O spărtură s-a creat în acoperişul provizoriu al reactorului 1 al centralei...

O spărtură s-a creat în acoperişul provizoriu al reactorului 1 al centralei nucleare de la Fukushima

1
DISTRIBUIȚI

fukushima-iacknowledge-net

O rafală puternică de vânt a provocat, indirect, marţi o spărtură în acoperişul care protejează reactorul numărul 1 al centralei avariate Fukushima, a anunţat operatorul Tokyo Electric Power (Tepco), potrivit căruia acest lucru nu a modificat nivelul radioactivităţii în împrejurimi.

„Incidentul s-a produs în timp ce o macara era în mişcare: în acoperiş se crease o spărtură pătrată de aproximativ 30 de centimetri pentru lucrări, dar din cauza unei rafale care a provocat o mişcare bruscă a braţului macaralei, aceasta a fost lărgită la un metru pe doi”, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al Tepco.

„Măsurătorile la faţa locului nu au semnalat nicio schimbare le nivel de radioactivitate”, a precizat el.

Vântul sufla marţi cu aproximativ doi metri pe secundă în jurul centralei Fukushima Daiichi şi nu împiedica lucrările, dar o rafală bruscă a surprins echipele, în jurul orei locale 08.30 (01.30 ora României).

Reactorul numărul 1, unul dintre cele trei avariate şi a cărui clădire a fost distrusă de explozii de hidrogen, a fost reacoperit în octombrie 2011.

Acest acoperiş provizoriu trebuie îndepărtat pentru a face loc echipamentelor destinate evacuării reziduurilor şi extragerii celor circa 500 de bare de combustibil uzat rămase în piscina de dezactivare.

Demontarea acestui acoperiş este delicată, deoarece există riscul scurgerii unor importante cantităţi de substanţe radioactive dacă nu sunt luate măsuri speciale.

Prima fază a demontării constă în limitarea unor astfel de scurgeri prin injectarea unei substanţe de fixare a pulberii radioactive.


Această activitate era în desfăşurare marţi dimineaţa.

La începutul lui noiembrie, trebuia să fie scoase două panouri, dar incidentul de marţi riscă să întârzie această etapă, în timp ce activitatea de demontare integrală nu ar trebui efectuată înainte de luna martie 2015.

1 COMENTARIU

  1. Daca o rafala de vant le strica la piticii aia cretini centralele atomice ne-am dat dracu toti…maimutoii aia cu ochii crucis o sa ne cam faca probleme la locuitorii pamantului si in mod sigur au probleme mari la centrale dar le tin secrete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.