13-15 DECEMBRIE 1989 La Timișoara MOCNEȘTE focul Revoluției, pe fondul deznădejdii și...

13-15 DECEMBRIE 1989 La Timișoara MOCNEȘTE focul Revoluției, pe fondul deznădejdii și al fricii. Cum s-a aprins flacăra libertății în Piața Maria

2
DISTRIBUIȚI

Politica de glasnost şi perestroika începută la Moscova de Mihail Gorbaciov la mijlocul anilor ’80 a dat tonul schimbărilor în ţările comuniste din Europa centrală şi răsăriteană. Reformele iniţiate de acestea au dus la democratizarea respectivelor state şi la dezgheţul politic în Europa. Prin constituirea unor regimuri de democraţie parlamentară, a unui sistem pluripartit şi aplicarea principiilor economiei de piaţă, comuniştii au pierdut treptat teren  şi întregul sistem, care se dovedise neviabil, s-a prăbuşit. În România, regimul de dictatură nu a putut fi înlăturat decât cu vărsarea de sânge începută la Timişoara şi s-a soldat cu victoria comuniştilor din eşalonul doi, care, în următoarele luni, au recurs la noi acţiuni de violenţă, de o neînchipuită barbarie, pentru a-şi apăra privilegiile şi a împiedica o democratizare reală şi profundă a ţării.

Reforme în blocul comunist

În ţările baltice anexate la URSS au început demonstraţiile pentru recâştigarea independeţei iar în 1989 mişcarea sindicalistă poloneză „Solidaritatea” a reintrat în legalitate, a obţinut majoritatea absolută la primele alegeri parlamentare libere şi s-a format un guvern cu primul premier necomunist după al doilea război mondial. Şi în Ungaria s-au înfăptuit reforme radicale şi în vara aceluiaşi an s-a deschis graniţa spre Austria, permiţându-se şi emigrarea a 11.000 de turişti din Repubica Democrată Germană în occident. În toamna aceluiaşi an, o serie de evenimente care aveau să ducă la prăbuşirea lagărului comunist s-au succedat cu rapiditate. Partidul comunist din Ungaria s-a autodizolvat, bătrânul lider comunist din R.D.G., Erich Honecker, a demisionat iar succesorul său, Egon Krenz, a rezistat în funcţie doar două luni, deşi îşi arătase disponibilitatea pentru reformă şi dialog. Demonstraţiile de amploare din Alexanderplatz pentru reformarea sistemului s-au soldat, în 9 noiembrie,  cu anunţul privitor la ridicarea restricţiilor de călătorie în occident. Poarta Brandenburg – bariera simbolică dintre închisoarea comunistă şi lumea liberă – şi alte puncte de frontieră au fost luate cu asalt şi a început demolarea zidului Berlinului. Politicienii, luaţi pe nepregătite, au fost puşi în faţa faptului împlinit. A doua zi, în Bulgaria, comunistul Teodor Jivkov, care s-a aflat în fruntea ţării timp de 35 de ani, a fost demis şi înlocuit de ministrul de externe Petar Mladenov. Acesta a început o politică de reforme dar cariera sa în fruntea ţării a fost de scurtă durată, după ce fusese acuzat că ar fi cerut folosirea tancurilor împotriva demonstranţilor anticomunişti în 1989. Un proces de democratizare printr-o politică de reforme a început şi în Cehoslovacia, unde conducerea partidului comunist demisionase sub presiunea demonstraţiilor şi, în urma aşa numitei „revoluţii de catifea”, s-a constituit un guvern în care comuniştii erau minoritari. Doar în China, protestele pentru liberalizare politică din Piaţa Tiananmen care avuseseră loc în vara anului 1989 fuseseră înăbuşite în sânge de tancuri şi se soldaseră cu mii de morţi şi zeci de mii de răniţi.

congres

„Ceauşescu reales, la al XIV-lea congres”

În România, totul părea încremenit, nu se întrezărea nici un semn că regimul de dictatură de la Bucureşti ar putea fi clintit sau că ar fi dispus să treacă la o politică de reforme, după modelul celorlalte ţări. La cel de-al XIV-lea  congres al partidului comunist care avusese loc în 20-24 noiembrie, când mulţi speraseră ca Ceauşescu să fie înlăturat, acesta a prezentat, timp de şase ore, raportul politic de măreţe realizări din ultimii 24 de ani şi a fost reales în funcţia de secretar general, în aplauzele şi ovaţiile celor 3.308 de delegaţi. Se cultiva un cult al personalităţii după modelul ţărilor comuniste asiatice şi, cu ajutorul securităţii, se instituise un adevărat stat poliţienesc. După revolta de la Braşov din 1987, curmată cu multă eficienţă, s-au mai  semnalat, în 1989, câteva încercări timide de protest: demonstraţiile studenţilor din Bucureşti înaintea congresului, răzmeriţa declanşată după meciul România-Danemarca şi calificarea naţionalei României la campionatul mondial de fotbal, o încercare neizbutită a muncitorilor de la UMT de a ieşi în stradă în 21 noiembrie, chiar în zilele congresului, sau tentativa de revoltă de la Iaşi, cu câteva zile înainte de demonstraţiile de la Timişoara. Toate au fost reprimate rapid şi dur de securitate, căci în nici una din ţările comuniste regimul represiv nu s-a manifestat atât de tiranic ca în România.


Înlăturarea lui Ceauşescu  era plănuită însă chiar de unii activişti de frunte ai partidului comunist şi de o aripă a securităţii. În primăvara acelui an, făcuse vâlvă „Scrisoarea celor şase”, o scrisoare deschisă împotriva politicii duse de Ceauşescu, trimisă de câţiva fruntaşi comunişti postului de radio „Europa liberă” iar în decembrie au apărut câteva mesaje codate în presa de la Bucureşti.

Beznă, frig, foamete şi frică

Luna decembrie a anului 1989 venise cenuşie, tristă şi lipsită de speranţe ca toate celelalte, mai ales din ultimul deceniu al „epocii de aur”. Populaţia fusese adusă la limita subzistenţei iar sărbătorile Crăciunului se apropiau fără prea mare bucurie. Ţara era îngheţată şi cufundată în beznă, pe rafturile magazinelor alimentare se găseau doar cutii cu creveţi şi vin spumos. Resemnaţi, oameni cu feţe cenuşii şi triste se aşezau la coadă în puterea nopţii ca să cumpere lapte pentru copii, pândeau maşinile care aprovizionau magazinele pentru a-şi primi „raţia” de ulei, zahăr, ouă sau unt drămuită în cantităţi meschine, în faţa magazinelor se formau cozi nesfârşite când „se dădea” ceva, orice, de la detergent sau hârtie igienică până la cafeaua cu năut sau pâinea cea de toate zilele, aproape niciodată proaspătă. Căldura, curentul şi apa caldă erau la rândul lor raţionalizate, cea mai mare parte a zilei casele erau şi ele  cufundate în întuneric iar caloriferele erau reci. Doar propaganda funcţiona impecabil, la televizor se difuzau aproape exclusiv emisiuni omagiale dedicate dictatorului şi consoartei sale. Teama era generalizată, orice protest public era privit cu suspciune de cei din jur. Atunci când aproape nimeni nu mai nădăjduia că în România se mai poate schimba ceva, Timişoara a devenit oraşul în care s-a declanşat revolta împotriva regimului de dictatură comunistă.

Timișorenii adunați la casa pastorului Laszlo Tokes în decembrie 1989 Sursa foto: sorinbogdan.ro
Timișorenii adunați la casa pastorului Laszlo Tokes în decembrie 1989 Sursa foto: sorinbogdan.ro

Protestul de la „Maria”

Era la jumătatea lunii decembrie. De câteva zile, mici grupuri de credincioşi reformaţi, cu lumânări în mâini, începuseră să se adune în fiecare seară în jurul bisericii reformate de la Maria. Erau nemulţumiţi că pastorul Tökés László urma să fie evacuat. Acesta vorbise la postul de radio maghiar „Kossuth” şi apăruse la emisiunea „Panorama” a televiziunii maghiare iar prim-secretarul judeţului Bihor l-a sunat pe episcopul reformat din Oradea şi i-a imputat atitudinea lui Tökés, care vorbea public de încălcarea drepturilor omului în România. Relaţiile dintre România şi Ungaria erau, oricum, extrem de tensionate. Încă din primăvara anului 1989, episcopul decisese să-l trimită pe pastor la Mineu, o localitate din judeţul Sălaj, şi în august  numise la Timişoara un înlocuitor al acestuia.

Tökés refuza însă să elibereze locuinţa de serviciu, astfel încât s-a recurs la instanţa de judecătorească pentru evacuarea sa. A urmat un proces scurt iar sentinţa dată în octombrie 1989 a dispus evacuarea pastorului. Prin decizia tribunalului, sentinţa a rămas definitivă şi irevocabilă iar evacuarea, care trebuia făcută de executorul judecătoresc asistat de organe ale miliţiei şi de reprezentanţi ai consiliului popular Timiş, a fost stabilită pentru ziua de 16 decembrie. Tökés se aştepta să fie asediat de miliţie şi securitate şi se baricadase în biserică. În 14 decembrie îi scria lui Lech Walesa că în cazul în care va fi asediat de securitate şi miliţie se va refugia într-o încăpere lângă biserică unde va aştepta să fie scos de pompieri iar dacă nu i se va mai da voie să ţină slujbe, va mai oficia doar înmormântări, până când va putea. Credincioşii fuseseră înştiinţaţi despre iminenta evacuare la slujba din duminica anterioară şi pastorul le ceruse sprijinul. Enoriaşilor  reformaţi au început să li se alăture şi alţi timişoreni, tot mai mulţi în fiecare seară, iar securiştii în civil, prezenţi printre ei, supravegheau atent tot ce se întâmpla şi evaluau starea de spirit a celor nemulţumiţi, fără însă să intervină în vreun fel. Zvonul despre ceea ce se petrecea la Maria a început să se răspândescă cu repeziciune, după ce timişorenii care trecuseră prin zonă şi se opriseră pentru a afla câte ceva despre acel neobişnuit protest au povestit rudelor,  prietenilor şi cunoscuţilor, aproape conspirativ, despre nemulţumirea mocnită din faţa casei pastorului. Ceea ce se întâmpla la biserica reformată în 14 şi 15 decembrie devenise cel mai comentat eveniment în oraş, chiar dacă pe şoptite. Cu toată liniştea aparentă a celor aflaţi acolo, era o stare de sprit care mocnea într-o nedefinită aşteptare.

2 COMENTARII

  1. Lazlo Tokes a fost o unealta pentru a strni o revolta, era nevoie de orevolta “neromaneasca” pentru ca Ceausescu sa creada ca e o demonstratie fascista si sa dea ordine extreme impotriva lor. Mai mult ca sigur ca daca nu s-ar fi rasculat si “romanii” (adevarul e ca s-au rasculat toate natiile si s-au unit asa cume a fost si firesc) a fost pregatit un plan care s-ar fi folosit de faptul ca Ceausescu ar fi fost acuzat de toate tarile si ar fi avut sanse s-al descauneze si sa se faca realegeri comuniste unde tov. Iliescu ar fi iesit erou. Insa romanii in toata tara au iesit in strada si au stricat planurile astfel ca s-a trecut la un plan de urgenta si a iesit ce a iesit. Daca ce sriu eu e SCI-FI stie numai cel de sus si cel din umbra.

    • E fascinant ce tampenii li se baga romanilor in cap. Daca ati fi in cunostiinta de cauza – de ex. ati sti cu cat timp in urma protesta Tokes fata de diverse masuri luate de Ceausescu – ati intelege ca scenariul dvs cu revolta comandata (de cine altcineva decat niste irredentisti unguri, nu?) e prostie maxima. Oamenii care spun acum, emitand diverse teorii, ca in timpul lui Ceausescu puteai face demonstratii si planuri in legatura cu schimbarea de regim au pierdut efectiv contactul cu realitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.