La granița dintre lumi: locul în care boala și uitarea fac primii pași. Povestea bebelușilor părăsiți FOTO

Alina are un an şi câteva luni. Un bebeluș ca toți bebelușii, însă după ce o privești câteva minute observi că îşi îşi leagănă corpul micuț încontinuu. Este ora prânzului şi ar trebui să doarmă la fel ca ceilalţi micuți din salon, însă fetiţa nu are stare. Fetița cu trăsături mongoloide are „Sindromul Down, aşa s-a născut, nu avea mama de unde să ştie că va aduce pe lume un copil cu retard mintal”, spune o asistentă. Alina ne privește dintr-un pătuţ dintre altele la fel, din Secţia de Recuperare Nutriţională a Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara. Fetița se află aici ca să mai crească în greutate, din cauza problemelor cardiace şi digestive pe care le au majoritatatea copiilor care suferă de această maladie genetică. În pătuţul de vizavi se află un băieţel tot cu Sindromul Down, care îşi mişcă capul fără oprire. Băieţelul este internat în spital de luni întregi ca să fie recuperat nutriţional. Sunt 40 de micuți în total aici. Medicii și asistentele încearcă să-i ajute să facă primii pași în lumea pe care au fost aduși cu cinci minute mai ghinioniști decât alți copii. Nenorocul unor bebeluși de aici a fost boala, al altora, părinții. Pentru că aici e locul unde mulți micuți sunt dați uitării, părăsiți în cei mai importanți ani ai vieții lor.

Cei mai mulţi sunt vizitaţi de părinţi, însă de o parte din aceştia mamele nici nu vor să audă. Este şi cazul a 13 copii care au fost abandonaţi anul trecut de cele care le-au dat viaţă în Secţia de Recuperare Nutriţională din Timişoara. Numărul mamelor care intenţionau să-şi părăsească bebeluşul cu probleme în spital este mult mai mare, însă asistenţii sociali din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului spun că le-au convins să se răzgândească.

Angajaţi prea puţini care să se ocupe de fiecare copil în parte

Cel mai mic bebeluş de abia a împlinit o lună, iar cei mai mari au peste un an şi încearcă să stea în picioare sprijinidindu-se de barele de lemn ale pătuţului. Fiecare din cei 42 de copilaşi are pătuţul lui, micuţii sunt internaţi în două saloane are secţiei, grupaţi pe vârste. Toţi copiii sunt curaţi, fiecare are cel puţin o jucărie, iar personalul care se ocupă de micuţi face tot posibilul ca să-i îngrijească. Totuşi, în ciuda eforturilor depuse, numărul angajaţilor este prea mic, astfel că nu reuşesc să răspundă nevoilor speciale ale bebeluşilor, iar micuţii pot căpăta retard în dezvoltare.

Mihai Gafencu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, ne-a declarat că niciun medic nu poate şti în cât timp se reuşeşte recuperarea nutriţională a prichinderilor internaţi în Secţia de Recuperare Nutriţională, deci nici durata cât vor fi spitalizaţi. „Fiind o secţie de cronici, în anumite cazuri, copilul se poate recupera în câteva săptămâni, în alte cazuri, în câteva luni. Distrofia este o patologie care necesită, încă, în România internarea în regim specializat”, explică Mihai Gafencu. Potrivit medicului pediatru, sunt mai multe cauze care determină gradul de malnutriţie al unui copil, şi anume naşterea prematură, probleme de sănătate ale mamei în timpul sarcinii, pur şi simplu unii bebeluşi s-au născut cu o greutate mică sau diferitele boli de care suferă pot determina pierderea în greutate, în timp.

Ce se întâmplă cu bebeluşii distrofici abandonaţi

Cei 13 copii care au fost anul trecut abandonaţi în Secţia de Recuperare Pediatrică au ajuns în îngrijirea unor asistenţi maternali profesionişti. Chiar dacă există familii care doresc să-i adopte, legea românească presupune un drum anevoios și un adevărat coșmar birocratic. Niciun copil mai mic de doi ani nu poate intra în procesul de adopţie pentru că atât durează identificarea de către autorităţi a rudelor micuţului, care să-şi dea acordul astfel încât acesta să poată fi înfiat.

Smaranda Marcu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, ne-a spus că scopul direcţiei este acela ca aceşti copii să fie scoşi cât mai repede din spital în momentul în care sunt vindecaţi. “Până la vârsta de doi ani, copiii părăsiţi nu pot fi transferaţi în centre de plasament, ci de ei se îngrijesc asistenţii maternali profesionişti. Mulţi dintre copiii distrofici provin din familii sărace sau au mame singure. Avem şi cazuri în care familia copilului locuieşte la 15 km de Timişoara şi din cauza lipsei banilor îl vizitează mai rar, dar avem şi copii care sunt părăsiţi”, spune Smaranda Marcu. Purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiş recunoaşte că sunt cazuri în care copiii spitalizaţi pentru o lungă perioadă de timp, ajung la asistenţii maternali cu întârzieri psihomotorii, dar cu gimnastică medicală şi anumite exerciţii de recuperare reuşesc să-şi revină.

Un ajutor voluntar

Voluntarii din cadrul Fundaţiei Bethany au sărit în sprijinul angajaţilor Secţiei de Recuperare Pediatrică, care sunt insuficienţi să ofere îngrjirea corespunzătoare fiecărui copil în parte, ceea ce duce la accentuarea retardului. Zece tineri voluntari aduc zâmbetul pe buzele prichindeilor şi îi ajută să recupereze întârzierile în dezvoltare datorită spitalizării. Aceştia îi învaţă să facă primii paşi, să spună primele cuvinte, să facă la oliţă sau să mănânce singuri. „Voluntarii au un rol foarte important în recuperarea medicală a acestor copii, oferindu-le şanse reale de a ajunge să se dezvolte normal, corespunzător vârstei”, povestește Andreea Popescu, coordonatorul voluntarilor din Fundaţia Bethany.

Ce spun statisticile

39 de copii au fost declaraţi părăsiţi în maternităţi sau în secţiile spitalelor din judeţul Timiş. Potrivit unui raport întocmit de DGASPC Timiş, 23 dintre aceşti copii au fost plasaţi în regim de urgenţă unor asistenţi maternali, unul a fost internat de urgenţă la un centru de reabilitare neuropsihiatrică, pentru doi copii au fost identificate familii de plasament, iar 13 au fost abandonaţi la Secţia de Recuperare Pediatrică. În anul 2012, 69 de familii au fost atestate ca fiind apte să adopte un copil, însă doar 17 copii au fost încredinţaţi unei familii, iar alţi 29 au fost adoptaţi prin sentinţă civilă.