La Universitatea Politehnica s-a deschis, după opt ani de lucrări, una dintre...

La Universitatea Politehnica s-a deschis, după opt ani de lucrări, una dintre cele mai moderne biblioteci din țară

0
DISTRIBUIȚI

Noua bibliotecă a Universității Politehnica din Timișoara a fost, în sfârșit, deschisă. Începând de astăzi, cei 16.000 de studenți ai universității timișorene sunt așteptați să treacă pragul noii biblioteci, realizată cu 16 milioane de euro și care a fost deschisă după opt ani de la începerea lucrărilor. Biblioteca va fi inaugurată de abia săptămâna viitoare, la deschiderea oficială fiind așteptați și reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale.

Viorel Șerban, rectorul Universității Politehnica din Timișoara, a declarat pentru PRESSALERT.ro că biblioteca a putut fi deschisă, după ce Guvernul a alocat cinci milioane de lei pentru achiziționarea mobilierului și a echipamentelor necesare. „Am primit cinci milioane de lei în ultimele două luni și am mâncat toți banii. Ne-am organizat foarte bine și am reușit să terminăm biblioteca.


Avem mobilier, tot ce trebuie. Biblioteca oferă peste o mie de facilități”, ne-a spus Viorel Șerban.

Totuși, rectorul Universității Politehnica din Timișoara spune că în clădirea în care se află biblioteca ar trebui să funcționeze și un Centru de Documentare, Inovare și Transfer Tehnologic, dar pentru finalizarea lui ar mai fi nevoie de nouă milioane de lei. „Practic, noi am deschis jumătate de clădire, în care se află biblioteca, pentru că cealaltă jumătate nu este finalizată. Sperăm să reușim să deschidem centrul de documentare la anul pe vremea asta”, a mai precizat Viorel Șerban.

Biblioteca Universității Politehnica din Timișoara este una dintre cele mai moderne din țară. Cititorii beneficiază de acces direct la informație, prin consultarea, la raft, a colecțiilor bibliotecii, de un serviciu de autoîmprumut și autorestituire și de acces wifi în întreaga clădire. De asemenea, în bibliotecă există locuri de lectură pentru încurajarea studiului în grup, spații de socializare deschise care interferă cu colecțiile și o sală de videoconferințe. Noua bibliotecă a Universității Politehnica din Timișoara este deschisă de luni până vineri între orele 09.00 și 20.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.