Şoferul unui dube a fost protagonistul unui accident spectaculos la Timişoara. La intersecţia străzilor Brâncoveanu şi 16 Decembrie 1989, şoferul unei dube a fost proiectat în zidul unei case de un Logan care circula cu viteză şi nu a acordat prioritate în intersecţie. „Duba circula regulamentar pe strada 16 Decembrie 1989, iar o Dacie Logan care venea de pe Brâncoveanu în interceţie a virat la dreapta şi a lovit din spate duba şi a proiectat-o în zidul unei case.
Nu sunt victime, doar pagube materiale”, a declarat Ionuţ Bocancea, purtătorul de cuvânt al IPJ Timiş.
La faţa locului s-au deplasat şi pompierii, pentru a se asigura că ţeava de gaz care a fost fisurată în urma impactului, nu va produce o deflagraţie. Accidentul putea avea urmări tragice pentru pietoni, acesta producându-se foarte aproape de o staţie RATT, populată de obicei cu foarte mulţi călători. Șoferul Daciei va fi sancționat contravențional pentru distrugere.