Despre succes şi „lecţia” Simona Halep

Despre succes şi „lecţia” Simona Halep

1
DISTRIBUIȚI

loredana codrut

„Simona Halep, campioana noastră”, „Simona te iubim”, Simona în sus, Simona în jos – cam asta a fost atmosfera din România în ultimele zile. Eu am o întrebare. Acum doi ani de zile câţi dintre cei care îi jură iubire şi admiraţie veşnică Simonei îi cunoşteau activitatea? Puţini spre deloc. Trebuie neaparat să vă spun că valul asta de iubire şi de suport manifestat prin media şi pe Facebook mi-a stârnit o senzaţie de scârbă fenomenală. Să nu fiu înţeleasă greşit. Munca acestei sportive de excepţie trebuie preţuită, iar succesele reputate de ea trebuie cinstite. Pe mine mă enervează în schimb ipocrizia şi refuzul de a ne pune creierele la treabă. Noi românii suntem fani capra vecinului. Dormim cu ea în gând, ne trezim cu ea, trăim cu şi pentru ea.


Mai puţin pentru noi. Chiar deloc pentru noi, mi se pare în unele zile. Ne-a cresuct inima de succesul Simonei Halep. Şi totuşi vă întreb ce am învăţat noi de aici. Că avem o campioană, că românii nu sunt toţi hoţi, că femeile noastre nu sunt curve, că nu totul e pe pile.

Corect? Greşit, complet şi jenant de greşit. De ani buni de zile pentru noi succesul înseamnă să ai un soţ bogat, să fii medic chiar dacă câştigi 10 milioane ca rezident, să faci o facultate oricare ar fi că te râd vecinii dacă nu ai, să te căsătoreşti repede să nu rămâi singur şi alte hibe transmise prin îndoctrinare şi care nu ne fac fericiţi, dar ne ajută să nu râdă lumea de noi. Succesul Simonei rămâne pentru cei mai mulţi o lecţie de nepriceput cât timp nu vom înţelege că a reuşi în viaţă înseamnă să faci ceea ce îţi place. Că o chelneriţă care binedispune 100 de clienţi şi le face ziua mai frumoasă pentru că îşi iubeşte job-ul este un la fel de mare succes ca şi Simona Halep.

Că a avea succes în definitiv înseamnă să fii fericit, iar pentru a fi fericit trebuie să ai curaj să faci ceea ce îţi place. Să poţi să le spui „nu” părinţilor care ştiu mai bine ce meserie ţi se potriveşte, să pui la nevoie o demisie pe masă şi de la un job călduţ pentru a merge unde te duce inima, să divorţezi atunci cand căsnicia ta e un chin, înseamnă muncă, înseamnă dăruire şi dincolo de toate puterea de a accepta înfrângeri şi de a merge mai departe ştiind că doar tu eşti cel care poate decide dacă renunţă sau nu la un luptă. Dragilor, succesul în viaţă NU înseamnă să distribuim poze cu Simona Halep pe internet.

1 COMENTARIU

  1. Draga reportera … imi pare rau ca iti raspund chiar tie la genul asta de reportaje. Sinteti penibili cu stilul asta de psiholog ratat. Cine va credeti sa tot o criticati pe Simona si pe cei care ii distribuie pozele pe internet? Tu te-ai nascut psiholog sau repoter ? Toate lucrurile se intimpla la vremea lor. Acum e vremea Simonei ca va place sau nu. Nu mai fiti invidiosi. Chiar crezi ca o sa iti cistigi admiratia cititorilor daca ii terfelesti pentru ca sint romani si simt bucuria alaturi de campionii lor? Ce vrei de fapt ? Sa vorbeasca lumea de cine? De bloggeri ratati sau de campionii altor tari numai pentru ca pina azi nu ai auzit de Simona Halep ? Scuza-ma da golul media de pina acum in privinta Simonei si a altori campioni vi se datoreaza chiar voua dragi reporteri , care doar va dedicati unui stil destructiv si va inchinati cultului uritului , defectului si viciului.
    Adio si crede-ma ca nu itii voi mai citi scrierile pline de invataminte …

Dă-i un răspuns lui Claudia Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.