Ponta a fost huiduit la Cluj-Napoca de un grup care se opune...

Ponta a fost huiduit la Cluj-Napoca de un grup care se opune proiectului Roşia Montană. Reacţia premierului

5
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-489493632">

Victor-Ponta

Premierul Victor Ponta a fost huiduit, astăzi, la inaugurarea Campusului Teologic „Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca, de mai multe persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană şi exploatării gazelor de şist şi care au strigat „Jos Ponta”, „Demisia” şi Ruşine!” Victor Ponta a coborât din capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă pentru a tăia panglica la inaugurarea Campusului Teologic „Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca şi a clădirii facultăţii, potrivit Mediafax.

El a fost întâmpinat de un grup de protestatari care l-au huiduit şi care au strigat: „Jos Ponta”, „Hoţii”, „Demisia”, „Ruşine!”, „Jos, Ponta, jos, că eşti un mincinos”. Protestatarii aveau bannere cu mesajele „Salvaţi Roşia Montană”, „Fărădelegea lor este legea minelor”, „Legea minelor te lasă fără casă”, „Opriţi evacuările forţate”. „Ponta e un trădător de ţară, ne minte în faţă, acum doi ani era împotriva gazelor de şist. Acum e un moment în care l-am prins aici, trebuia să sărim toţi pe el. Ce să facem noi? Să mergem să cerşim pe la străini? Uitaţi-vă la unguri, de la 1 ianuarie scad preţurile la gaze, la tot”, a declarat unul dintre protestatari.

De asemenea, pe zidul clădirii a fost lipit un afiş cu mesajul: „Imobil expropriat de RMGC”. Susţinătorii premierului, membri ai PSD aflaţi la ceremonie, au început, la rândul lor, să scandeze „Ponta, Ponta” şi „Bravo Ponta”. Premierul Victor Ponta nu a reacţionat la cele întâmplate şi a tăiat panglica, după care a intrat înapoi în clădire. Întrebat cum comentează faptul că a fost huiduit de mai multe persoane care se opun proiectului minier de la Roşia Montană şi exploatării gazelor de şist, premierul a spus: „În niciun fel. Fiecare face ce ştie şi ce poate, însă recunosc că nu am mai văzut până acum huiduieli şi fluierături în faţa unei biserici, dar fiecare cu treaba lui”.

Totodată, Ponta a mai spus, la ieşirea din Facultatea de Teologie din Cluj, că „ideea de a huidui un mitropolit la intrarea într-un lăcaş de cult ţine foarte mult de educaţie”. Premierul Victor Ponta a primit, vineri, din partea Mitropolitului Clujului, IPS Andrei, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, pentru sprijinul acordat de Guvern la construirea Campusului Teologic „Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca.

Victor Ponta a sosit, astăzi, în jurul orei 11.30, la Campusul Teologic „Nicolae Ivan” din Cluj-Napoca, pentru ceremonia de inaugurare a proiectului Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului. Premierul a venit însoţit de vicepreşedinţii PSD Ilie Sârbu şi Ioan Rus, fiind întâmpinat de către prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi parlamentari PSD de Cluj. Victor Ponta a asistat la finalul slujbei de Liturghie oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei, în capela Facultăţii de Teologie Ortodoxă. La finalul slujbei, Victor Ponta a primit din partea IPS Andrei cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Clujului, „Crucea Transilvană” pentru sprijinul acordat de Guvern la construirea campusului, inaugurat de către premier.

5 COMENTARII

  1. sa nu uitam ca la Timisoara exact in fata catedralei in decembrie 1989 mureau oameni, multi din ei erau copii,ucisi chiar de parintii si fratii spirituali din acelasi partid politic al lui Ponta (asta a invatat de la tata Iliescu si asta face,manipularea maselor adica a prostimii)oare cine a inchis usile catedralei din Timisoara ,cand multi oameni speriati au incercat sa intre inauntru si nu au mai putut deoarece s-au inchis portile,asta ca spectacolul propagandist sa se infaptuiasca ca la carte,asa au fost rapusi de gloante oameni nevinovati dar curajosi…deci ce treaba sa vem cu popimea asta in mare parte corupta??? Proclamatia de la Timisoara inca asteapta,comunistii stiu de ce!!!

Dă-i un răspuns lui din Timisoara Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.