Lotul Moravița 1, ziua a doua de judecată pe fond. Vezi cum...

Lotul Moravița 1, ziua a doua de judecată pe fond. Vezi cum s-au apărat inculpaţii

7
DISTRIBUIȚI

stamora 13 p

Alţi inculpați au fost audiați, astăzi, la Curtea de Apel Timișoara, în dosarul de corupție și contrabandă Moravița 1. Niciunul dintre aceștia nu a recunoscut că ar fi luat mită ca să închidă ochii în fața contrabandiștilor de țigări, ci doar că cel mult au știut că există o practică în acest sens, dar au susținut că nu au fost implicați în niciun act de corupție. Avocații inculpaților i-au cerut judecătorului să-i achite pe clienții lor pe motiv că nu sunt probe suficiente la dosar care să ateste vinovăția, iar o parte dintre ei i-au acuzat pe procurorii DNA că s-au bazat doar pe presupuneri. Printre inculpații care au fost audiați astăzi se numără și unul dintre șefii de tură, Cătălin Tănase, care a încercat să se apere spunând că știa că la Moravița se strâng bani de către subalternii săi de la contrabandiști, dar el nu a acceptat niciodată nimic. “Sunt acuzat de luare mită pentru că aș fi primit 680 de euro, dar eu nu am pus mâna pe acei bani, colegii mei i-au împărțit între ei, le-am spus foarte clar că nu vreau să mă implic în ce fac ei.


Sunt vinovat doar de faptul că nu i-am denunțat în scris, oral am făcut-o, chiar și comisarului Șaptebani”, s-a apărat Cătălin Tănase.

Un alt inculpat, Dănuț Andoni, agent de poliție a recunoscut că a primit de la investigatorul Vodă de mai multe ori câte zece euro, însă acesta a explicat că i-a luat crezând că sunt bani de motorină pentru mașina de serviciu, și nu șpagă. “Eu aveam sarcina de a patrula pe fâșia verde, nu am avut acces la punctul de frontieră, deci nu aveam cum să mă întâlnesc cu contrabandiștii. Am fost provocat să primesc acei bani de la investigatorul Vodă, m-am ales cu proces verbal pentru luare de mită doar pentru că am fost pe tură când s-a întâmplat asta, dar eu nu am nicio implicare”, a precizat și Dănuț Andoni.

Nici polițistul de frontieră de la PTF Foeni Adrian Maier nu a recunoscut nimic din acuzațiile care-i sunt aduse. Însă acesta a afirmat că a observat “mici nereguli” și chiar a participat la mai multe ședințe în care polițiștii de frontieră stabileau cum să facă să nu-i lase pe contrabandiștii de țigări să treacă.  Mai mult, Adrian Maier spune că a încercat să raporteze ceea ce a văzut șefilor săi, dar a fost amenințat de aceștia să-și “vadă de treabă” dacă nu vrea să fie mutat la Beba Veche. “Eu nu am vrut niciodată să dau drumul țigărilor, niciodată nu am știut ce fac colegii mei afară, eu trebuia să stau în clădire și să întocmesc acte”, a concluzionat fostul polițist de frontieră. Ultimii inculpaţi din lotul Moraviţa 1 îşi vor spune ultimul cuvânt mâine în faţa instanţei.

7 COMENTARII

  1. degeaba spagarilor pozati acum in ingeri nevinovati ca e tarziu sa o mai dati de gard….mai putin si mergeti la puscarie acolo unde va e locul si trebuie sa platiti si datoria fata de stat…cei 2 politisti care au declarat aiurelile astea sunt niste mincinosi penali care acum vor sa scape de parnaie…auzi la spagaru de anton ca erau bani de motorina…..ha ha ha ha …..si la ofiterasu sef de tura tanase el saracu nu prea stia ce e cu el si cate prune avea in traista in perioada care a fost prin vama dar cand sfinda pe orsicine cu atata aroganta crezand ca puterea banului il scoate din orsice si se spargea in figuri pe la heaven si pe la lautari unde arunca cu miile de euro….oare cand facea rezervare la localuri amicul sau john care este si el inculpat plateau din salariul lor de bugetari????? ha ha ha ha ha ha….va duceti la puscarieeeee ma spagarilorcare vroiati sa va imbogatiti in cateva ture de furat alaturi de contrabandisti

  2. ba da am o curiozitate unde sunt pretenasi care cotizau regulat cu sume frumusele ca nu prea au ce sa declare prin instanta….costi,barjo,rada,hasu…stimabilu domn de la arad vali munteanu…etc….armata usoara va doresc dragi pretenasi

  3. Ma declarnvinovat , eu Ioan Petru din loc Moravita ca fiind un traficant de tigari important ….fac aceasta marturisire deoarece ma simt manios faptului ca nu sunt bagat in seama de catre anchetatori .

    Cum este posibil , ca eu didamai traficantul sa nu fiu chemat la Dna .. se poate ?
    este o tara in care nu sunt apreciate valorile . Eu Ioan Petru ma consider o valoare datorita faptului ca sunt si in prezent un traficant .

    Stima si respect

  4. Maier doar a „INCERCAT”, dar mirosu’ KoKonasilor l-a anesteziat si si-a executat atributiunile de serviciu ca un somnambul,cu mainile in fata si ochii deschisi 😀 HAI BA !!! MA LESHI ?

Dă-i un răspuns lui un vechi simpatizant Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.