Un grup de elevi timișoreni a inventat un minisatelit cu care vor...

Un grup de elevi timișoreni a inventat un minisatelit cu care vor să ajungă cât mai aproape de stele

1
DISTRIBUIȚI

armand oszlansky montare minisatelit (2)O dată cu începerea săptămânii „Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun”, un grup de 30 de elevi din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a de la Colegiul Naţional C.D. Loga va pleca într-o excursie de cinci zile la o cabană aflată la mare altitudine, în Munţii Bucegi, unde atmosfera este mai rarefiată şi mai curată,  pentru a pune în practică informaţiile dobândite în cadrul proiectului „Ad sidera” (Privind stelele de aproape), coordonat de dr. Sandu Golcea, profesor de fizică la Colegiul Loga.

Acest proiect s-a născut după ce, la sfârşitul anului trecut, profesorul timişorean Sandu Golcea s-a aflat printre cei 21 de profesori din Europa la un curs CanSat pentru profesori, care s-a desfăşurat în mica localitate norvegiană Andøya Rocket Range. Propunerea de participare la acest program a fost făcută de Agenţia Spaţială Română iar din România au participat patru profesori. Programul a constat în cursuri teoretice –  limbajul de programare Arduino, hidrodinamică, aerodinamică, radiocomunicaţii – şi din construirea, de către fiecare echipă, a unui minisatelit care se lansa în spaţiu, informaţiile urmând a fi transmise prin radio şi recepţionate direct pe calcultoarele personale. Reîntors la catedră, a început un curs de pregătire a grupurilor de elevi interesaţi de competiţiile pentru lansarea de sateliţi, având sprijinul mai multor instituţii care asigură aparatura şi finanţarea pentru cele câteva cercuri tehnice din ţară. „Mă bucură participarea la acest curs, deoarece îmi va permite să generez  bazele pentru unul din puţinele cercuri tehnice care mai pot fi susţinute material în ziua de azi” spunea profesorul Golcea înainte de plecarea la Andøya Rocket Range.

După ce s-a întors la Timişoara, profesorul Golcea a prezentat copiilor mai multe imagini din expediţia făcută în regiunile polare, explicându-le că, la rândul lor, pot participa, după o pregătire prealabilă, la concursuri CanSat reale. „Iniţial, am lansat proiectul <<Ad sidera>> doar pentru utilizarea telescopului, apoi l-am extins pe CanSat, căci elevii de clasa a IX-a şi a X-a au o parte din cunoştinţele necesare, cele de informatică fiind acoperite de elevii de clasa a XI-a” povesteşte Sandu Golcea cum a început aventura timişoreană.


„Proiectul s-a bucurat de mare succes, s-au arătat peste o sută de doritori să participe dar nu aveam decât 30 de locuri, aşa că a trebuit să fac o selecţie şi am acordat prioritate elevilor mai mari. Până acum am făcut pregătire teoretică la nivel de aerodinamică şi hidrodinamică, o grupă restrânsă a lucrat la montarea minsatelitului şi alta la montarea telescopului. În tabără vom continua şi pregătirea teoretică şi, mai ales, vrem să vedem cum funcţionează senzorii şi să achiziţionăm date în timp real”.

Experiență la înălțime

După o excursie pentru cunoaşterea împrejurimilor cabanei, elevilor le va fi prezentat procesorul Arduino şi limbajul de programare, după care vor asambla un telescop reflector de tip Schmidt-Cassegrain, pe prisma căruia va fi instalată o videocameră. În ziua următoare, un minisatelit CanSat construit de elevi va fi ridicat de la sol cu ajutorul unui cluster de baloane umplute cu heliu, pentru probe privind senzorii şi transmisia de date iar după achiziţionarea tuturor datelor, acesta va fi recuperat. Această primă experienţă va fi urmată de ridicarea aceluiaşi satelit cu ajutorul unui zmeu artizanal de mărime mijlocie. Toate măsurătorile vor fi înregistrate pentru prelucrarea ulterioară iar aspectele cele mai relevante vor fi filmate. Proiectul se desfăşoară sub îndrumarea şi consilierea Agenţiei Spaţiale Române şi a Universităţii de Vest, firma SIVECO România va pune la dispoziţia micilor cercetători telescopul iar Agenţia Spaţială Europeană furnizează minisatelitul.

Vor avea loc, de asemenea, mai multe prezentări teoretice făcute de elevi. Mihaela Stepan şi Ovidiu Candreanu vor prezenta Cansat intro, în timp de Mădălina Pavel şi Kristian Karadja vor face o introducere în aerodinamică. O prezentare despre fizica zborului cu balonul va fi făcută de Andrei Heler şi Oana Spirtu iar Karina Rusinaru şi Alex Lepa vor face o introducere în fizica rachetelor. Despre senzori vor vorbi Miruna Barboni şi Robert Simionescu. La finalul excursiei de studii, prof. Sandu Golcea va prezenta prelucrarea rezultatelor măsurătorilor şi vor fi făcute observaţii cu ajutorul telescopului. În drum spre casă, întregul grup va vizita Muzeul Peleş de la Sinaia. A devenit deja o tradiţie a elevilor de la Colegiul Loga, ca în fiecare an, proiectul „Şcoala altfel” să se desfăşoare în acompaniamentele unei melodii special compuse pentru acest eveniment. În acest an, melodia se referă la experienţele astronautice ale elevilor.

La sfârşitul lunii mai, o nouă expediţie va avea loc la o cabană pusă la dispoziţie de UMT iar în timpul vacanţei, la Colegiul loga va fi montată o expoziţie de fotografii făcute atât la  Andøya Rocket Range cât şi în timpul expediţiei făcute cu elevii în Săptămâna Altfel, care va fi vernisată în 24 aprilie.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.