Mănăstirea Prislop, locul unde credincioșii merg pentru a căuta o MINUNE. Ce...

Mănăstirea Prislop, locul unde credincioșii merg pentru a căuta o MINUNE. Ce legende se ascund în spatele marelui duhovnic Arsenie Boca FOTO

0
DISTRIBUIȚI

La doar câţiva kilometri de Haţeg, într-o poieniţă înconjurată de dealuri acoperite de păduri care seamănă cu un adevărat colţ de rai, dăinuie de aproape şapte secole mănăstirea Prislop, astăzi cunoscută mai mult ca loc de pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Nicodim de la Tismana şi domniţa Zamfira

Primul lăcaş monahal  îi este atribuit lui Nicodim de la Tismana, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, care, potrivit tradiţiei, ar fi ridicat numeroase alte mănăstiri, precum cele de la Vodiţa sau Tismana. El a fost prigonit în Ţara Ungurească, cel mai probabil la Prislop, unde a copiat Tetraevangheliarul slavon în primii ani ai secolului al XV-lea, aşa cum reiese dintr-o însemnare a sa. Biserica, construită din piatră, are de altfel o arhitectură specifică celor din Ţara Românească. Ajunsă în ruină, mănăstirea a fost rezidită din temelie în a doua jumătate a secolului al XVI-lea de Zamfira, fiica lui Moise Voievod din Ţara Românească. După moartea tatălui ei, domniţa se refugiase în Ardeal. Se spune că auzise de izvorul tămăduitor care curge în apropierea mănăstirii şi după ce a băut din apa acestuia şi s-a lecuit de boala care o chinuia, a refăcut biserica mănăstirii şi a înzestrat lăcaşul cu odoare scumpe şi moaşte, din care o singură icoană a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, s-a păstrat până astăzi. Şi-a petrecut restul vieţii la Prislop iar mormântul ei se află în pronaosul bisericii, unde se mai păstrează piatra funerară şi alte pietre cu inscripţii în limba slavonă, probabil tot de pe mormântul domniţei Zamfira.

Chilia Sfântului Ioan Sihastrul

La sfârşitul secolului al XV-lea sau în prima jumătate a secolului al XVI-lea, la mănăstirea Prislop a trăit şi Ioan Sihastrul, care s-a călugărit şi şi-a săpat o chilie într-o stâncă de sub munte, nu departe de mănăstire. Chilia există şi astăzi şi e cunoscută drept chilia Sfântului Ioan. După moartea sa, Ioan Sihastrul a fost considerat făcător de minuni şi a fost canonizat în 1992. Sfântul Ioan Sihastrul e prăznuit în ziua de 13 septembrie iar chilia în care a trăit şi s-a rugat este, alături de mormântul părintelui Arsenie, loc de pelerinaj.

Părintele Arsenie, al treilea ctitor al mănăstirii

Timp de aproape două veacuri, mănăstirea a aparţinut cultului greco-catolic şi a redevenit mănăstire ortodoxă în 1948. Părintele Arsenie Boca a devenit stareţ al mănăstirii şi sub subsupravegherea lui a început restaurarea acesteia, el fiind socotit, pe bună dreptate, al treilea ctitor al mănăstirii. Toate lucrările de construcţie şi înfrumuseţare a mănăstirii au fost concepute de el si s-au făcut sub îndrumarea lui,  multe lucrări fiind înfăptuite cu propriile-i mâini. A fost îndepărtată tencuiala de pe exteriorul bisericii, aceasta redobândundu-şi înfăţişarea veche, cu zidurile de piatră brută, rostuită, s-au făcut reparaţii majore a întregului lăcaş. Părintele-stareţ a conceput şi zidit clopotniţa aflată pe stânca unui deal de lângă biserică, a creat un parc cu diverse plantaţii şi pietre decorative iar deasupra dealului clopotniţei a amenajat un adevărat saivan dacic. Biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, din lemn de stejar, în stilul vechilor sculpturi româneşti, toate lucrările de sculptură în lemn fiind realizate după desenele părintelui Arsenie. Cu prilejul lucrărilor de restaurare au fost salvate câteva fragmente ale picturii din secolul al XVIII-lea, când a fost refăcută pictura de pe vremea domniţei Zamfira. Fresca din interiorul bisericii, care datează din secolul al XVIII-lea, poartă semnătura lui Simion din Piteşti. S-au ridicat noi clădiri pentru chilii, după modelul construcţiilor brâncoveneşti, s-a montat cadrul de lemn al porţii de la intrare, în stil maramureşan, realizat tot de părintele Arsenie, s-au înfiinţat ateliere de ţesut în care mâinile călugăriţelor au urzit adevărate opere de artă. În 1959, mănăstirea a fost desfiinţată şi transformată în azil de bătrâni, fiind redeschisă ca mănăstire de maici în 1976. Ulterior, părintele Arsenie a dăruit mănăstirii mai multe icoane lucrate de el, care au fost montate în iconostas. Mănăstirea are două hramuri, Sfântul Ioan Evanghelistul, sărbătorită pe 8 mai, şi Ziua Crucii, al cărei praznic este pe 14 septembrie dar se cinstesc şi alte zile legate de cei care au jucat un rol important în existenţa mănăstirii mai ales 28 noiembrie, ziua în care părintele Arsenie s-a săvârşit din viaţă şi când la mormântul său se perindă mii de pelerini.

Cel mai mare duhovnic al secolului XX

Născut la 29 septembrie 1910 la Vaţa de Sus, Zian Boca a absolvit liceul „Avram Iancu” din Brad iar apoi Academia Teologică din Sibiu. Şi-a continuat studiile urmând cursurile Institutului de Arte Frumoase din Bucureşti. În acelaşi timp, a audiat  cursurile – mai ales de anatomie – ale celebrului profesor Francisc Rainer ţinute la facultatea de medicină şi prelegerile de mistică creştină ale lui Nichifor Crainic de la facultatea de teologie. Profesorul Costin Petrescu i-a remarcat talentul artistic şi i-a încredinţat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul, la Ateneul Român. A călătorit apoi la Muntele Athos, unde a urmat o perioadă de ucenicie în monahism şi a avut parte de experienţe decisive pentru viaţa de călugăr pe care hotărâse să o aleagă  încă din anii studenţiei. A fost tuns în monahism, primind numele de Arsenie, şi a fost numit stareţ al mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus unde a început o adevărată mişcare de reînviere duhovnicească. Vestea despre harul său s-a răspândit cu repeziciune şi în scurtă vreme a devenit renumit ca mare duhovnic în întreaga zonă. A avut, totodată, o contribuţie însemnată la ediţia Filocaliei româneşti a părintelui Dumitru Stăniloae. În 1948, după venirea la putere a regimului comunist a fost arestat şi schingiuit pentru că i-a ajutat pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului iar după ce a fost eliberat, mitropolitul Ardealului l-a strămutat la mănăstirea Prislop, unde a rămas duhovnic după ce, în 1950, lăcaşul a devenit mănăstire de maici. A fost arestat în mai multe rânduri de securitate,  trimis la canal, anchetat şi martirizat în închisorile de la Braşov, Jilava, Timişoara sau Oradea, pentru a pune stavilă în acest fel miilor de credincioşi care veneau să se spovedească şi să-i ceară sfatul şi ajutorul. În 1959 i-a fost interzisă activitatea preoţească şi a plecat la Bucureşti, unde a continuat să rămână sub supravegherea securităţii. A reuşit să obţină doar o slujbă de pictor bisericesc, care s-a sfârşit cu o pensie de mizerie. În biserica Drăgănescu pe care a pictat-o, nu departe de Bucureşti, scena supliciilor Sf. Ştefan cel Nou, pomenit pe 28 noiembrie – data morţii părintelui Arsenie – este o mărturie a supliciului îndurat de el însuşi în închisorile comuniste. Părintele Arsenie a pictat şi fresca din absida altarului bisericii Sf.


Elefterie Nou din Bucureşti, unde este înfăţişată Maica Domnului cu Pruncul în braţe iar câteva detalii au trecut neobservate mai bine de jumătate de veac. Veşmântul Pruncului este o zeghe, o haină de puşcărie, ca un mesaj tulburător care sugerează că şi Iisus a fost un deţinut al regimului comunist.  Pensionar fiind, părintele s-a retras la mănăstirea Sinaia, unde a închis ochii la 28 noiembrie 1989,  fiind înmormântat, după dorinţa sa, la mănăstirea Prislop, nu departe de chilia Sfântului Ioan. Ucenicii săi îl consideră cel mai mare duhovnic al secolului trecut iar cei care l-au cunoscut povestesc despre harurile sale şi minunile pe care le-a înfăptuit, atât în timpul vieţii cât şi după trecerea sa în nefiinţă.

Foto: www. crestinortodox.ro, blogdecalatorii.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.