Deputatul PSD de Timiș Petru Andea a transmis un comunicat de presă, în această seară, în numele a zeci de cadre didactice universitare din Timișoara, în care condamnă propunerea Universității de Vest de a organiza o dezbatere publică între cei doi candidați care au ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale. „Ne exprimăm surprinderea faţă de iniţiativa Universităţii de Vest din Timişoara, de a organiza manifestări politice în spaţiul universitar, fapt interzis de Legea Educaţiei”, transmit dascălii. Asta deși rectorul Marilen Pirtea anunța, astăzi, că astfel de dezbateri electorale au loc și în universități din Statele Unite ale Americii, între candidații la alegerile prezidențiale.
În comunicatul de presă, cadrele didactice universitare anunță că îl susțin pe premierul Victor Ponta la alegerile prezidențiale și spun că apreciază faptul că românii s-au prezentat la vot în primul tur de scrutin.
„Un număr semnificativ de voturi a fost acordat D-lui Victor Ponta de către intelectualii României, profesori, cercetători, artişti, literaţi ş.a. Similar lor au votat şi mulţi intelectuali din mediul academic timişorean, care au regăsit în programul candidatului Victor Ponta o proiecţie realistă şi promiţătoare pentru viitorul şcolii şi al culturii româneşti”, transmit profesorii.
Comunicatul în care oamenii sunt îndemnați să-l voteze pe Victor Ponta este semnat de profesori universitari precum deputatul Petru Andea, deputatul Florin Bîrsășteanu, secretarul de stat în Ministerul Sănătății Dorel Săndesc, rectorul UMF – Marius Raica, rectorul Universității de Agronomie – Paul Pîrșan, șeful CJAS Timiș – Victor Dumitrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara – Marius Craina sau managerul Spitalului Municipal Timișoara – Octavian Mazilu.
O ce veste minunata ! Basica ,nu se mai basica la auzirea numelui lui Melescanu ? Nu zicea el ca ” Mele ” a facut rele pe la SIE ? Ce razgandac ! Ce rusine ! De fapt …, are bagajele la usa , nu-l mai intereseaza . Adio Cotroceni , adio mandat de … c – a – c – a – t .
P.S. Comentariul nu are legatura cu articolul , dar pur si simplu nu am gasit alta rima .