Sprijin pentru românii din Banatul sârbesc din partea unei asociații. Cum vrea...

Sprijin pentru românii din Banatul sârbesc din partea unei asociații. Cum vrea să-i ajute să nu uite limba și tradițiile românești

0
DISTRIBUIȚI

steagul-Romaniei1

În Banatul sârbesc locuiesc zeci de mii de români, o bună parte dintre aceștia de abia mai știu câteva cuvinte în limba română sau detalii despre tradiții și obiceiuri. Chiar dacă și-ar dori să afle mai multe despre România, despre istoria țării noastre, le este foarte greu, și asta pentru că volumele scrise în limba română cu greu pot fi trecute la graniță.

În sprijinul acestor români, în special a tinerilor din Banatul sârbesc, vine Asociația pentru Dezvoltare Europeană și Promovarea Tinerilor din România, care a inițiat un proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană. Proiectul se numește “Caut un model de conduită pentru viața mea – premisă a cooperării durabile dintre tinerii din Serbia și România”, iar valoarea acestuia este de 66.000 de lei.


Proiectul se va desfășura timp de trei luni în trei județe din Banatul românesc și alte trei din cel sârbesc, iar reprezentanții asociației și-au propus să le reamintească românilor din Serbia că aparțin poporului român.

“Tinerii români din Serbia vorbesc doar în sârbește, și asta este o mare problemă. Foarte rar folosesc cuvinte românești, sunt puține familii unde se mai vorbește limba română și tocmai de aceea vream să reactualizăm limba română în familii, să le reamintim românilor din Banatul sârbesc că suntem membrii aceleiași regiuni istorice și să ne unim ca locuitori al Banatului”, spune Nicoleta Busa, unul din membrii Asociației ADEPT care a participat la mai multe vizite de lucru în Serbia.

Mai mult, 20 de tineri din județe Arad, Timiș și Caraș-Severin, alături de alți 20 de tineri români din Vrsac, Vlajkovac și Nikolinci vor participa, pe parcursul celor trei luni, la diferite cursuri în cadrul cărora vor fi ajutați să studieze mai mult literatura românescă și să descopere un model de conduită între personalitățile din istoria și literatura românească.

În viitor, reprezentanții Asociației ADEPT speră să strângă fondurile necesare pentru achiziționarea a sute de cărți în limba română pe care să le poată trimite în Banatul sârbesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.