Încă un ales local a fost găsit incompatibil de inspectorii de integritate.
Vă reamintim că în ultimele luni, mai mulți consilieri locali și primari din județele Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara au fost declarați incompatibili, fie pentru că au derulat afaceri cu statul în timpul mandatelor publice, fie pentru că dețineau funcții în cadrul unor societăți comerciale. Acesta este și cazul edilului șef din orașul cărășean Oțelu Roșu, Luca Mălăiescu, declarat incompatibil de Agenția Națională pentru Integritate.
Conform inspectorilor, acesta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 26 iunie 2012, întrucât deține simultan cu funcția de primar, și funcția de administrator al unei societăți comerciale, încălcând legea, scrie resita.ro . Se pare că primarul și-a dat seamă că este în incompatibilitate, ANI precizând că Luca Mălăiescu nu a depus la dosar nici un punct de vedere.