Jirinovski: „România, Polonia pot profita de instabilitate pentru a anexa teritorii ucrainene”

Jirinovski: „România, Polonia pot profita de instabilitate pentru a anexa teritorii ucrainene”

0
DISTRIBUIȚI

Acţiunile Ucrainei riscă să conducă la izbucnirea celui de-al treilea Război Mondial, avertizează liderul ultranaţionalist rus Vladimir Jirinovski, precizând că România, Ungaria şi Polonia ar putea anexa teritorii ucrainene care le-au aparţinut.

„Manevrele Serbiei împotriva Austro-Ungariei au provocat Primul Război Mondial, iar acum istoria se repetă”, a declarat Vladimir Jirinovski într-un comunicat postat pe site-ul Partidului Liberal-Democrat din Rusia.

„Prin acţiunile de acum, Ucraina conduce Europa spre al treilea Război Mondial. Din nefericire, se va ajunge la asta, iar Ucraina este un instigator”, a afirmat liderul ultranaţionalist rus, citat de site-ul InSerbia.info.

Potrivit lui Jirinovski, Polonia poate profita de situaţia instabilă din regiune pentru a încerca să anexeze oraşele ucrainene Liov şi Rovno, Ungaria ar revendica zonele transcarpatice, iar România, Cernăuţiul şi Bucovina.


„Aceste teritorii le aparţin. Harta secolului 16 arată că aceste teritorii au fost ocupate de Kiev”, a continuat Jirinovski.

„După destrămarea Uniunii Sovietice, structura bipolară a lumii a dispărut, iar acum Occidentul este interesat să diminueze orientarea spre politici de stânga a Europei de Est. Ideile de stânga tind să beneficieze de o mai mare susţinere în contextul crizei economice. Ţările vor fi atrase din nou de Rusia. De aceea, în mod deliberat, se încearcă orientarea Europei de Est, a zonei baltice şi a Ucrainei spre politici de dreapta, pentru a face imposibilă apropierea de Rusia”, a spus Jirinovski. „Chiar dacă acest lucru reprezintă o ameninţare pentru propriile naţiuni, Europa de Est este împinsă spre fascism, pentru a fi împotriva noastră”, a încheiat liderul ultranaţionalist rus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.