„Iertați-mă, fraților, dacă sunt mișcat, dacă emoțiunea mă apucă așa de tare… suindu-mă la această tribună… pentru a vă spune și eu… (plânsul îl îneacă mai tare.)… Ca orice român, ca orice fiu al țării sale… în aceste momente solemne… (de abia se mai stăpânește) mă gândesc… la țărișoara mea… (plânsul l-a biruit de tot) la România… (plânge)… la fericirea ei!… la progresul ei!… la viitorul ei! (plâns cu hohot. Aplauze zguduitoare)”.
Cu siguranță vă amintiți celebrul fragment din „O scrisoare pierdută” a lui I.L Caragiale. Joi seara e de văzut pe scena naționalului timișorean. Ion Rizea face un Cațavencu magistral, Lala Ieremia e o Zoe atractivă și sexi. Povestea din 1884 e spusă contemporan. Sunt 130 de ani distanță și, privind în jur, pare că nimic nu s-a schimbat: campanie electorală, multă gălăgie, fapte puține, alianțe mai vechi și mai noi, prietenii de conjunctură (politică). Pare că ce vedem la televizor – de la emisiuni politice la can-can-uri – și textul lui Caragiale nu diferă decât în interpretare, iar aici cel care câștigă este Spectacolul.
În rest, nici măcar nu mai apucăm să ne gândim că, de la una la alta, trebuie să traversăm timpul.
„Mereu prezent în viața comunității prin spectacolele sale, Naționalul timișorean oferă în permanență spectatorilor subiecte care le cer să gândească, să judece și să facă propriile alegeri, în cunoștință de cauză. Iată de ce, deloc întâmplător, Teatrul Națonal din Timișoara a programat reprezentația spectacolului «O scrisoare pierdută», de I.L. Caragiale, cu două săptămâni înainte de alegeri”, spune Codruța Popov, secretarul literar al Naționalului timișorean.
Spectacolul se joacă de trei ani cu sala plină, susținut de actorii Claudia Ieremia, Colin Buzoianu, Ion Rizea, Doru Iosif, Bogdan Spiridon, Victor Manovici, Cătălin Ursu, Adrian Jivan, Valentin Ivanciuc și Ionuț Pîrvulescu.
„O scrisoare pierdută”, capodopera lui Caragiale, poate fi (re)văzută joi, pe 16 octombrie, pe scena mare a Naționalului timișorean. Flamboaiantul spectacol semnat de Ada Lupu spune, mult mai bine și cu mult mai mult umor, fix aceeași poveste care se întâmplă din patru în cinci ani, la noi: alegeri și aleși care se vor din nou aleși, cu orice preț.
Foto: Adrian Pîclișan / TNTm
