SFIDARE Nicolae Robu refuză să facă publice numele firmelor care au donat...

SFIDARE Nicolae Robu refuză să facă publice numele firmelor care au donat bani pentru reamenajarea biroului său din Primăria Timișoara: “Nu sunt extratereștri, evident că sunt pământeni”

4
DISTRIBUIȚI

 

robu maini

Biroul lui Nicolae Robu din Primăria Timișoara a fost amenajat de două ori într-un singur an, edilul șef afirma că s-au cheltuit și bani publici, dar au fost și câțiva sponsori generoși.  După ce PRESSALERT.ro a solicitat reprezentanților municipalității să furnizeze, în baza legii accesului la informaţiile de interes publică, valoarea totală de reamenajare a biroului, cât și care au fost donațiile făcute de firmele private, angajații primăriei au refuzat să dea un răspuns clar.

Aseară, în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE, Nicolae Robu a dat un răspuns asemănător celui primit de la angajații primăriei.


„Nu există o lucrare în sine «amenajarea biroului» ca să se poată da un răspuns foarte precis și să se poată spune că atât a costat lucrarea de amenajare a biroului. E vorba de o lucrare mai mare în care, printre altele, a fost inclusă și reamenajarea biroului, și prin urmare nu există o evidență clară”, s-a apărat edilul șef.

Întrebat de ce nu s-a oferit niciun răspuns legat de donațiile private folosite pentru reamenajarea biroului, Nicolae Robu a încercat să explice că legea nu-l obligă să facă public acest lucru, deși i s-a atras atenția că nu este adevărat. „Ceea ce ne obligă legea să comunicăm, comunicăm. Ce nu ne obligă, nu comunicăm, pentru că dacă am comunica ne-am lăsa timorați de o presiune făcută de cineva. Ori, o instituție nu funcționează sub presiune. Cei din primărie spun că aceste informații nu ar trebui comunicate conform legii transparenței. Din punctul meu de vedere, nu e absolut nicio problemă, doar că nu m-am ocupat eu. Eu nu aș putea să vă spun cine cât a dat, pentru că nu m-am ocupat eu”, s-a scuzat Nicolae Robu.

Provocat să facă aceste informații publice în următoarele săptămâni, primarul Timișoarei nu a fost de acord, și asta pentru că „este ca și cum aș ceda la o presiune făcută de dumneavoastră. Dacă mi-ar fi venit ideea să o fac pur și simplu, era foarte bine”. În final, primarul Timișoarei a adăugat ironic că „oricum, cei care au donat nu sunt extratereștri, evident că sunt pământeni care interacționează cu noi”.

4 COMENTARII

  1. Pentru imobilele proprietatea primariei, darapanate, fara apa, canalizare etc. – de exemplu din Fabric – nu s-au gasit aceeasi sposori „pamanteni” pentru a fi aduse la un nivel decent? Poate ca nici nu se cauta bani pentru acestea, deoarece repararea lor acum ar putea fi interpretata ca o „cedare” in fata presiunilor realitatii. Daca „i-ar fi venit ideea” primarului, le-ar fi reparat „si gata”, dar asa se continua ingrijirea palmierilor si constructia pistelor pentru biciclete, ca acestea sunt ideile care „i-au venit”… Nu e cam putin?

    • Aiurea… proiectul cu pistele a fost scris de pe vremea lui Ciuhi si nu il poti modifica ca pierzi banii, iar cladirile din Traian… tot mostenire grea cu tot cu rromii din ele.

  2. NERUSINARE! VA ROG SA NU MAI SCRIETI NIMIC 2 SAPT. DESPRE MASCARICIUL ASTA DE ROBU! VA FI DISPERAT! CA NU APARE IN PRESA! INCERCATI VA ROG!

Dă-i un răspuns lui timisorean Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.