Câlția și Zidaru, două expoziții de neratat, la Timișoara. Până când le puteți vizita

Pe simezele Muzeului de Artă din Timişoara, stă cuminte, taciturn şi grav Ştefan Câlţia. Un pictor foarte important pentru arta şi cultura românească. O întâlnire cu Ştefan Câlţia de amploarea celei prezente la Timişoara se întâmplă odată în viaţă.

În această contemporaneitate a contrariilor, a unei arte capricioase şi versatile, pictura lui Câlţia este un rafinament aristocratic. Este o pictură senzorială şi panteistă, în tradiţie ortodoxă, întru spiritualitate creştină, cu virtuţii teologale. Gândită, în linii mari, ca o retrospectivă, a adus în imensele săli ale Muzeului de Artă cam toate motivele şi tehnicile pe care artistul le-a impus în ultimele decenii. Din punct de vedere iconografic şi stilistic, spaţiul său de interes este cel bizantin şi postbizantin, cu hieratismul, cromatica şi schemele compoziţionale specifice, dar şi spaţiul satului ardelenesc de munte cu solemnitatea peisajelor şi austeritatea cerurilor. Dar arta lui Ştefan Câlţia nu este nicidecum doar un exerciţiu de pietate pură, oricît de multe ar fi temele creştinismului răsăritean care se găsesc în lucrările sale, pentru că dincolo de fascinaţia pe care o exercită asupra sa iconografia consacrată, mai există şi un alt motiv al interesului pentru această zonă stilistică şi morală.

Chintesenţa picturii sale este omul şi dublul său ceresc. Metaforele cu care operează pictorul în materie de angeologie creştină sunt reprezentări ale heruvimilor, serafimilor, arhanghelilor şi îngerilor, cei cu mulţi ochi şi multe aripi, care ard, care purifică şi primesc în manieră directă şi imediată perfecţiunea şi cunoaşterea divină şi nu obosesc niciodată să acumuleze lumina principiului divin şi sunt intens şi ferm orientate spre a-l reflecta pe Dumnezeu în fiinţa lor. Dincolo de mesajul adânc creştin, pictura lui Ştefan Câlţia are o mare capacitate de a vibra, sprijinindu-şi discursul plastic pe repere culturale puternic româneşti. Orice alăturare de imagine acestui text este irelevantă, miracolul picturii lui Ştefan Câlţia trebuie trăit personal, solitar, senzorial şi tactil. Expoziţia este deschisă până pe 2 decembrie şi accesul este gratuit, zilnic între orele 10.00 – 18.00.

Între Dumnezeu şi neamul meu – Victoria şi Marian Zidaru

Galeria Calpe găzduieşte, până pe 22 noiembrie, expoziţia soţilor Zidaru, intitulată „Plopi” – o incursiune prin artă înspre Cuvântul Scripturii, care spune că atunci când oamenii vor tăcea, pietrele vor striga şi vor mărturisi pe Hristos Cel răstignit şi înviat. (v. Ev. Luca, 19/40). Desigur, asemenea lucruri nu pot fi înţelese când eşti plasat în afara credinţei. Orice experienţă religioasă autentică presupune o conversiune: subiectul se întoarce către Dumnezeul său, astfel încât, întreaga sa existenţă, încet, dar radical, se transformă. Experienţa umană a presupus întotdeauna încercări ale omului de a intra în relaţie cu Absolutul, morala, credinţa filosofică, arta fiind de cele mai multe ori liantul.

Expoziția se individualizează prin discursul mistic şi prin structurarea ei propriu-zisă. Pot fi percepute, din acest punct de vedere, două coordonate majore: prima, care ar putea fi numită coordonata verticală a expoziţiei are discursul ei simbolic şi urmăreşte îndeaproape acest vector – Plopul – ca metaforă a principiului luminii, raţionalităţii şi energiilor vitale, ce apare ca un moment necesar în ordinea ciclică a vieţii, care repune în mişcare o nouă generaţie, o nouă dimineaţă, o nouă vreme. Astfel, mişcarea în interiorul expoziţiei este una anagogică, înălţătoare şi ea urmăreşte marile ierarhii ale lumii. Exploatată subtil, frânghia-scară preia ascensional, ca un fel de purgatoriu, această viermuială infernală şi privitorul este descărcat direct în ceremonialul omului căzut. Registrul inferior, cel pe care îl impun ca atare instalaţiile „culcate”, tinde să cufunde fiinţa trecătoare a omului, pentru a se solidariza cu procesele care fac posibilă reluarea experi¬enţei: redeşteptarea, reînvierea, renaşterea, de la ipostaza de sămânță la aceea a exploziei germinative.

Ele reprezintă, în economia întregului, palierul gregarităţii, împărăţia amorfului.

Solidaritatea omului cu arborele a făcut posibilă, în situaţii-limită, izbăvirea şi aducerea în rânduiala străveche a celor pierduţi în lume. Cu rădăcinile călătorind în lumea subterană, cu trunchiul aflător la nivelul vieţii pământene şi cu ramurile crescând spre tăriile cerului, arborele este nu numai sediul miracolului vieţii, ci şi „scara” care permite omului să iasă din prezentul său terestru şi să pătrundă în celelalte momente ale destinului său. În mod simbolic, acest spaţiu este acela al împăcării, un loc în care materia se mântuie şi spiritul se devoalează şi care amintesc de practica culcării mortului într-un arbore scobit, care era apoi era îngropat în pămînt. Acestă expozitie dezvăluie un lucru fundamental: programul spiritual-creştin al soţilor Zidaru este, întâi de toate, o proiecţie culturală, o recuperare a unei cosmogonii de tip arhetipal, profund românească, profund autentică, profund tămăduitoare pentru minte, inimă şi suflet.