Guvernul vrea să lanseze din noiembrie programul „Prima Maşină”, prin care îşi propune să sprijine achiziţia de autoturisme noi cu credite bancare garantate de stat, şi estimează că proiectul va genera vânzarea a 20.000 de unităţi anual.
„În primul rând dorim să sprijinim achiziţia de maşini noi de către tineri prin credite bancare garantate de stat, în al doilea rând să stimulăm achiziţia de autoturisme noi mai sigure şi mai puţin poluante şi, în al treilea rând, să încercăm să dezvoltăm cât mai mult producţia locală de autoturisme cu multiple efecte pe industria orizontală”, a declarat luni ministrul Economiei, Constantin Niţă, într-o conferinţă organizată pentru prezentarea oficială a programului.
Programul este destinat în principal tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care vor avea prioritate, dar şi altor categorii de vârstă, şi vizează emiterea de garanţii de stat pentru creditele contractate de beneficiari în vederea achiziţiei de autoturisme noi.
Garanţia statului va acoperi maximum 50% din valoarea creditului acordat în cadrul programului, diferenţa fiind reprezentantă de autoturismul achiziţionat.
Valoarea creditului va fi de maxim 50.000 de lei plus TVA, la care se adaugă costul poliţei CASCO pentru primul an.
Avansul minim solicitat de bănci beneficiarului va fi între 5% şi 10% din valoarea creditului, iar costul total al finanţărilor garantate de stat nu va depăşi ROBOR la 3 luni plus o marjă de 3%.
Durata maximă a perioadei de creditate va fi de 84 de luni.
Autorităţile estimează că prin acest program vor fi vândute 2.500-3.000 de maşini până la finele acestui an, respectiv 20.000 de unităţi noi anual.
Prevederile acestui program vor fi cuprinse într-un proiect de act normativ care va fi analizat de guvern în această săptămână, într-o primă lectură.
Niţă a arătat că plafonul de garanţii va fi stabilit de Ministerul de Finanţe împreună cu Fondul de Garantare, iar până în prezent patru bănci şi-au anunţat intenţia de participare în cadrul proiectului.
Ministrul Economiei a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu se intenţionează cumularea acestui program cu programul „Rabla”.
„După părerea mea, ceea ce se întâmplă cu Rabla este o problemă. Toate autoturismele vechi pe care le vedeţi le ţin câte un an, doi, după care vin cu ele la programul Rabla, ceea ce înseamnă că noi finanţăm de fapt, indirect, autoturismele vechi din alte state”, a spus ministrul Economiei.
El a arătat că rata lunară pentru o maşină de 13.000 de euro achiziţionată prin acest program s-ar plasa la 150 de euro.
Pe de altă parte, Niţă a precizat că nu va fi posibilă achiziţia de maşini prin acest program mai scumpe decât plafonul stabilit, la care clientul să acopere diferenţa.
Vânzările de autoturisme vechi din România sunt de trei ori mai mari decât cele de maşini noi, care înregistrează un volum anual de 80.000 de unităţi.
Totodată, vânzările de maşini noi către persoane fizice reprezintă aproximativ 20.000 de unităţi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Economiei.
Programul Prima Maşină va viza persoane cu venituri reduse, care nu vor maşini scumpe, de lux
Programul „Prima Maşină” va urmări să simplifice accesul tinerilor la creditare şi va fi destinat persoanelor cu venituri reduse, încurajând însă şi achiziţia de maşini mai puţin poluante şi stimulând industria autohtonă de autoturisme, a declarat premierul Victor Ponta.
„Efectele pe care ni le dorim sunt cele pe care le-am urmărit şi cu Programul Prima Casă, un program atât de succes încât, la ultima rectificare, am mai alocat încă 700 de milioane, dar se pare că nu ajung, se pare că şi aceştia deja s-au epuizat.
Mi-aş dori să se întâmple la fel şi cu programul Prima Maşină”, a spus Ponta, luni, la Ministerul Economiei, după ce ministrul de resort a prezentat detalii despre program.
El a adăugat că Guvernul urmăreşte ca, prin acest program, tinerii să aibă acces mai uşor la credite, pentru că piaţa bancară a devenit în ultimii ani mult mai greu de accesat „în mod tradiţional”, să încurajeze achiziţia de maşini noi, mai puţin poluante, şi stimularea producţiei locale de autoturisme.
„Nu vreau să apară acest conflict între producătorii locali şi importatori, evident că nu putem face niciun fel de discriminare, dar nici nu vreau să-mi ascund preferinţa pentru producătorii naţionali”, a spus Ponta.
Şeful Executivului a ţinut să precizeze că nu este avută în vedere posibilitatea ca cei care vor maşini mai scumpe să beneficieze de program şi că la suma maximă garantată de stat, respectiv 50.000 plus TVA, va fi adăugată o diferenţă, în funcţie de costul maşinii dorite.
„Prin acest procedeu special, finanţăm totuşi o maşină medie, nu maşini din gama de lux pe care probabil cei care şi le doresc au şi posibilitatea şi bonitatea necesară cerută de bancă, ne adresăm unui segment cu venituri mai reduse care nu vrea, dincolo de cei 50.000 de lei, să-şi cumpere o maşină de 200.000 sau 300.000 de lei”, a explicat Ponta.
Prim-ministrul a mai afirmat că actul normativ va fi aprobat în şedinţa Guvernului de săptămâna viitoare şi programul va deveni operaţional la 1 noiembrie.
Mita electorala ! Asta dovedeste cit de disperat si speriat e Ponta ca va pierde alegerile si in special de ce va urma dupa !