Stilista Adriana Delia Bărar: „Timişorenii nu ştiu să se îmbrace în cluburi:...

Stilista Adriana Delia Bărar: „Timişorenii nu ştiu să se îmbrace în cluburi: ori sunt ca la nuntă, ori sunt prea dezbrăcaţi“

14
DISTRIBUIȚI

adrianabarar

Creatoarea timişoreană de modă Adriana Delia Bărar, a cărei colecţie BAD Attitude dedicată sezonului toamnă – iarnă a fost prezentată anul acesta şi în Washington, consideră că timişorenii nu ştiu să se îmbrace adecvat în cluburi. „Timişorenii nu prea se îmbracă pentru cluburi: ori sunt ca la nuntă, ori prea dezbrăcaţi. Problema la fete este că exagerează. Se îmbracă prea decoltat şi prea scurt. Nu prin asta se atrage atenţia. Ar trebui să se îmbrace după stilul personal, după ce le stă bine. Depinde. În general, în orice club, merge o pereche de blugi şi un tricou, imprimat sau cu paiete. Ar trebui să pună accentul pe un singur element. Să nu uităm că mergem în club să ne distrăm, nu să facem parada modei. Pentru un club mai elegant, pantalonul ar trebui să aibă o croială mai elegantă, iar tricoul poate fi înlocuit cu o bluză de dantelă, mai elegantă“, spune Adriana.

În ceea ce priveşte îmbrăcămintea băieţilor, sfatul este unul cât se poate de direct: nu vă mai luaţi cămăşi cu două numere mai mici. „Băieţii ar trebui să renunţe la cămăşile care zvâcnesc. Nu se poartă cămăşile cu două numere mai mici. Un alt sfat ar fi să-şi încheie nasturii la cămaşă. Iar în ceea ce priveşte decolteurile în V, ar trebui să le lase pentru fete. Blugii mult prea skinny îi avantajează pe unii, dar pe alţii nu. De asemenea, n-au ce căuta paietele. Eu cred că lumea se inspiră din clipurile hip-hop de afară. Unde fetele-s dezbrăcate. Dar, părerea mea e că nu te duci într-un club ca să faci concurenţă animatoarelor de acolo“, spune ea.

Anul 2013 a fost unul cât se poate de plin, în care gusturile timişorenilor în materie de modă s-au mai cizelat, dar în care au apărut şi o sumedenie de aşa-zişi designeri. „Pentru mine a fost un an care m-a luat prin surprindere, am muncit mult şi spre final am simţit nevoia să iau o pauză. Au apărut mulţi designeri, care au răsărit ca ciupercile după ploaie. Unii mai talentaţi, alţii  fără… N-aş vrea să dau nume. Cred că e la modă în zilele noastre să fii designer, fotograf sau model.


Pe parcursul anului au fost câteva evenimente reuşite, cum ar fi festivalul Fashion Fridays la Filarmonică sau licenţa studenţilor de la Arte. Consider că Iulia Cazacu a făcut cele mai reuşite evenimente de modă în 2013 în Timişoara“, spune Adriana Delia Bărar.

„Adrian Haiduc?Nu prea are el nicio treabă cu designul, el face show“
Fiindcă lumea creatorilor de modă se împarte în categoriile „clasic“ şi „de avangardă“, am fost curioşi să aflăm unde se vede Adriana. „Cred că sunt undeva la mijloc. Nu încerc să fiu super modernă, la mine nu trebuie totul să fie după ultimele tendinţe, dar nici foarte clasic. Eu creez pentru oameni şi cred că trebuiesc îmbinate cele două tendinţe. De multe ori la noi ies în faţă cei care fac un show extravagant. Eu cred că trebuie să fie un show cu bun gust dar şi hainele să iasă în evidenţă. Îmi place să mă joc cu texturi, să alătur materiale fine cu materiale mai tari, cum  ar fi pielea. Îmi place să iau materiale simple, să le vopsesc, să le pictez. Merg mult pe unicat, cam asta ar fi semnătura mea“, ne-a mărturisit ea. Colecţia ei  BAD Attitude, dedicată sezonului toamnă – iarnă a fost prezentată în Washington, la Huckleberry Fine Art Gallery.  Chiar dacă a fost vorba de una din cele mai mari realizări ale ei, timişoreanca nu a putut să fie prezentă personal la acest eveniment. „A fost unul din highlight-uri pentru acest an. Din păcate, a fost cam din scurt, n-am putut fi prezentă, dar mă bucur că am reuşit să prezint colecţia şi în Timişoara, unde s-a bucurat de apreciere. Mă bucur că există tot mai multă lume care se pricepe la fashion în Timişoara“, spune Adriana, care ne-a mai mărturisit că are inspiraţie doar în toiul nopţii,, majoritatea creaţiilor ei fiind realizate după miezul nopţii. Şi fiindcă şi prin fashion-ul local există destule nume care se concentrează doar asupra „spectacolului“, am fost curioşi să aflăm părerea ei visavis de Adrian Haiduc. „Nu prea are el nicio treabă cu designul. El face chestia asta, de show. Desigur, n-am nicio treabă cu el, există un public diferit. Publicul lui, din fericire, nu se întâlneşte cu al meu. Eu nu pot să îl consider designer. Mă bucur totuşi că există un public tot mai elevat de modă în Timişoara. Mergem în direcţia bună“, a mai adăugat ea.
adrianabarar2

14 COMENTARII

  1. daca moda inseamna sa porti o caciula care arata ca o pisica calcata de tractor sau sa porti o esarfa sau un fular care arata ca un sac de gunoi…atunci tine parerile pentru tine si nu mai comenta de altii ca nu esti tu cea mai mare experta in vestimentatie…la fel cum tu critici pe cei care au mai putine cunostinte de moda ca tine…la fel si tu esti criticata de persoane de rang mai mare din domeniul tau.

  2. CĂTRE CINEVA …. VĂ ROG, NU CUNOSC PRIN CONSTITUŢIA ROMÂNIEI SĂ EXISTE RANG …. EVENTUAL PRIN LUMEA HULIGANI EXSITĂ RANGA… IAR cu aceştia nu cred că vrem să îi cităm întrun astfel de context… Vă rog, NU NE CLASAŢI OR CLASIFICAŢI PE NOI TOŢI ÎNTRO LUME DE SCLAVI CE NU VREM SĂ CONSTRUIM…. Eu mă raportez la reglementare CONSTITUŢIONALĂ că oricine INCLUSIV EU AM DREPTUL ÎN A DEVENII PREŞEDINTE, … funcţie oficială cu titlul cel mai mare în STATUL ROMÂN ,…

  3. Creatoarea ne compara probabil cu cei din state. …sunt mult inaintea noastra …noțiunea de club e alta la ei față de noi…din pacate are dreptate , chiar ne imbracam rau …si nu trebuie sa fii stilist sa vezi asta

  4. Draga noastra, ne bucuram ca exista cineva in Timisoara care ne invata cum sa ne imbracam. Te urmaresc de ceva timp, dar, cu parere de rau trebuie sa afirm ca eu nu m-as imbraca in hainele care au semnatura ta.

  5. cineva. faci scandal ampulea, pun pari ca de fiecare data cand te duci in club comentezi de unu altu….are dreptate oricum, adica esti de acord ca baieti sa poarte camasi cu 2 numere mai mici?inseamna ca esti la fel si nu iti dai seama,.taci din gura aia si mai fa-ti o cunostinta generala dupaia argumentezi..ARGUMENTEZI NU COMENTEZI.diferenta mare

  6. Draga „cineva”, tu ai multe studii in domeniu ca sa comentezi nu? Daca habar nu ai cu ce se ocupa Adriana Delia Bărar, care este stilul in care creeaza ea, si ce vrea ea sa exprime prin ceea ce creeaza mai bine tine tu comentariile pt tine. Iar daca nu iti place, esti liber sa alegi alt designer care sa te reprezinte, nu sa arunci cu vorbe fara sens. Alege-ti un designer „de rang mai mare” cum spui tu…oricum Adriana Delia Bărar nu s-ar cobora la sub-nivelul tau sa iti creeze vreodata ceva.

  7. Nu am nicio treaba cu moda, fashionul sau designerii, dar daca voi credeti ca Adriana Barar NU are dreptate, inseamna ca va meritati statusul de pitzipoance si cocalari!!!!
    Exista totusi un raport limita intre bun simt si „moda romaneasca”. Nu inseamna ca daca ai silicoane trebuie sa ti le fluturi de sub doua pompoane cum nu inseamna ca daca ai „un carnat mare” tre sa pocneasca blugii pe tine, sa vada lumea ce „podoaba” detii!
    Din unele comentarii, deduc doar ca Romania isi merita renumele peste tot!
    Prostul gust si „uita-te la mine: am bani si tzoale de firma” nu e regasit DOAR in discoteci ci – si mai grav – pe strada sau chiar in scoli! Ce sa zic? Nu se discuta gusturile DAR se poate discuta inteligenta!
    La multi ani si (mai) multi neuroni, tineri romani!!!!

    • asha ie manca-tzi-ash !
      si ca cand te gandesti fetele in club nici nu prea poarta chelotz ca li se vede de la o posta pupeza din pantalone. macar daca ar purta pelerii ca doamna stelista Barar care ie dama buna.

  8. nu prea stiu cine e Adriana Barar, dar e de apreciat ca are curaj sa afirme deschis o asemenea evidenta – ca stilist insa probabil nu si-a facut un serviciu atacand gustul public.

    dar realitatea absolut evidenta pentru oricine are un minim de bunsimt estetic este ca 90% din cei din cluburile din oras arata absolut ridicol si ar merita cel mult un camin cultural. perfect de acord cu AbraMack, chestiune de fudulie pe fondul lipsei de neuroni!

  9. Adevarul este ca tinerii in club se imbraca ca la nunta, vorba doamnei Barar..Ideea este ca foarte multi dintre ei-ele nu merg in club decat ptr as etala toaletele mai mult sau mai putin inspirate, vor sa atraga atentia cu orice pret..Daca te imbraci clasic nu esti interesant..:)
    Exista si persoane tinere cu un bun gust demn de luat in seama.In general aceste persoane isi castiga singuri painea si se imbraca din bani proprii..:)
    Nu hainele de firma, scumpe, conteaza ci stilul propriu adaptat evenimentului..Daca esti la „club hause” te imbraci ca atare, daca mergi intr-un club unde se asculta muzica folck, de asemenea te imbraci ca atare, daca mergi intr-un club unde se asculta rock…. Daca mergi la un eveniment privat te imbraci elegant si decent..:) Nu mai conteaza ca iti lasi salariul pe jumate de luna daca stralucesti…:)

    • in principiu ar trebui daca mergi la rock, sa te imbraci rock mai tot timpul, dar asta era mai demult. sunt eu incult si prost cum zice domnul de mai sus:)

Dă-i un răspuns lui Cineva Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.