeaza.
      Cainele meu se comporta asa cum l-am crescut-bland.

    • @johnstevedoe: Ma bucur ca ai citit cu mare atentie textul. Am observat si eu greseala, dar nu am mai putut reedita comentariul. Ma bucur de asemenea ca ai inteles ceea am incercat sa transmit.

    • @Alex: Sa presupunem ca inteligenta implica si intelegerea psihologiei oamenilor dar si pe cea a cainilor. Un caine bland care isi asculta stapanul o face pentru ca il recunoaste ca fiind acel membru alfa al grupului/haitei din care face parte. Dar si acel caine bland, daca ajunge sa faca parte dintr-o haita dominata de un alfa agresiv, va ataca fara nici un fel de problema daca liderul i-o cere, va ucide chiar, pentru a nu fi exclus din haita. Nevoia apartenentei la haita dicteaza comportamentul si actiunile cainelui. Haitele de caini vagabonzi sunt adevaratul pericol, mai ales pentru copii si nu cainii luati individual. Aici avem o alegere de facut pentru a rezolva definitiv aceasta problema si trebuie sa fim determinati sa o rezolvam, nu sa propunem la nesfarsit aceleasi solutii care s-au dovedit nefiabile sau imposibil de pus in practica. Retorica si copii si cainii sunt fel… iarasi nu ajuta.

  4. prostii nu si-au dat seama inca de vinovatul mortii copilului.unica vinovata este bunica,sigura cu discernamant din aceasta ecuatie (caini,copii,bunica).intrebarea este ,ce facea bunica ,atunci cand cei 2 nepoti au disparut de langa ea? , o fi fost in transa? sau poate in sevraj ,poate a tras un pui de somn .cum sa mergi in parc cu nepotii si sa nu ii poti supraveghea ? cei 2 copii cu bunica in parc sau fara era acelasi lucru .cum sa ajunga copilul la o distanta de aprox 1m fata de bunica ? ,pe un teren viran ,cu balarii ,cioburi si alte gunoaie.daca cadea si-si taia carotida ?daca ajungea in partea cealalta pe sosea si-l accidenta un tramvai sau o masina? ce face protectia copilului in acest caz? un lucru este cert ca acest USL acum 1 an a contestat eutanasierea cainilor la CCR ,in opozitie fiind ,iar acuma ca-s la putere aciasi USL-isti au aprobat eutanasierea maidanezilor .iar noi PROSTII nu vedem .vedem doar ce doresc unii sa vedem .nu vedem balbaiala acestor USLASI in cazul Rosia ,nu vedem ca de 24 de ani doar c resc taxele ,impozitele si preturile ,iar salariile nu ,nu vedem ca banii publici sunt FURATI de asa zisii baieti destepti ,desigur in complicitate cu autoritatile si ca oricine vine la putere tot asta vor face ,nu vedem ca spitalele arata ca-n 1950 ,invatamantul este la pamant,drumuri nu avem desi s-au cheltuit miliarde de euro pentru constructia lor ,samd .noi PROSTIMEA VEDEM DOAR CAINII CARE CIRCULA LIBER PRINTRE NOI .daca ii omoram pe toti veti vedea ce bine ne va fi .nu vedeti ca presa manipuleaza? nu vedeti ca suntem manipulati non-stop? ati vazut cumva vreo lacrima pe obrazul unuia dintre parinti ? sau pe al bunicii? eu nu si ma pune pe ganduri,la fel cum ma pune pe ganduri umblatul parintilor la cateva ore de la inmormantare ,la diferite televiziuni,desigur PE BANI !

    • ca să-l parafrazez pe nea’ Iancu : „amice, eşti un idiot!”
      In primul rănd, vorbim de un oraş, un spaţiu urban creat pentru oameni nu jungla amazoniană! restul e gargară…
      Tine minte: AI 14 ZILE SĂ-I ADOPŢI! după care „ura si la gară”!

  5. prostanacii nu si-au dat seama inca de vinovatul mortii copilului.unica vinovata este bunica,sigura cu discernamant din aceasta ecuatie (caini,copii,bunica).intrebarea este ,ce facea bunica ,atunci cand cei 2 nepoti au disparut de langa ea? , o fi fost in transa? sau poate in sevraj ,poate a tras un pui de somn .cum sa mergi in parc cu nepotii si sa nu ii poti supraveghea ? cei 2 copii cu bunica in parc sau fara era acelasi lucru .cum sa ajunga copilul la o distanta de aprox 1m fata de bunica ? ,pe un teren viran ,cu balarii ,cioburi si alte gunoaie.daca cadea si-si taia carotida ?daca ajungea in partea cealalta pe sosea si-l accidenta un tramvai sau o masina? ce face protectia copilului in acest caz? un lucru este cert ca acest USL acum 1 an a contestat eutanasierea cainilor la CCR ,in opozitie fiind ,iar acuma ca-s la putere aciasi USL-isti au aprobat eutanasierea maidanezilor .iar noi PROSTII nu vedem .vedem doar ce doresc unii sa vedem .nu vedem balbaiala acestor USLASI in cazul Rosia ,nu vedem ca de 24 de ani doar c resc taxele ,impozitele si preturile ,iar salariile nu ,nu vedem ca banii publici sunt FURATI de asa zisii baieti destepti ,desigur in complicitate cu autoritatile si ca oricine vine la putere tot asta vor face ,nu vedem ca spitalele arata ca-n 1950 ,invatamantul este la pamant,drumuri nu avem desi s-au cheltuit miliarde de euro pentru constructia lor ,samd .noi PROSTIMEA VEDEM DOAR CAINII CARE CIRCULA LIBER PRINTRE NOI .daca ii omoram pe toti veti vedea ce bine ne va fi .nu vedeti ca presa manipuleaza? nu vedeti ca suntem manipulati non-stop? ati vazut cumva vreo lacrima pe obrazul unuia dintre parinti ? sau pe al bunicii? eu nu si ma pune pe ganduri,la fel cum ma pune pe ganduri umblatul parintilor la cateva ore de la inmormantare ,la diferite televiziuni,desigur PE BANI !voi nu vedeti ca de 24 de ani fiecare ministru care este numit de fiecare data isi reformeaza ministerul ? culmea este ca dupa o asa zisa reformare lucrurile tot prost merg ,desigur pentru ROMANI ,nu si pentru sistemul din care provin acesti ministri .

    • Cu siguranta bunica este vinovata de moartea pustiului…au prins-o politistii cu singe pe bot,lingindu-se satisfacuta…de asemenea,au verificat-o si era castrata…si purta in ureche un crotal marcat de un ONG…

  6. am o propunere pt viitorul protest :
    Mai bine zis un traseu de urmat : sa zicem pt inceput; strada spre liceul silvic (plecare de la dinamo – dacia service) – scurt popas peste calea ferata spre giarmata vii (poligon) – intoarcere pe la muzeul satului – umt poarta principala si mai departe spre gara mica – traversare pasarela – gara mica – badea cartan – traian.
    Ora de desfasurare : dupa ora 22. Se merge „pe jos” – pietonal. Sunt admise si bicicletele.
    Dupa care cei care au mai ramas in coloana primesc de la subsemnatul o donatie substantiala pt cainii maidanezi.

  7. Domnule Bota
    Eu am fost acolo ieri chiar pentru a vedea ce se intamla acolo si cum va fi reflectata aceasta intamplare in presa.

    Cei care erau acolo se jucau cu cainii, inclusiv eu am facut acest lucru, discutau intre ei, incet si fara ca cineva sa ridice tonul, cateii si ei pe acolo, la un moment dat au inceput sa latre de plictiseala, dumneavoastra va plimbati printre oameni, nu am vazut pe nimeni sa se lege de dumneavoastra, probabil lumea credea ca sunteti vreun turist curios vazandu-va filmand cu acea camera micuta de amator.

    Nimeni nu a fost isteric in acea multime, cu o singura exceptie:
    La un moment dat, spre sfarsitul adunarii, o fatuca de vreo 18-20 de ani, cu un carnetel in mana, draguta, mult prea plina de ea insasi, probabil reprezentanta gazetei de perete de la vreun liceu din oras, a inceput sa-i provoace pe cei aflati in apropierea ei, cu intrebari de genul „dar dumneavoastra ce ati face daca v-ar ataca o haita de 19 caini furiosi…”
    Cei intrebati incercau sa-i raspunda, dar, micuta isterica, in loc sa-i lase sa vorbeasca repeta incontinuu „…nu, va rog sa raspundeti la intrebarea mea, ce faceti daca va ataca o haita de 19 caini furiosi…”. Majoritatea oamenilor de indepartau, unii se apropiau dorind sa o vada pe nebuna iar mititica incerca sa agate pe altcineva, punandu-i exact aceeasi intrebare.
    Este adevarat, dumneavoastra nu puteati sa vedeti si sa auziti ce se intampla deoarece exact in timpul in care se intamplau aceste lucruri stateati la povesti cu unul din jandarmii de pe margine.
    Papusica ma amuza in prostia ei, cred ca i-am facut si o fotografie la un moment dat.
    Eram langa o reporterita (si la 1 metru de dumneavoastra) cand aceasta i-a spus cameramanului de langa ea „hai sa mergem, nu vreau sa ma bag in rahatul lui proasta aia”, dupa care reporterii au inceput sa se indeparteze catre centrul orasului urmati imediat de catre restul multimii.

  8. totul devine o afacere, ca asa e la noi, orice lucru frumos trebuie manjit, botit si exploatat spre profit, vai de noi!!.Ziaristii aceia care servesc alte interese decat ale cetatenilor, sunt vrednici de mila, pana la urma opinia publica ii va pune la zid.
    Ideea tuturor celor care nu doresc eutanasierea animalelor este sa le salveze, si faptul ca unii dintre ei insista ca acesti caini sa ramana pe strada este consecinta faptului ca se stie foarte bine ce regim de viata este la adapostul primariei, sunt tinuti in conditii mizere, fara tratament, hrana putina, pentru ca li se fura mancarea, sacul de 10 kg de hrana se vinde la piata cu 15 lei, ar trebui luati unii la intrebari sa arate actele de provenienta a mancarii, un bon de casa, o factura.De vina suntem si noi ca cumparam in conditiile astea, gandindu-ne doar la satisfactia proprie.
    Problema cainilor comunitari este complexa, trebuie sa ne implicam mai mult, sa cerem controale, sanctiuni, sa fim ca niste paznici, pana la urma sunt ai nostrii si banii care se aloca lor sunt tot ai nostrii.

  9. Bine ca nu am avut cum sa ajung acolo ca sigur bateam pe cineva! Nesimtitii dracului , astia care va bateti joc de sufletele astea mari, cainii strazii… care sunt batuti , alungati, infometati si mai au putere sa ofere dragoste…inca!

  10. Sunt o persoana cat se poate de practica, nu sunt antisocial,nici religios, nici hipiot, functionez normal cu familie si tot ce trebuie pentru a reprezenta omul de rand din generatia „tanara a tarii” …am 30 de ani.
    Nu stiu daca presa se hraneste cu scandal si alege o parte pe care o sustine si merge innainte, poate partea cu majoritatea de suporteri… dar ceva nu e bine.

    Asa,… pentru linistea interioara a fiecaruia, numai actionati cu ura si razbunare si nu mai generalizati.
    Va provoc sa va luati in piept cu problemele care cu adevarat secatuiesc tara, asa , dragii mei oameni ai presei, asa veti deveni eroi, si chiar veti realiza ceva. Doriti sa tineti partea celor agresivi, corupti sau ai oamenilor impulsivi condusi de inertia impusa de majoritatea care este cam lipsita de ambitii, aspiratii si dorinta de dezvoltare personala. Nu ne asamanam oare cu cei pe care ii consideram din alte natii ca fiind „inapoiati”, acei desculti care au ritualuri ciudate si de care ne-ar fi frica sa dam fata in fata cu gandul ca pun maceta pe pe noi.
    se zice ca presa este cea mai puternica arma, innainte religia avea rolul asta… de a controla masele, acum e totul modern, se poate face fara a scoate omul din casa, a devenit chiar „petrecerea putinului timp liber privitul la televizor”, deci omul inrobit de munca pentru altii, a ajuns sa isi dedice timpul liber dobitocirii de catre presa.

    DUMNEAVOASTRA , ca reprezentant al presei, ce alegeti ?
    sa fiti o unealta al poporului care cauta umanitate, prosperitate si schimbare, sau sa fiti o unealta a inertiei indobitocirii ? daca continuati asa nu veti fi mai buni ca cei care lipeau afisele de propaganda ale lui Hitler, oameni anonimi.
    Luptati pentru oamnii care mai citesc si o carte. care stiu sa pretuiasca o viatza, indiferent de forma ei, si asa veti ajunge cineva.

    Cunosc oameni care au inceput o meserie din drag, dumneavoastra de ce ati facut-o?!
    Cine iubeste jurnalismul iubeste adevarul. Ati visat sa fiti jurnalisti? ce vise si aspiratii ati avut pe aceea vreme? …. sau acum „sunt vremuri grele” si trebuie castigata painea… de aceea scopul este gasirea „fanilor” si nu expunerea adevarului si sustinerea oamenilor adevarati,… …
    tocmai de aceea sunt „vremuri grele”, e ciclu vicios,… pana indobitocirea nu se opreste tot vremuri grele vor fi pentru omul harnic si doritor de… o noua tara.

    Au fost vremuri cand am fost diferit, m-am scimbat… se poate… eu cred ca pot toti,
    presa poate schimba lumea,… spre bine… intai trebuie sa isi doreasca PRESA asta.
    Eu va sustin, sustin viatza si tot ce e legat de ea.
    Dar pana nu e prea tarziu,( si va obisnuiti sa luptati contra oamenilor care iubesc viata si pot scoate tara din rahat daca ar fi sustinuti,) … daca nu e prea tarziu , va rog sa realizati ca e gresit sa sustineti cruzimea si ura asta doar pentru ca „se vinde”.

    Multumesc

  11. singura „isterica” la intalnirea de aseara a fost „jurnalista” d-soara Loredana Codrut – care a provocat pe toata lumea ! face de ras tagma ziaristilor cu specimene de genul acesta ! sa va fie rusine !!

  12. Ce se intampla oare cu jurnalistii din presa romaneasca?! Pare sa nu mai exista profesionalism in aceasta breasla!
    Articolul este prost scris, tendentios si obraznic incepand chiar cu titlul.
    Obligatia jurnalistului este de a reda cu impartialitate evenimentul si nu de a se situa fatis de o parte sau de alta a baricadei, cu atat mai putin este nepermisa si incalificabila folosirea cuvintelor jignitoare si ironice la adresa participantilor la protest, indiferent daca voi ca jurnalisti aveti o opinie personala care diferita de cea a protestatarilor.
    Cu tot respectul…asta nu e jurnalism, e balci in toata regula!

  13. Domnita cred ca am participat la doua adunari diferite! Ati stat cumva acasa si v-ati jucat cu papusile si ati avut impresia ca ati fost in fata la primarie? In primul rand daca ati fi fost profesionista ati fi filmat cum trebuie si ati fi vazut ca jumatate dintre cei adunati acolo erau jandarmi si ca cei care isi exprimau parerea o faceau civilizat. Pitica asta din inregistrare a inceput sa urle ca nebuna. Probabil i s-a promis o inghetata dupa interviu 🙂

  14. Interesant cum ati taiat la montaj exact partea aceea in care jurnalista Press Alert instiga protestatarii, spunand ca ea este pt eutanasierea tuturor cainilor si nu intelege pt ce au iesit oamenii in strada. Si de aici circul. Circ intretinut de ea. Iar la intrebarile adresate de jurnalista i s/a raspuns de fiecare data. Nu ati publicat nimic. Daca erati corecti, ati fi redat toate datele, asa cum au facut/o ceilalti jurnalisti. Obiectivitate zero! Felicitari, stimati colegi!

  15. NIciuna dintre individele de acolo nu au copii.Analfabetul cu ,,rominia,, si ,,jos guvernu.. era pentru bani acolo.
    Este grav cand oameni care se considera inteligenti si culti,ajung sa improaste cu atata ura semenii lor,uitand ca semenii lor sunt oamenii si nu cainii…
    E grav…
    E si hilar cand o frustrata ca cea care da interviu spune ca ,,se vor omori cainii cu zambetul pe buze si in fata copiilor,,…wtf???Oare ea e normala??

  16. In afara faptului ca este scris corect gramatical, acest articol, nu este un articol. Din text se vede doar frustrarea unui om care probabil a fost suparat ca a fost trimis pe teren sa scrie ceva despre protest, si a facut o insiruire de lozinci si barfe auzite pe acolo….eu zic ca pozele fara text, ar fi fost destul de elocvente, si nu ne-ar mai fi oripilat tonul rautacios al pseudo-jurnalistului.

    Unde este obiectivitatea presei?

  17. Nu pot sa cred ca obisnuiam sa va citesc fituica penibila. Daca si individa aceasta este jurnalist, nu ma mai mir ca se duce totul de rapa in tara asta. Sunteti de un penibil pe care nu mi-am imaginat ca il poate atinge cineva vreodata. RUSINE!!! Va doresc voua, celor care vreti macel, aceeasi moarte de care au parte maidanezii zilele acestea! SICTIR!

  18. bota esti o mizerie…sper sa te calce in picioare udrea cu ai lui pt ce le/ai facut…voi dezinformati si maipulati…ipocritii naibii…sa te scuip in fatza…frumosule

  19. am vazut la acces art ce poti…esti varza prietene…esti de o vulgaritate extrema…nu stiu cum poate Adi Paclisan,baiat serios si destept; sa se „prosteasca” alaturi de tine si sa intre in jocu-ti…speech/ul tau a fost cel mai penibil ever…un fan de/al tau,

    Alex Protea

    multa eixx!

  20. Persoana cu microfonul intreaba „va place violenta?va place sa moara copii pe strada?” Cita ipocrezie !!!
    Noua NU ne place violenta!
    Voi respundeti cu violenta la acest incident nefericit, omorind in fata copiilor vostrii animale. Cum justificati aceste acte la copii vostrii oare ? Cum puteti sa le spuneti ca asemenea barbarisme sunt OK ?
    Oameni buni , alegeti solutia pasnica pentru ca violenta, cruzimea, barbarismul si crima nu sunt demne de o societate in secolul asta. Pretindem ca suntem civilizati ,atunci hai sa dovedim ca suntem prin fapte nu prin crime si varsare de singe.
    Viata, fie ca e a unui human fie ca e a uniei alte specii, este sfinta si sa o iei cu singe rece este o crima. Masacrul in masa al acestor suflete nu este raspunsul si nici rezolutia. Ginditi-va bine ce faceti si dovediti ca sunteti umani!

  21. Inca o data! Oameni buni! Cum puteti sa debordati de ura impotriva semenilor vostrii,OAMENII?? Cum puteti sa puneti pe acelasi palier valoric copii de oameni si cainii????
    Voua v-a murit ratiunea?Simtul realitatii?
    Unu isi doreste ca ziaristul care a ,,indraznit,, sa nu fie de acord cu el, sa fie calcat in picioare de Udrea.Alta isi doreste ca toti cei care nu sunt de acord cu ea,sa moara in chinuri…?!!
    Voi va auziti?Va cititi???
    Ati innebunit ?Ati turbat?
    Va comportati ca fiarele turbate!
    Sunteti sute.Luati cate un maidanez acasa fiecare.SI i-ati slavat.AAaaa…asa nu,tipati ca niste descreierati pentru maidanezi,dar ALTII sa faca ceva cu ei.ALTII Sa suporte costurile ,mizeria si agresiunile.
    Faceti VOI ceva pentru maidanezi.Dar ceva palpabil,nu doar spume la gura!!!

    • 🙂 semeni mei ?! scuza-ma, dar oamenii plini de ura si fara constiinta si compasiune nu imi sunt semeni. NU imi sunt semeni nici mitocanii agresivi nici cocalarii nici incultii.
      Pe masura ce cunosc oamenii tot mai mult tin la animale, si TU ai putea odata realiza asta. Oricat de trista realitate ar fi asta, cainii astia sunt cei care nu te-ar abandona sau trada niciodata, pe cand orice om e in stare de asta fata de oricine.
      NU mai fiti oribi si acceptati doar ce e la 2 metri in fata voastra, cascatzi ochii si vedeti mai bine, omul e de vina la toate si trebuie sa faca tot omul ca sa fie bine, fara sa isi piarda demnitatea pe parcurs.
      Ca fapt divers, nu-i asa ca te consideri Crestin ? Credeam ca ar trebui sa iubesti viata si aproapele si sa nu dai cu pietre…. nici in oameni nici in caini….

      http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fxnici.wordpress.com%2F2013%2F09%2F08%2Fincendiar-reconstituirea-traseului-scoate-la-lumina-noi-secrete-video%2F&h=VAQH3-bD5

  22. Cand o sa intelegeti o data pentru totdeauna ca ONG-urile si cei care militeaza pentru drepturile animalelor vor sa rezolve problema cainilor strazii.Dar aceasta problema trebuie rezolvata cu cap,cu multa munca ,cu multa educatie si cu sprijinul oamenilor.Degeaba se adopta cainii din strada daca oamenii continua sa-i abandoneze.Toti cei care nu-si castreaza animalele,le lasa sa se inmulteasca si abandoneaza puii sunt responsabili de numarul cainilor din strada si de consecintele care urmeaza ca atare.N-am auzit inca pe nimeni sa-si reclame vecinul ca are o catea care tot face pui si ii arunca pe strada.
    Romanul e tare in gura cand nu trebuie.
    Nu a fost nimeni isteric a acel miting.E o minciuna.
    Si decand a devenit o crima faptul ca iubesti un animal? Cei care afirma ca iubesc animalele fac ceva pentru ele.
    Voi astia care iubiti copii, pe cati copii saraci si necajiti i-ati ajutat intr-adevar?Ce faceti voi pentru copii?
    Noi cei care iubim animalele iubim si copiii.De cate ori se primesc ajutoare pentru animale vin si ajutoare pentru copii si oameni saraci.Acum 3 ani de Craciun am impartit 100 de pachete cu lucruri pentru copiii saraci primite din Germania.
    Am ajutat oameni saraci cu haine,paturi,saltele,obiecte,mobila.
    Cei care iubesc animalele se gandesc si la oameni.Voi cei care iubiti oamenii ce faceti pentru ei cu adevarat?
    Noi o sa facem cu sau fara voi o Timisoara fara caini ai strazii,ca sa vedeti ca se poate si o sa o facem nu numai pentru animale,ci si pentru oameni.
    Cei care au un dram de minte o sa inteleaga ceva din ce am scris aici,de parerea celorlati chiar ca nu merita sa-mi pese.
    Si inca ceva ,va doresc la toti cei care credeti ca facem bani cu cainii,sa aveti parte de atata sanatate de cati bani avem noi parte!

  23. „Va trebui să îi obligăm pe cei de la ţară să îi adopte pentru că pe oamenii ăia nu ai cum să îi convingi” Sa mii aduci la poarta, sa vada cum o oblig si eu pe mata.

    „Legat de costurile operaţiunii de prindere şi diagnosticare nimeni nu a pomenit nimic.” normal, ca nu ar da nici 10 lei de la ele. Sa dea statu. Pastele mamii voastre de nebune, v-au trebuit caini si cand n-ati mai avut bani de farduri i-ati lasat in strada sa moara de foame. Acum vreti sa vii crestem noi.

  24. Loredana Codruţ, Dragoş Boţa aceste doua persoane se pare ca deja intrec orice masura de bun simt si respect credema ca de eram acolo de nu ii bagam microfonu ala in cur este un sait de scandal acest sait de rahat nu are decat un singur scop sa incite lumea la violenta santeti un sait de cacat iar la urmatoru protes voi fi si eu acolo nu sant de acord cu maidanezi pe starda dar nici iuntr-un caz nu sant de acord sa fie omorati
    ne-au pus taxa peste taxe pe nevasta pe catel pe pucel dar nu sant bani hai sa fim seriosi cei care ne conduc sant vinovati si responsabili de situatia actuala

    sa va amuzati va spun o intamplare aicea langa timisoara la sat specific la sat primaru impreuna cu politia comunitara si cu un vecin la-u convins pe om sa isi vanda vaca ca miroase si calca pe trotoar pai ma oameni buni santem la sat nu la oras cum poti sa ii dai 10 mil amenda pentru vaca sau sa il fortezi pe om sa vanda vaca omu a vandut vaca
    ASTA ESTE ROMANIA TARA JURNALISTILOR POLITICIENILOR RESTUL CANCAN

  25. Vaaaaai ce jurnalist sunteti dvaoastra dna? Asta se poate numi un articol ? :))))) daca nu poti fi impartiala lasa-te de meserie, sau am uitat ca in tara asta oricine poate scrie articole, ai tras cu urechia si ai lansat barfe :))) uite ce a zis ala si aia despre ala si aia :)))) oricum nu esti in masura sa iti dau cu parera despre cum ar trebui respectate niste fiinte pe acest pamant !

  26. Tu esti singura jurnalista care a ‘marait’la protest!Vai,cata implicare ,ce lupta ai dus impotriva iubitorilor de animale,pentru o stire de rahat:)).Impresionai mai mult,daca protestai si sustineai eutanasierea,decat sa scrii un astfel de articol:))!

  27. voi nu ati vazut ca parintii copilului si bunica nu au fost afectati de presupusa moatre a copilului asta este vrajeala ca sa aveti motiv sa omorati cainii rusine sa va fie parinti ai copilului ca ati acceptat sa faceti asa copilul a cazut in rapa si a murit dar nu din vina cainilor nu mai mintiti

Dă-i un răspuns lui iulia Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.