Băsescu, la Bruxelles, despre declaraţia Parlamentului: S-a râs direct. Sunt considerat artizanul...

Băsescu, la Bruxelles, despre declaraţia Parlamentului: S-a râs direct. Sunt considerat artizanul funcţionării Justiţiei

4
DISTRIBUIȚI

Traian-Basescu2

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după reuniunea Consiliului European, referitor la declaraţia adoptată miercuri de Parlament şi trimisă membrilor Consiliului, că liderii europeni au încredere în el, fiind considerat „artizanul funcţionării Justiţiei în România” şi că „s-a râs direct”, scrie Mediafax. Întrebat dacă a discutat cu liderii europeni despre declaraţia Parlamentului privind demisia sa, Traian Băsescu a răspuns: „Lumea râde”. „Ce nu ţin cont oamenii ăştia este că eu îi cunosc de 10 ani, au încredere în mine, că sunt considerat artizanul funcţionării Justiţiei în România şi un Parlament care prejudecă şi acuză înainte să judece Justiţia este un Parlament care are o problemă, din punct de vedere democratic”, a adăugat Băsescu.

El a mai spus că „lucrurile au devenit clare pentru toţi” atunci când liderii europeni au înţeles că este vorba despre aceleaşi partide de la suspendarea sa din funcţie.


„Mai ales când au înţeles că sunt aceleaşi partide de la suspendare, lucrurile au devenit clare la toţi. Au înţeles şi obiectivul”, a adăugat Băsescu. El a mai arătat că nu ar fi abordat această problemă, dacă o problemă internă nu a fost mutată în exterior. „Să ştiţi că nu aş fi abordat această problemă dacă documentul, declaraţia Parlamentului nu era trimisă la extern, deci, am abordat-o pentru că a venit de pe extern. Însă, trebuie să ţii cont şi de prestigul pe care îl are eventual un politician când vrei să muţi politica internă în exterior”, a mai spus Băsescu. Întrebat dacă i s-au cerut amănunte, Băsescu a răspuns: „Nu, s-a râs direct”.

Parlamentul a anunţat miercuri că a trimis membrilor Consiliului European declaraţia adoptată în aceeaşi zi de plenul reunit prin care se cere demisia preşedintelui Traian Băsescu. „Declaraţia adoptată a fost transmisă membrilor Consiliului European, şefi de stat şi de Guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României în statele respective”, se arată într-un comunicat al Camerei Deputaţilor remis agenţiei Mediafax. Parlamentul a adoptat, miercuri, declaraţia prin care se cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său. Plenul comun al celor două Camere a adoptat declaraţia cu 344 voturi „pentru”, niciun vot „împotrivă” şi 17 abţineri, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PMP au absentat. UDMR s-a abţinut de la vot.

 

4 COMENTARII

  1. sau ras totii sefi de guverne la bruxel cand a latrat canele basescu haaaaaaaa cu justitia lui de coruptii cu epoletii ce executa ordinele lui basescu pajanjenul otravitor,mincinos,laudaros,hot,interlop,dansator cu tiganii sal voteze,sa le ia banii si sai aresteze cum stie el mai bine rusine nu mai are gunoiul toxic basescu ,draga stolo,poate au zis ceva pote au crezut ca spun adevarul eu cel mai mare mafiot din europa zis bsinescu.

Lasă un răspuns la widoqq Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.