Cum sărbătoreau Anul Nou vechii locuitori ai Banatului: de la Plugușorul românesc la vasilica sârbească

Iniţial, Anul Nou a fost, la rândul ei, o sărbătoare cu caracter mitic, din care astăzi s-au mai păstrat doar câteva superstiţii legate de urări şi de masa tradiţională. La români, „Pluguşorul”, cu urări făcute pentru noul an, este o datină care se mai păstrează. Obiceiul este străvechi, legat de cultivarea pământului, iar „Pluguşorul” se recita în ultima zi a anului de copii şi tineri îmbrăcaţi în costume naţionale, cu eşarfă tricoloră în diagonală deasupra şi coifuri pe cap, care, la fiecare casă, fac urări de belşug pentru anul ce are să vină. Urările erau acompaniate de clopoţei, instrumente muzicale, şi însoţite de pocnituri din bici. Un alt obicei popular românesc, pe 1 ianuarie, este „Sorcova”, când se fac urări  pentru noul an cu ajutorul unei crengi înmugurite sau a unei nuieluşe în jurul căreia se împletesc flori de hârtie colorată, aceasta având, după datină, o semnificaţie magică. În satele româneşti din zonele de deal şi de munte exista obiceiul „strigatului peste sat”, când flăcăii îi judecau public pe cei care au încălcat regulile de convieţuire ale comunităţii cu cuvinte din cele mai usturătoare şi se aprindeau focurile pentru alungarea spiritelor rele.

Anul Nou al sârbilor

Sârbii, care sărbătoresc şi Anul Nou tot după calendarul iulian, coceau un fel de pâini, unse apoi cu miere, numite zdravlje (sănătate). În prima zi a anului, când se sărbătoreşte Sfântul Vasile, se făcea o prăjitură cu nucă, numită vasilica. Anul Nou se serba cu muzicanţi sârbi, tocmiţi de flăcăii din sat pentru toate petrecerile din an care aveau loc duminica sau în zilele de sărbătoare, dar astăzi obiceiul s-a pierdut.

Sărbătoarea cea mai dragă a sârbilor este Sfântul Sava, primul arhiepiscop al bisericii ortodoxe sârbe autocefale, canonizat şi venerat de biserica sârbă. În ziua de 14 ianuarie după calendarul iulian, sărbătoarea sfântului Sava  începea la biserică, iar la petrecerea care urma, cu nelipsiţii muzicanţi, veneau şi musafiri din satele învecinate.

Şvabii încheiau anul în biserică, unde se oficia un serviciu divin, păstrau un moment de reculegere, se rugau şi aduceau mulţumiri pentru anul care a trecut, preotul trecea în revistă noii-născuţi şi botezurile, cununiile şi decesele, iar după cumpăna dintre ani, anunţată de toboşarul satului cu 12 bătăi de tobă, începea petrecerea care marca trecerea în noul an, cu muzică şi dans. În prima zi a anului copiii şi nepoţii urau părinţilor şi bunicilor un an nou fericit, iar familia se reunea la o masă tradiţională şvăbească, cu supă de găină, carne şi preparate de porc şi ştrudel cu mac, simbol şi vestitor al unui an bogat. De Anul Nou se mânca în fiecare casă doar carne de porc; cea de pasăre era interzisă, deaorece exista credinţa că râşcâitul acestora cu ghearele în toate direcţiile strica norocul familiei şi împrăştia averea. La trecerea dintre ani, în satele ungureşti se trăgeau clopotele bisericii, bătrânii vegheau să nu se stingă focul în vatră, iar femeile aveau grijă să nu rămână vreo haină pe frânghia de rufe, semn de rău augur pentru casa respectivă. Dis-de-dimineaţă, stăpânul casei se scula să hrănească vitele, cu credinţa că cel care leneveşte nu va avea spor în noul an. Tot în prima zi a anului, nu se dădea nimic afară din casă, pentru ca acesta să nu fie păgubos, iar copiii se străduiau să fie cât mai liniştiţi, căci cel care lua bătaie avea să fie pedepsit întreg anul. O dată cu începerea noului an, se deschidea perioada carnavalurilor, foarte îndrăgite de şvabi, dar nu erau uitate nici sărbătorile religioase, prima fiind Boboteaza, pe 6 ianuarie. Sărbătoarea Sfântului Ion, nume foarte răspândit la românii ortodocşi, este cea care încheie ciclul marilor sărbători de iarnă.

Îndelungata convieţuire etnică a făcut ca multe obiceiuri specifice unei etnii să fie asimilate şi de ceilalţi locuitori ai comunităţii, iar astăzi, aceste mari sărbători au devenit comune tuturor localnicilor.

Foto: www.colinde-craciun.ro