Akos Mora: Ponta a folosit greşit termenul „condamnat” în cazul meu. Mă...

Akos Mora: Ponta a folosit greşit termenul „condamnat” în cazul meu. Mă autosuspend din PNL, dar mandatul de senator merge mai departe

0
DISTRIBUIȚI

Senatorul PNL Akos Mora, declarat incompabitil, a anunţat, joi, că se autosuspendă din partid ca să nu-i mai dea ocazia lui Victor Ponta „să spună minciuni” referitoare la situaţia sa, adăugând însă că mandatul său de senator „merge mai departe,” până când Parlamentul „va vota pe acest subiect”, scrie Mediafax.

„Mă autosuspend din PNL ca să nu-i mai dau ocazia lui Victor Viorel Ponta să mai repete această minciună juridică, adică faptul că sunt condamnat, cum a spus miercuri seară la dezbatere. Vreau să nu-i mai dau ocazia lui Ponta să folosească numele meu şi am decis să fac acest pas în lateral. Nu vreau să transfer această imagine către Klaus Iohannis, ţin prea mult la PNL şi la ideea candidaturii lui Klaus Iohannis. Mandatul meu de senator are un curs ce merge mai departe. Senatul va vota, se pare, în viitorul apropiat legat de acest subiect. Există solicitări în Senat”, a declarat Akos Mora, joi, într-o conferinţă de presă la Târgu Mureş, transmite corespondentul Mediafax. Akos Mora a mai spus că în dezbaterea de miercuri seară Victor Ponta a făcut „o dezinformare intenţionată prin confuzie de termeni”, precizând că el nu e condamnat, cum a spus premierul, ci are „o sentinţă definitivă de incompatibilitate”.

„Am înţeles că domnul Ponta, aseară, practic a făcut o dezinformare intenţionată prin confuzie de termeni, pentru că a folosit termenul de «condamnat», referindu-se la mine.


Or, condamnarea e doar în situaţii penale. Eu n-am o situaţie de asemenea natură, ci o sentinţă de incompatibilitate, definitivă, pe altă calitate şi pe alt mandat, de consilier judeţean, nu de senator. Dacă aş avea o incompatibilitate pe calitatea de senator, mi-aş prezenta demisia a doua zi. Nu pot să-l bănuiesc pe domnul Ponta că nu cunoaşte termeni juridici. Cel care spune minciunile respective încearcă să lovească şi să păteze imaginea unui om, adică a mea, vrea să inducă ideea că am avea situaţii penale, cum are şi PSD”, a susţinut Akos Mora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.