EXCLUSIV Profesorul BĂTĂUȘ nu va fi dat afară din învățământ. Cum îl...

EXCLUSIV Profesorul BĂTĂUȘ nu va fi dat afară din învățământ. Cum îl apără reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș VIDEO

4
DISTRIBUIȚI

profesor-silvic-video-1-640x359

Dan Bărbulescu, profesorul de Matematică care predă de mai bine de 20 de ani la Colegiul Silvic “Casa Verde” din Timișoara, nu va fi dat afară din învățământ, după ce PRESSALERT.RO a publicat, ieri, un filmuleț în care apare cum îi pălmuiește pe trei elevi, în timpul unei ore.

Ieri, reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș habar nu au avut despre acest incident.


Cornel Petroman, inspectorul școlar general al județului Timiș, ne-a precizat că se va informa, iar în cazul în care se va dovedi că imaginile nu sunt trucate, dascălul riscă excluderea din învățământ. Astăzi, reprezentanții ISJ Timiș s-au răzgândit, după ce au stat de vorbă cu directorul școlii.

“S-a declanșat o anchetă la Colegiul Silvic. Am aflat că filmulețul a fost realizat în anul 2010, iar incidentul s-a petrecut într-o clasă de-a IX-a. Acești copii au ajuns acum în clasa a XII-a și pentru că au absentat și nu au avut situația școlară încheiată, au dat publicității filmulețul ca să facă presiuni pe profesor să-i treacă, astfel încât să poată da examenul de Bacalaureat. Nu putem să-l dăm afară pentru un incident care s-a petrecut acum patru ani, se vor lua măsuri disciplinare”, ne-a spus Cornel Petroman.

Inspectorul școlar general al județului Timiș nu a știut să ne spună ce fel de măsuri disciplinare se vor lua împotriva profesorului bătăuș, și asta pentru că “va decide conducerea școlii”.

4 COMENTARII

  1. Acesti copii nu mai sunt pustani nevinovati,sunt adolescenti.Sistemul actual interzice orice modalitate de disciplinare a lor.Ideea teoretica e frumoasa,dar rezultatele le vedem si le auzim pe strada,in mijloacele de transport in comun,in trafic,peste tot.Cat despre articolele pe aceasta tema,noua limba de lemn gazetareasca e folosita din plin-profesor bataus,declaratii halucinante,inca nu a fost dat afara,etc.Probabil ca e foarte comod sa stai pe calculator pandind filmulete,sa trantesti un comentariu standard si sa pozezi in aparatorul nevinovatilor.

  2. exagerare !!!!
    l-am avut profesor la colegiul economic in timisoara si e un om foarte fain. nu a batut pe nimeni niciodata ! este printre putinii profesori de care imi amintesc cu drag. isi facea treaba, preda bine si nu a fost agresiv niciodata !
    nu se poate numi bataie ce s-a filmat !!

Dă-i un răspuns lui Alexandra Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.