Concert după manual, cu Partizan, imediat după meciul România – Grecia VIDEO

Concert după manual, cu Partizan, imediat după meciul România – Grecia VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

partizan

Amatorii de rock din urbe vor avea parte în acest weekend de un concert special alături de membrii formaţiei Partizan, care se află într-un turneu de promovare a noului single „Manualul e manual”, un prim extras din viitorul material discografic al trupei, programat să se lanseze anul viitor.

Noul single a fost extrem de bine primit de public şi de critica avizată din industria muzicală autohtonă, fiind catalogat ca o piesă muzicală de excepţie, ce impresionează prin orchestraţii, creativitate a sound- ului, tonuri şi interpretare artistică. Pe lângă acest single trupa a pregătit un întreg buchet de piese reinterpretate şi reorchestrate într- o manieră actuală, reuşind astfel să se reinventeze şi să atragă noi fani. Trupa evoluează azi într-o formulă pe cât de nouă, pe atât de veche, toţi fiind anterior membri Timpuri Noi. Actuala formulă îi include pe Artan (Adrian Pleşca) la voce, „Suedezul“ Răzvan Moldovan la chitară, Andrei Bărbulescu la tobe şi Adrian Borțun la bass.

Cu o istorie impresionantă, Partizan se bucură de admiraţia publicului de mai bine de un deceniu, aşa cum ne-o dovedesc topurile radiourilor, cât şi concertele sold-out susţinute prin cluburile din întreaga ţară.


Povestea Partizan începea demult şi este povestea unor oameni îndrăgostiţi de multă vreme de muzică. Şi, cum ar povesti chiar ei, într-o bună zi, cum stăteau Artan (Adrian Pleşca) şi Suedezu (Răzvan Moldovan) într-un Tico, s-au gândit să-şi facă o trupă. Apoi, au găsit conceptul. La care se adaugă anul 2001. Şi muzica. După care şi-au luat o pauză. Iar în 2010, trupa a luat-o de la capăt. Muzica românească era în plin proces de manelizare, iar Răzvan fiind plecat de 20 de ani în Suedia, a remarcat aerul exotic şi amuzant al fenomenului . Şi aşa, foarte repede, s-a născut albumul “Am cu ce”. Un album viu şi pestriţ, cu peştişori de aur care ajută scafandrii manelişti, cu fete – model, cu bani care rezolvă tot, cu duşmani care certifică statul de şmecher al duşmănitului.

Totul îmbrăcat într-o muzică electronic- rock – post punk, de o agresivitate nemaiauzită până atunci în România. Piese precum “Fata mea”, “Păpuşea masculină” sau “Banii” sunt doar o parte din ceea ce am ascultat la Partizan. Partizan a înregistrat două albume, un disc single şi trei videoclipuri în formula Adrian Pleşca, Răzvan Moldovan, Valentin Neamţu (ex-Iris), Cristian Sandu (ex-Krypton), Vasile Malic şi Dan Muşetescu. Unul din videoclipurile formaţiei, Duşmănia, nu a fost niciodată televizat. Fata mea a fost unul din hiturile anului 2002 în România. Evenimentul va avea loc vineri 15 noiembrie la Setup Venue, „imediat după meciul România – Grecia“, iar biletele costă 15 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.