Sindicaliștii din Timiș se pregătesc de GREVĂ. De ce sunt revoltați pe...

Sindicaliștii din Timiș se pregătesc de GREVĂ. De ce sunt revoltați pe Curtea de Conturi și ce revendicări au

2
DISTRIBUIȚI

greva

Federația Națională a sindicatelor din Administrație amenință cu proteste și întreruperea activității angajaților din primării. Sindicalistul Tiberiu Negrei a precizat astăzi în cadrul unei conferințe de presă la Primăria Timișoara că sindicaliștii și angajații din primărie sunt nemulțumiți de faptul că „din ianuarie 2010 tot personalul trebuia încadrat și veniturile avute în decembrie 2009 menţinute. Decizia Curţii de Apel Timişoara cu privire la un control al Curţii de Conturi la primărie în urma căruia cei de la Curtea de Conturi voiau ca primăria să recupereze acel spor de dispozitiv acordat în 2010. Curtea de Apel Timişoara anulează punctul 8. Acest dispozitiv a fost anulat atât la Timişoara cât şi în judeţul Timiş in baza unor sentinţe judecătoreşte care au obligat primarii să acorde retroactiv până la încetarea obligaţiilor de serviciu acest spor de 25%. Asta însemna practic că din ianuarie 2010 sporul nu mai făcea parte din salariu. Ceea ce se întâmplă recent, prin demersurile Curţii de Conturi, s-a dorit scoaterea acestor sporuri. Prin decizie CCR a apărut o decizie a Curţii de Conturi care spune că în perioada 2010 2015 niciun salariat nu are voie să aibă veniturile diminuate.

Negrei susține că de frica celor de Curtea de Conturi Primăria Ghizela a redus salariile angajaților cu 25%. Sindicalistul susține că s-a adresat și prefectului Eugen Dogariu care a spus că angajații nemulțumiți pot contesta decizia Curții de Conturi în instanță, neștiind că doar primăria, ca fiind cea supusă controlului, poate acționa decizia în instanță. Practic, angajaților din administrație ar trebui să li se reducă salariile cu 25% și aceștia ar trebui să achite bani retroactiv.


Negrei spune că în data de 10 septembrie sindicaliștii vor ieși în stradă pentru a picheta sediul guvernului și că angajații din adiministrație vor întrerupe activitatea vreme de mai multe zile. Nu mai puțin de zece autocare cu angajați din județ ar putea pleca la București. Cât despre dipoziţiile Curţii de Conturi, Negrei spune că acestea vor fi contestate în instanţă şi că se paote merge până la executare silită a primăriilor. Revendicările sindicaliștilor la nivel național sună astfel:

1. Promovarea proiectului de act normativ pentru modificarea Legii nr. 62/2011, asa cum a fost discutat si negociat cu organizatiile sindicale si patronale.
2. Reintregirea veniturilor salariale avute la 31 decembrie 2009.
3. Plata orelor suplimentare si deblocarea posturilor vacante acolo unde este cazul.
4. Constituirea fondului de premiere in limita a 10% din fondul de salarii; acordarea de premii anuale din economiile la fondul de salarii; acordarea sporurilor de pana la 15% pentru personalul care participa in comisiile de specialitate, cum ar fi: comisia de disciplina, comisia paritara, comisia de concurs si de solutionare a contestatiilor etc.
5. Promovarea actului normativ de completare a Legii nr. 84/2012, legea amnistiei fiscale pentru bugetari, privind unele masuri referitoare la veniturile de natura salariala ale personalului platit din fonduri publice, asa cum a fost initiat de catre un grup de senatori si negociat cu F.N.S.A.
6. Trecerea pe grilele de salarizare, conform Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si modificarea articolelor privind drepturile de natura salariala si nesalariala, cu precizarea nominala a acestora.
7. Promovarea unui act normativ prin care sa se reglementeze plata despagubirilor stabilite prin hotarari judecatoresti irevocabile de indata si integral (si nu esalonat), in mod special pentru drepturile de natura salariala, precum si in cazul concedierilor nelegale.
8. Urgentarea adoptarii proiectului de modificare a Legii nr. 155/2010 a Politiei locale.
9. Analizarea posibilitatii aplicarii cotei progresive de impozitare si renuntarea la cota unica de impozitare.
10. Instituirea pensiei de serviciu pentru toti bugetarii care sunt supusi unor regimuri de incompatibilitati stabilite prin legi speciale.

2 COMENTARII

  1. ATI AJUNS DE TOT CACATUL,LIDERILOR DE SINDICAT.CE FACETI PT ANGAJATI?TAMPITI SANT ANGAJATII CARE VA TIN IN SPINARE PE BANI GREI.SANTETI DOAR NISTE PROFITORI,D-LOR LIDERI

  2. bine ca vati prins,dupa 2 ani de minciuna si restu ati fost manipulati,pacat ca cotizanti vostri va dau bani degeaba ca nu faceti nimic pentru ei doar interesele voastre si a partidului iubit!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.