Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat astăzi că în acest moment nu este necesar să fie trimise trupe în Ucraina, dar Rusia îşi rezervă dreptul de a recurge la „toate mijloacele” pentru a-şi proteja cetăţenii din această ţară, scrie Mediafax. Preşedintele rus le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exerciţiu militar surpriză în vestul şi centrul Rusiei să se întoarcă la unităţile lor, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, relatează Russia Today, în pagina electronică.
Un emisar al Naţiunilor Unite este în drum spre Crimeea.
Un emisar al Naţiunilor Unite este în drum spre Crimeea pentru „evaluarea situaţiei”, anunţă purtătorul de cuvânt al ONU, Martin Nesirky, citat de AFP. Jan Eliasson, adjunct al secretarului general ONU, aflat în prezent în vizită la Kiev, i-a cerut „emisarului Robert Serry să meargă în Crimeea”, a precizat Nesirky. „Domnul Serry este în drum spre Crimeea pentru evaluarea situaţiei”, a precizat oficialul ONU.