Sasha va dansa alături de spectatori la zona VIP, în cadrul primei...

Sasha va dansa alături de spectatori la zona VIP, în cadrul primei sale apariţii la Timişoara

2
DISTRIBUIȚI

sashabun

Apariţia DJ-ului britanic Sasha, pentru prima oară în Timişoara, a iscat un interes deosebit, atât în rândul fanilor de muzici electronice din oraşul nostru, cât şi în oraşele învecinate, evenimentul care va avea loc vineri 14 februarie la Centrul Regional de Afaceri fiind unul mult aşteptat. Accesul la evenimentul organizat de Wings Of Freedom se va face la intrarea principală (dinspre Bulevardul Eroilor de la Tisa) pentru posesorii de bilete cu preţ normal şi la intrarea dinspre Complex (Bulevardul 1 decembrie) pentru posesorii de bilete VIP. Accesul persoanelor sub 18 ani este strict interzis, iar posesia unui act de identitate este obligatorie. Accesul în sală se va face începând cu ora 21.30. Este interzis accesul cu umbrele, mâncare, băutură, aparate foto – video sau aparatură de înregistrare profesionale sau semi – profesionale, obiecte contondente, cuţite, arme, artificii, lanţuri, spray-uri lacrimogene sau paralizante etc. Născut în nordul Ţării Galilor, tânarul Alexander Paul Coe (Sasha) a intrat în contact cu muzica dance în celebra Hacienda din Manchester, iar stilul său este progressive trance (conform The Dj List) sau progressive house cu accente mai rapide (Ministry of Sound). Ceea ce l-a făcut celebru în întreaga lume a fost prima compilaţie Renaissance pe CD (unul dintre primele mixuri apărute pe CD), dar şi strânsa legătură de prietenie pe care o are cu John Digweed, alături de care a mixat la multe evenimente. În topul alcătuit de revista Dj Magazine, Sasha a ocupat, pentru doi ani consecutiv, poziţia numărul 1, loc care i-a determinat pe clubberi să îl alinte “The Son of God”.  Evenimentul va beneficia şi de invitaţii James Cole, (Ungaria), Pat Duff (Ungaria), Nanook, Iorgovan şi The Kid.

Biletul VIP include intrare separată, garderobă separată, toalete separate şi loc de parcare (în limita locurilor disponibile).


Organizatorii au mai precizat faptul că posesorii de bilete VIP vor avea ocazia să danseze alături de Sasha, în spaţiul rezervat acestei categorii de bilete. Numărul de telefon pentru rezervări de mese şi alte informaţii legate de evenimentul Sasha, este 0753 672 547. Preţul unui bilet achiziţionat în seara evenimentului înainte de ora 0, este de 50 de lei, iar după această oră 70 de lei. Biletele la categoria VIP costă 100 de lei, înainte de miezul nopţii, şi 120 lei după. Pe site-ul www.wingsoffreedom.eu este posibilă, achiziţionarea biletelor în avans. Plata se face online, iar biletul va putea fi tipărit de către dumneavoastră, elementul de siguranţă fiind un cod unic, care va fi scanat la intrare. Biletele pot fi tipărite într-un singur exemplar, înstrăinarea sau tipărirea acestora în dublu exemplar se face pe propria răspundere şi va atrage după sine, răspunderea în faţa legii.

„Trendurile se schimbă invariabil şi lumea se va sătura de riff-urile acestea de clape care se regăsesc în fiecare hit din zona EDM. Muzica dance evoluează întotdeauna. Poate va fi mai rafinată sau mai interesantă, dar fiecare are spaţiu pentru ceea ce face. Deci, atâta timp cât eşti interesant şi muzica ta e relevantă, ai un loc la masă. În fiecare zi primesc o serie de piese din partea unor producători necunoscuţi şi trebuie să ies să le pun în seturile mele. Această provocare e ceea ce mă face să merg mai departe“, a declarat Sasha, într-un interviu pentru portalul Beatport. Cel mai recent album al celebrului britanic a apărut în luna martie a anului trecut la Ministry Of Sound şi poartă numele de Involv3r.

2 COMENTARII

  1. sunt curios daca preturile o sa influenteze decizia de participare a asa zisilor clubberi din zona EDM din Timisoara, sau daca 1% din cei de fata o sa priceapa despre ce fel de muzichie este vorba.
    cu alte cuvinte, sunt curios de „evolutia perceptiei muzicale” a participantilor.
    sa auzim de bine..

  2. Event sub asteptari. Am intrebat organizatorul cam la cata lume se asteapta si a precizat ca undeva la 2000-3000 de oameni.
    Ora 2.00 am – Sasha main guest at event – doar 600 de oameni pana atunci prezenti (rulaj la intrare, nu prezenti in fata scenei, lumea venea intra si se plimba, iesea afara etc – tipic romanilor)
    O prestatie din partea lui cat de cat ok, lumea nu avea nici o treaba cu muzica, iar arena CRAFT era 75% goala. Toata lumea calare pe bar.
    Preturile mult prea mari pentru un eveniment in Romania, la bauturi la bar.
    Organizarea din punct de vedere a accesului la bar, bai, arena ok. Doar ca ramane intrebarea:
    – „Ce cauta canapele si scaune la un event de genul unde Sasha tine un public in priza de peste cateva mii de oameni ???”
    Romania nu este facuta pentru event-uri de genul. End of story.

Lasă un răspuns la dorinb Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.