Atunci când și-au jurat dragoste eternă în fața ofițerului de stare civilă (onor poporul român) care le-a parafat mariajul, PSD și PNL se alintau ca niște porumbei tineri și neprihăniți de politica îmbâcsită. Împotriva firii, Capulet și Montague au intrat pe scenă cu actul final, care se presupune a fi căsătoria, ca să desfășoare apoi și celelalte scene în fața auditoriului avid de intrigi și iubiri cu năbădăi.
S-au luptat cu dușmani puternici, cu balaurul cu șapte capete, cu propriile îndoieli, în încercarea de a le dovedi tuturor că binele poporului este dezideratul lor suprem. Asta în fața cortinei. Atunci când draperiile roșii cădeau, iar spectatorul se retrăgea în pernele sale comfortabile, cei doi îndrăgostiți se retrăgeau și ei, dar fiecare în dormitorul său, fără să consume cu adevărat această căsătorie care s-a dovedit, în final, de conveniență.
Antonescu și Ponta nu au fost niciodată camarazi, în adevăratul sens al cuvântului, ci doar parteneri politici, fiecare dintre ei cunoscându-și foarte bine scopul și strategia. Chiar dacă unul dintre ei și-a făcut temele mai bine, realitatea bate întotdeauna filmul, iar atunci când uitarea se așterne peste memoria recentă, protagoniștii sunt demni de premiile Oscar. Cum a uitat oare spectatorul că, în ultimii ani, astfel de căsătorii de conveniență au guvernat România, și s-a lăsat păcălit, încă o dată, de jurămintele de iubire eternă? În 2004, PNL și PDL erau la guvernare, un mariaj care a durat câțiva ani, până democrat-liberalii au ajuns la concluzia că există o ”nepotrivire de caracter” și s-au retras în plină glorie, tocmai pentru a ajunge, peste patru ani, în brațele unui alt partener, PSD.
Logica foarte simplă și eficace, ultimul venit în ecuație s-a retras de la guvernare, tot din cauza ”nepotrivirii de caracter”: PDL începuse să aplice o serie de măsuri care aveau să nască furia poporului. Așadar, urmează o nouă serie de alegeri generale, un alt mariaj, de data aceasta unul format din PSD și PNL. Mereu, la cotitură, a așteptat amanta eternă: UDMR. Indiferent de orientările partenerului, de măsurile impuse de acesta, UMDR și-a găsit permanent locul alături de cel care și-a câștigat tronul în urma partajelor. Și-a croit drumul cu pași mici și siguri, nu cunoaște sentimentele de gelozie și se așteaptă în orice clipă ca soțul să ia hotărârea de a se întoarce la nevastă.
Observați tiparul? Vedeți cum o strategie atât de banală, bazată pe un scenariu simplu, dar de succes, reușește de fiecare dată să trezească pasiunea publicului, singurul lucru real din toată această ecuație? Politica naște pasiuni. Dar nu pasiunea politicienilor, ei nu mai cunosc demult astfel de sentimente, ci a celor care, cuminți, așteaptă în linie să-și voteze personajul favorit la următorul tur de scrutin. Doar, doar, va câștiga Oscarul, va învinge balaurul cu șapte capete și și-o găsi și el, în sfârșit, o partidă bună, o dragoste sinceră și demnă. Că e băiat bun, nu-i aşa?
