EXCLUSIV Mircea Albulescu, operat de urgență pe INIMĂ, la Timișoara. Cum se...

EXCLUSIV Mircea Albulescu, operat de urgență pe INIMĂ, la Timișoara. Cum se simte actorul

0
DISTRIBUIȚI

Actorul Mircea Albulescu, în vârstă de 80 de ani, a fost operat pe inimă, în această dimineață, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara. Potrivit medicilor, îndrăgitul actor este internat, în acest moment, în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, iar starea sa este stabilă.

Medicul Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare, a declarat pentru PRESSALERT.ro că actorul a trebuit să fie operat de urgență. „Mircea Albulescu a ajuns la noi, ieri, cu o criză anginoasă. Ieri i s-a efectuat un cateterism (n.r.


introducerea în cavitatea unui vas sangvin a unui cateter, care este făcut să alunece până în cavităţile inimii pentru a-i explora funcţionarea), pacientul avea leziuni coronariene severe, deci reprezenta o urgență chirurgicală. În timpul operației de astăzi i-au fost făcute trei bypass-uri. Pe seară, pacientul s-a trezit, a deschis ochii, dar încă e intubat”, ne-a spus Marian Gașpar.

Vă reamintim că ieri dimineață actorul Mircea Albulescu a mers cu un taxi la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Timișoara, după ce a acuzat dureri în piept. De acolo, medicii l-au trimis la Institutul de Boli Cardiovasculare pentru mai multe investigații medicale. Mircea Albulescu a venit la Timișoara cu spectacolul „Bădăranii” al Teatrului Metropolis din București, care se află în turneu prin țară. Spectacolul din orașul de pe Bega s-a jucat duminică seara pe scena sălii Capitol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.