Liderul PNL Crin Antonescu declară că se alătură demersului privind strângerea de semnături pentru graţierea lui Gică Popescu, opinând că „sunt momente în care trebuie să învăţăm să ne preţuim simbolurile naţionale şi să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieţii lor”, relatează Mediafax. „Consider că sunt momente în care trebuie să învăţăm să ne preţuim simbolurile naţionale şi să luăm atitudine atunci când acestea traversează clipe dificile ale vieţii lor. Din punct de vedere personal, mă alătur demersului iniţiat de preşedintele clubului Dunărea Calafat cu privire la strângerea de semnături pentru graţierea marelui nostru fotbalist şi căpitan al Generaţiei de Aur, Gică Popescu.
Precizez că fac această declaraţie în nume personal, având în vedere amintirea momentelor de bucurie şi de mândrie naţională pe care această personalitate le-a adus fiecărui român prin rezultatele obţinute sub culorile echipei naţionale de fotbal a României.
De asemenea, nu trebuie să uităm că Gică Popescu, de-a lungul întregii sale activităţi sportive, a fost un adevărat ambasador al României, făcând apreciat numele ţării noastre, acolo unde politicul nu reuşea”, spune Antonescu, într-o declaraţie de presă remisă, joi, Mediafax. Crin Antonescu notează că, în acelaşi timp, prin calitatea pe care a avut-o ca ministru al Tineretului şi Sporturilor, este de părere că simbolurile sportului românesc trebuie susţinute şi apreciate şi după încheierea activităţii sportive. „Am fost şi sunt un promotor al sportului în România, iar valori precum Gică Popescu sunt văzute ca modele pentru tineri”, continuă el.
„Cred că Gică Popescu trebuie privit prin prisma rezultatelor şi beneficiilor pe care le-a adus României de-a lungul timpului, iar în asemenea momente ar trebui să fim solidari. Astfel, fac un apel la toţi cei care s-au bucurat şi s-au simţit mândri că sunt români atunci când Gică Popescu juca sub culorile echipei naţionale, să se alăture acestui demers de strângere de semnături pentru graţiere”, conchide Antonescu.