Cercetători din toată lumea vin să lucreze la Timișoara pe supercalculatorul de...

Cercetători din toată lumea vin să lucreze la Timișoara pe supercalculatorul de un milion de euro, cel mai puternic din sud-estul Europei. Ce proiecte pun la cale

0
DISTRIBUIȚI
comp01
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității de Vest din Timișoara deține cea mai performantă infrastructură de calcul din România. De doi ani, facultatea beneficiază de cel mai performant supercalculator din sud-estul Europei, ce costă aproape un milion de euro, cu ajutorul căruia cercetătorii au inițiat la o mulțime de proiecte europene, și nu numai. Mai mult, cercetători străini din țări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie sau Grecia au venit la Timișoara, ca să realizeze calcule extrem de complexe pe supercalculatorul deținut de Universitatea de Vest. Universitatea timișoreană are un astfel de calculator performant cu peste o mie de procesoare din anul 2011, pe care l-a primit în cadrul unui proiect finanțat din fonduri structurale, și anume Institutul de Cercetări Avansate de Mediu.

Prin intermediul supercalculatorului, cercetătorii pot realiza calcule din care se afle starea vremii, cum pot fi monitorizate inundațiile sau permite efectuarea de simulări complexe în diferite domenii.


Viorel Negru, prorectorul Universității de Vest, ne-a declarat că în ultimii ani, datorită supercalculatorului, Facultatea de Matematică și Informatică a acesat o mulțime de proiecte europene. „Facultatea este cea mai veche din universitate și încă de la începuturi exista cercetare științifică. Departamentele facultății sunt implicate în 16 proiecte de cercetare europene și peste 50 de proiecte naționale pentru că avem infrastructura necesară. Am reușit chiar să atragem și străini în echipele de cercetare, dar și români care se întorc în țară și lucrează în Centrul de Informatică,”, ne-a explicat Viorel Negru.

Printre cele mai importante proiecte inițiate la Facultatea de Matematică și Informatică se numără proiectul HOST, finanțat de Comisia Europeană, prin care cercetătorii români colaborează cu centre de supercalcul și de cercetare în calcul de înaltă performanță din alte țări europene. Prin intermediul acestui proiect, echipa de cercetare a atras specialiști din toată lumea la Timișoara. Facultatea de Matematică și Informatică a împlinit, astăzi, 65 de ani de la înființare. În prezent, peste 900 de studenți sunt pregătiți în fiecare an la ciclurile de licență și master de aproape 100 de cadre didactice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.