Peste 300 de angajați ai Termocentralei Mintia care face parte din Complexul Energetic Hunedoara protestează față de noul contract colectiv de muncă, prin care li s-au tăiat mai multe sporuri, ceea ce a condus la diminuarea veniturilor cu 500 de lei pe lună.
Liderul sindical, Ionel Ticula, a declanșat greva foamei, iar timp de 40 de minute, angajații au traversat DN7 prin fața termocentralei, blocând șoseaua Deva-Timișoara. Polițiștii au deviat circulația pe o rută ocolitoare, până jandarmii i-au convins pe protestatari să intre în curtea societății. Oamenii protestează și fața de intenția consiliului de administrației al Complexului Energetic care se va întruni astăzi la București, de a diminua programul de lucru de la cinci la patru zile pe săptămână, care ar duce la o scădere a salariului cu încă 20 la sută.
La ora redactării acestui material, angajații protestau încă în curtea societății.