Obezitatea în rândul copiilor este într-o creștere alarmantă, un stil de viață nesănătos fiind principala cauză, atrage atenția un medic pediatru timișorean. Tocmai de aceea, doctorii încearcă pe cât posibil să-i informeze pe părinți și copii cu privire la problemele care pot apărea încă din primii ani de viață din cauza unei alimentații nesănătoase. Mai mult, medicii se tem că țara noastră va ajunge Statele Unite ale Americii în ceea ce privește obezitatea și supraponderabilitatea la copii.
„La grupa de vârstă opt ani, la ora actuală, în România, ne apropiem de 20 % supraponderabilitate și obezitate, comparativ, de exemplu, cu Norvegia, care are doar 7,6 %. În ritmul acesta, în decurs de cinci, șapte ani vom ajunge foarte repede Statele Unite, care are incidența obezități și a supraponderabilității de 60 % la grupa de vârstă pediatrică”, a explicat Iulian Velea, medic specialist pediatrie, diabet, nutriție și boli de metabolism la Spitalul Județean Timișoara.
Medicul atrage atenția părinților că nu este bine să creadă că un copil care este gras va slăbi, dacă va crește, ci dimpotrivă.
„Toate aceste excese ponderale, încă din perioada copilăriei, trebuie privite cu mare atenție. Este total greșită ideea părinților care spun „lasă că crește copilul și slăbește”. Nu este deloc adevărată pentru că numărul de celule grase se multiplică și practic pacientul rămâne cu acest număr de celule grase toată viața, care atrag după sine alte complicații, printre care hipertensiune arterială sau sindrom metabolic la 13-14 ani. Ceea ce înseamnă că, cât de curând, vom avea o problemă foarte serioasă”, a mai precizat medicul pediatru Iulian Velea.