Unul dintre „gemenii pedofili” a ajuns din nou la Poliție. De ce...

Unul dintre „gemenii pedofili” a ajuns din nou la Poliție. De ce este acuzat

6
DISTRIBUIȚI

gemeni pedofili

Gemenii Calapis din Sânnicolau Mare, care au ajuns spaima fetițelor din orașul bănățean, au început să atenteze la adolescentele din Timișoara după ce au scăpat de pușcărie. Nu demult au fost judecați pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice, după ce s-a dovedit că fotografiau fetițele vecinilor și cunoștințelor în posturi indecente, dezbrăcate și postau imaginile pe internet. Astăzi, unul din gemeni a fost ridicat de poliție după ce s-a depus o reclamație că, în mod constant, urmărea de la școală spre casă o puștoaică de 15 ani.

Alexandru Calapis, 22 de ani, a fost ridicat de polițiști după ce a fost prins în timp ce urmărea o elevă de la o școală din Timișoara.

Tânăra are 15 ani și este elevă la un liceu din Timișoara.


Ea a observat că un necunoscut o urmărea ori de câte ori ieșea din casă, iar de când a început școala o aștepta și la ieșire, urmărind-o în drumul ei spre casă. Adolescenta și-a informat mama, care a apelat imediat poliția.

„Mama minorei a depus reclamație La Secția 1 Poliție. Azi de dimineața, fata l-a sesizat din nou pe urmăritor și și-a sunat părinții, care au luat legătura cu Poliția, iar oamenii legii s-au deplasat la fața locului și l-au reținut pe tânăr. Pe numele acestuia s-a deschis dosar penal pentru hărțuire, urmând a se stabili cum s-a petrecut fapta”, a declarat Mirela Drăghicioiu, ofițerul de presă al Poliției Timiș.

Reamintim că Alexandru Calapis împreună cu fratele său geamăn, Adrian, au fost ridicați de DIICOT după ce au fotografiat dezbrăcate fetițe cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani, apoi au postat pozele pe internet.

Gemenii Calapis au fost condamnați la un an și șapte luni de închisoare cu suspendare. Recursul se va judeca în curând la Curtea de Apel Timișoara.

6 COMENTARII

Dă-i un răspuns lui Eu Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.