Sorin Grindeanu: „Înainte de a fi politician, sunt tată”. Cui cere bani...

Sorin Grindeanu: „Înainte de a fi politician, sunt tată”. Cui cere bani pentru spitalul de copii din Timișoara

3
DISTRIBUIȚI

Spitalul-de-copii-Louis-Turcanu-640x421

“Sănătatea trebuie să fie o prioritate apolitică” – este sloganul sub care deputatul PSD Sorin Grindeanu face un nou pas important în campania “DA.REUŞIM pentru un nou spital de copii”, care are ca scop strângerea de bani pentru construcția unei noi clădiri la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”, singura unitate medicală de acest gen din ţară, în afara Bucureştiului, clasificată cu gradul I, care din cauza retrocedărilor risca să rămână fără secţiile de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică, ORL, Oftalmologie, Pneumologie şi Fiziologie, cât şi fără laborator.

Prin intermediul unui comunicat de presă, Grindeanu face un „apel la factorii responsabili – Guvern şi Ministerul Sănătăţii – să aloce banii necesari pentru construirea noului corp al spitalului. Sănătatea copiilor din vestul ţării trebuie pusă deasupra unor neînţelegeri de natură politică sau a unor orgolii.


Înainte de a fi politician, sunt tată. În plus, consider că am o responsabilitate faţă de cei 33 de mii de semnatari ai campaniei civice şi de oamenii care m-au ales să-i reprezint aici în Parlament, să le reprezint interesele. Iar Spitalul de Copii Louis Ţurcanu este un interes comun al timişorenilor, cărora li se adaugă arădenii, hunedorenii, cărăşenii şi alţi locuitori din zonele Banatului şi Ardealului”.

Deputatul subliniază că „realizarea noului corp al spitalului înseamnă mult mai mult decât realizarea strict a unei probleme locative. Ducerea la bun sfârşit a proiectului va trasforma „Louis Ţurcanu” din Timişoara în cel mai modern spital din ţară. Este vorba de un spital pentru anul 2020 cu arhitectură modernă şi dotări de ultimă generaţie. 8 nivele, 8000 de m2, 7 secţii – 4 cu paturi şi 3 de paraclinici, cu ambulatoriu şi tot ceea ce mai este necesar”. Legat de costurile mari, deputatul spune că „investiţia este estimată la 15 milioane de euro. Sunt bani mulţi, dar investiţi practic în viitorul nostru. Asta înseamnă Spitalul Louis Ţurcanu! Performanţă, muncă, grijă pentru sănătatea a zeci de mii de copii. Pentru toate acestea avem nevoie de finanţare”.

După vizita premierului Victor Ponta la Timișoara, primarul Nicolae Robu a trimis spre București o cerere pentru finanțarea lucărilor. Anul trecut au fost alocați 5 milioane de lei de la guvern, bani care însă nu au fost cheltuiți din cauză că demersurile de pregătire a licitaţiei au durat mai bine de un an.

3 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui tcris Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.