OFICIAL Dan Popa rămâne şef în locul lui Ostaficiuc. De ce e...

OFICIAL Dan Popa rămâne şef în locul lui Ostaficiuc. De ce e dispus să facă un pas în spate şi ce spune despre schimbarea lui Traian Stoia

23
DISTRIBUIȚI

Reuniune importantă ieri la sediul fostului PDL Timiş, momentan PNL Timiş, acolo unde şeful interimar al organizaţiei, secretarul Dan Popa, a avut o întâlnire cu primarii din judeţul Timiş pentru a stabli care este cel bun candidat pentru a fi succesorului lui Constantin Ostaficiuc.

Legat de decizia rezultată în urma şedinţei, Popa ne-a declarat că „am avut o întâlnire cu colegii mei, am decis în perioada următoare vom da curs acestei desemnări a mele ca preşedinte interimar pentru că noi nu mai facem alegeri. Deci continuam aşa, am stabilit prin Consiliul de Coordonare Judeţeană, iar domnu Vasile Blaga (n.r – copreşedinte PNL) mi-a spus până la fuziune pot deţine acest post dacă doresc”.

Legat de planurile sale pentru conducerea PNL Timiş, succesorul lui Ostaficiuc a spus că „am mai atras primari care nu erau.


Eu acum 15 zile nu mă gândeam că voi fi preşedinte interimar, nu îmi e clar ce voi face, peste un an de zile şi nu pot da declaraţii sigure. Le-am spus că în momentul în care există o persoană mai interesată, sunt dispus să fac un pas în spate. Colegii mi-au acordat încrederea, am decis că vom lucra într-o formulă colectivă”.

Legat de stabilirea unui candidat pentru postul de viceprimar deţinut monentan de pesedistul Traian Stoia, Popa a spus că de la venirea lui la conducere totul se va face prin muncă în echipă şi că „vom stabili o echipă formată din primari care vor fi implicaţi în echipa de negocieri pentru CLT şi CJT împreună cu colegii de pe Alecsandri (n.r – PNL Timiş – aripa Nicolae Robu). Nu am ce să schimb aici, nu am ce să le reproşez celor care au condus, dar eu voi pune accentul pe munca în echipă”.

23 COMENTARII

  1. hmmm…nu.l cunosc pe popa asta, dar sa vedem ce face! timisorenii si timisenii au dat un vot de incredere imens candidatului de dreapta asa ca reconstructia dreptei in judetul asta e absolut necesara. iar fara pdl, pnl nu are ce sa faca…deci sa.l vedem pe acest popa la treaba

    • musiu respectiv TOARASHU popa o fo activist de partid COMONIST la Cometetul Munecepal PCR Timisoara ! si in plus tragea la muerea lu ostafeciuc care ieria ipotent din tenerete si no putia multzumi pi doamna.
      deci cu de-alde popa vine johanes sa ne conduca tara. ma cracanez de ras romani prosti ce vi-s ca latz puscat pi ceaucescu in seara de carciun shacu tot comonistii va conduc cel putin icishia in banat. bojin fost activist pcr…popa fost activist pcr…ostafeciuc fost activist pcr…madame Toarasa grafini fost activist pcr…raducanu fost activist pcr…borza fost activist UTC…coifan (zis fara coi) activist UTC…borha fost turnator la secu…etc. etc.
      ROMANI PROSHTI VA MERITATZ SOARTA!!!

  2. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, este suspectat de inspectorii de integritate că nu poate justifica aproximativ 365.000 de lei şi 40.000 de euro.

    Potrivit declaraţiilor sale de avere, Bojin a împrumutat de două ori firma Remodet TMB, la care soţia sa este acţionară, în 2010 şi 2011, iar în declaraţia de avere din 2012 este menţionat un împrumut de aproape 200.000 de lei, fără ca destinatarul acestuia să fie precizat. În plus, a mai împrumutat şi două persoane fizice, cu câte 20.000 de euro, spun surse judiciare.

    Pe de altă parte, Bojin este suspectat şi de incompatibilitate, deoarece în perioada 2008-2012, când a fost consilier judeţean, a menţionat în declaraţiile de avere şi funcţia de director în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Banat.

    Bojin este, de asemenea, acţionar majoritar la firma Lugomet SA, începând din 2002.

    Potrivit ultimei declaraţii de avere, depusă pe site-ul Consiliului Judeţean, de la preluarea mandatului de şef al CJ Timiş, Bojin deţine două terenuri şi o casă în comuna Remetea Mare din Judeţul Timiş, bijuterii în valoare de 7.000 de euro, nici un cont în bancă, dar credite de peste 60.000 de euro. Aceasta, în condiţiile în care a împrumutat altor persoane sau firme aproape 100.000 de euro.

    Ca şef serviciu în cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Bojin a încasat în 2012 venituri de 126.973 lei, iar de la firma Lugomet, dividednde de 76.175 lei. Indemnizaţia de consilier judeţean a fost de 7.243 lei. Soţia sa, Maria Bojin, a câştigat peste 41.000 de lei în calitate de director la Lugomet, 35.000 de lei din arendă şi 235.719 lei ca dividende de la firma Remodet TMB, pe care soţul său a împrumutat-o cu peste 200.000 de lei în 2009 şi 2010.

  3. DNA Braşov a început urmărirea penală pe numele senatorului Ilie Sîrbu, deputaţilor Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam şi directorului general Romsilva, Adam Crăciunescu, în dosarul retrocedărilor ilegale de teren. În acest caz, au fost audiaţi şi prinţul Paul şi prinţesa Lia.
    Potrivit DNA, senatorul Ilie Sîrbu este urmărit penal pentru infracțiunile de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat.
    Deputatul Ilie Hrebenciuc este vizat de DNA pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
    Deputatul Ioan Adam este urmărit penal pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat, trei infracțiuni de cumpărare de influență.
    Directorul general al RNP Romsilva Adam Crăciunescu – pentru infracţiunile de abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat.
    Procurorii DNA transmit într-un comunicat că în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
    “La data de 17 aprilie 2012, în urma unei înțelegeri prealabil, la solicitarea inculpatului Adam Ioan, cu sprijinul unor persoane interesate, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier și de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. Decizia judecătorească ar fi fost pronunțată în contradicție evidentă cu principiile de drept și cu starea de fapt reală, respectiv fără prezența vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reținută de instanțele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945.
    Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP ROMSILVA, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier).
    Imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, inculpatul Adam Ioan împreună cu alte persoane interesate şi cu inculpatul Hrebenciuc Viorel, a constituit și coordonat un grup, ce urmărea să obțină venituri prin cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată. În acest scop, membrii grupului urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii la nivelul instituţiilor locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri ( de exemplu să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău).
    În acest context, în calitate de director general al RNP Romsilva, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, începând cu anul 2013, inculpatul Crăciunescu Adam a răspuns solicitărilor nelegale formulate de către inculpatul Hrebenciuc Viorel, prin intermediul lui suspectului Sîrbu Ilie, referitoare la modul în care RNP Romsilva trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure de peste 40.000 de hectare. În consecință, inculpatul Crăciunescu Adam a luat măsuri împotriva intereselor RNP Romsilva, în sensul că a șicanat efectuarea de acțiuni în justiție împotriva intereselor avute de grupul infracțional organizat format din inculpaţii Hrebenciuc Viorel, Adam Ioan şi alte persoane interesate în obţinerea terenurilor menţionate. După ce jurista din cadrul Romsilva semnat o acţiune civilă în favoarea intereselor Romsilva, de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului având ca obiect revizuirea deciziei luate la data de 17 aprilie 2012, strămutat de la Tribunalul Covasna la o altă instanţă (cerere admisă de ÎCCJ la data de 17 ianuarie 2014), în luna martie 2014, inculpatul Crăciunescu Adam a dispus în mod abuziv ca acestei juriste să-i fie preluată cauza respectivă și i-a interzis, indirect (folosind un pretext medical), să mai reprezinte RNP Romsilva la procesele ce aveau ca obiect decizia din anul 2012 a Tribunalului Covasna și punerea în aplicare a acestei decizii.
    La data de 15 octombrie 2014, suspectului şi inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307, respectiv 309 Cod de procedură penală”.
    Pentru Adam Crăciunescu s-a dispus măsura controlului judiciar, iar în cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
    Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost, miercuri dimineaţă, alături de un avocat, la DNA Braşov, unde au avut loc audieri în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizaţi magistraţi şi doi avocaţi. Viorel Hrebenciuc a fost adus la DNA Braşov, cu o maşină a Jandarmeriei şi însoţit de anchetatori.
    Prinţul Paul şi prinţesa Lia au fost audiaţi o oră şi jumătate. Cei doi, care au ajuns la sediul DNA Braşov, miercuri, în jurul orei 22.30, au ieşit la ora 24.00. Ei nu au făcut declaraţii jurnaliştilor. Prinţul Paul şi prinţesa Lia au ajuns la Braşov cu două maşini private din care au fost scoşi doi saci cu documente, care au fost duşi în sediul DNA.
    Prinţesa Lia a declarat jurnaliştilor, la intrarea în sediul DNA Braşov, că ”este responsabilitatea fiecărui cetăţean român să fie util” şi că este normal să coopereze.
    Surse judiciare declarau că Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, “au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion”. Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcţionari cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri.
    Aceştia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri şi s-ar fi încercat “să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe”.
    Miercuri dimineaţă, vila acestora din Capitală a fost percheziţionată de anchetatori, potrivit surselor judiciare citate.
    Ioan Adam se numără printre cei 37 de deputaţi PSD, care alături de un deputat PC, au depus mai multe amendamente la Codul Silvic ce permit defrişări în pădurile private, dacă proprietarul vrea să construiască unităţi turistice în zona respectivă.
    Conform unor documente din dosar obţinute de Mediafax, cele peste 43.000 de hectare de păduri au fost retrocedate, printr-o decizie a Tribunalului Covasna, unei persoane care solicitase doar 23.000 de hectare.
    În acest dosar, la DNA Braşov au aduşi pentru audieri, miercuri, şi soţia lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam de la Tribunalul Braşov şi judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă, ambii de la Tribunalul Covasna.
    Hrebenciuc a fost întrebat de jurnalişti şi dacă a vorbit cu Ilie Sârbu despre această anchetă, răspunzând: ”Nu”. Întrebat, de asemenea, dacă el este beneficiarul celor 90.000 de hectare de terenuri retrocedate ilegal, Viorel Hrebenciuc a spus: ”Să dea Dumnezeu să fiţi dumneavoastră beneficiarul, aşa cum sunt şi eu”.

  4. ACUZATIE INCENDIARA: ILIE SIRBU, OFITER ACOPERIT AL SECURITATII SI COMPLICE LA OMOR CALIFICAT

    Senatorul Valer Marian, fost PSD, a înaintat azi Parchetului o plîngere penală incendiară împotriva liderului pesedist Ilie Sîrbu, pe care îl acuză că a fost ofițer acoperit al fostei Securități și că a fost implicat, în decembrie 1989, într-o acțiune care a dus la moartea a șase oameni, în timpul revoluției de la Timișoara.

    Reproducem integral plîngerea către Parchet a senatorului:

    Către
    Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    -Domnului procuror general Tiberiu Niţu

    Subsemnatul Marian Valer, cu domiciliul în municipiul Satu Mare str. Mircea cel Bătrân bl C 26 ap. 19 judeţul Satu Mare, senator în Parlamentul României, ales în Circumscripţia electorală nr. 32 Satu Mare, Colegiul nr.1, CNP 1600802124052, vă înaintez prezenta
    SESIZARE PENALĂ
    solicitându-vă să efectuaţi cercetări faţă de numitul Sârbu Ilie, senator în Parlamentul României, având locul de muncă cunoscut în Bucureşti Calea 13 Septembrie nr.1-3 Sectorul 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la omor calificat, prev. şi ped. de art.330 şi de art.187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.
    Motive:
    În fapt:
    Originar din judeţul Caraş-Severin, numitul Sârbu Ilie, poreclit „Părintele”, este licenţiat în teologie şi ştiinţe economice, absolvind Seminarul Teologic din Caransebeş şi Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara. În perioada 1976-1978, susnumitul a activat ca profesor la Seminarul Teologic din Caransebeş, iar în perioada 1978-1981 a deţinut funcţia de director la acest seminar. În perioada 1981-1991, susnumitul a activat în calitate de consilier economic la Mitropolia Ortodoxă a Banatului din Timişoara. În perioada 1991-2001, susnumitul a derulat afaceri în domeniul comerţului, agriculturii şi morăritului, deţinând funcţia de director general la firma germană SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara .
    Începând din anul 2000 şi până în prezent, numitul Sârbu Ilie a deţinut o serie de funcţii politice şi administrative de demnitate publică. Astfel, în perioada 1.01-31.12.2000 a deţinut funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş. În perioada 2001-2004 adeţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale în Guvernul PSD condus de primul ministru Năstase Adrian. În 2004, în 2008 şi în 2012 susnumitul a candidat şi a fost ales senator în Parlamentul României în Circumscripţia electorală Timiş. Susnumitul este membru al Partidului Social Democrat şi a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PSD, iar actualmente deţine funcţiile de lider al Grupului parlamentar al PSD din Senatul României şi de membru al Biroului Permanent Naţional al PSD. În cursul anului 2008 susnumitul a deţinut temporar funcţia de preşedinte al Senatului României. Susnumitul este cunoscut drept tatăl europarlamentarului Sârbu Daciana, candidat pe lista Alianţei electorale PSD – UNPR – PC la alegerile pentru Parlamentul European din 25 mai 2014 şi ca socru al actualului prim-ministru al Guvernului României, Ponta Victor, preşedintele Partidului Social Democrat.
    În exercitarea atribuţiilor parlamentare, mi-au parvenit relativ recent, de la foşti ofiţeri ai Departamentului Securităţii Statului, informaţii de o gravitate deosebită din care se conturează săvârşirea de către numitul Sârbu Ilie, fost şi actual demnitar de rang înalt al statului român, a infracţiunilor de fals în declaraţii şi complicitate la omor deosebit de grav, astfel că atât în calitate de cetăţean cât şi în calitate de parlamentar am atât obligaţia morală cât şi obligaţia legală de a sesiza instituţiile abilitate, recte Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a efectua cercetările de rigoare:

    I. În anul 1976 numitul Sârbu Ilie a fost recrutat ca informator în probleme „ culte – secte”, în reţeaua Direcţiei a I-a a Securităţii ( structură cu atribuţii explicite de poliţie politică), fiindu-i întocmit dosar Fond R ( reţea ) sub numele conspirativ „ Ovidiu Marinescu”. Ulterior, socrul său, care era colonel în Securitatea Statului, l-a recomandat Centrului de Informaţii Externe ( serviciul de spionaj extern) pentru a-l lua în pregătire în vederea trimiterii la post în străinătate.
    Şeful grupei teritoriale Timişoara a Centrului de Informaţii Externe, colonelul Crişan Aurel, a primit ordin să se ocupe de pregătirea numitului Sârbu Ilie în vederea încadrării ca ofiţer acoperit în aparatul de informaţii externe al Securităţii Statului. În acest sens, colonelul Crişan Aurel l-a prezentat şi l-a recomandat elogios reprezentanţilor liniilor de activitate externă din Centrală, iar, după evaluarea şi testarea sa pe mai toate liniile şi spaţiile spionajului, susnumitul a fost stabilizat în legătura colonelului Nădejde Nicolae, care l-a predat apoi colonelului Găină Constantin, ambii făcând parte din UM 0544/102. Conform surselor, colonelul Nădejde Nicolae a fost implicat, împreună cu locotenent-colonelul Nica Sergiu, şeful UM 0544/R, colonelul Diaconescu Ion şi maiorul Vitescu Andrei ş.a., în operaţiuni de intimidare a unor persoane incomode politic din emigraţia română din Occident, asupra căror s-au realizat ori simulat atentate ( Nicolae Penescu, fondatorul Consiliului Naţional Român din exil – Franţa, Virgil Tănase, Şerban Orăscu şi Emil Georgescu, angajaţi ai postului de radio Europa Liberă, medicul Ion Şerban şi inginerul Rudolph Bruchner, foşti ofiţeri de Securitate, care au defectat la inamic, primul stabilindu-se în Elveţia iar al doilea în Republica Federală Germania.
    În timp ce se afla în stagiu de formare ca agent ilegal clandestin al unei unităţi deplin conspirate a Centrului de Informaţii Externe al Departamentului Securităţii Statului şi îndeplinea funcţia de consilier al Mitropolitului Banatului, Nicolae Corneanu, numitul Sârbu Ilie a fost trimis în misiuni informative externe, dar şi de verificare şi acomodare în climat contrainformativ ostil, pe teritoriul unor state occidentale ( Elveţia, Anglia, Republica Federală Germania). Din documentele arhivate în dosarul operativ „GUGULANUL” de către colonelul Găină Constantin, fost ofiţer recrutor şi formator de agenţi clandestini în UM 0544/102 Bucureşti, menţinut în activitate şi după 1989, rezultă că ofiţerul deplin conspirat ( O.D.C. ) Sârbu Ilie a fost maşrutizat în anii 1984-1985 în Elveţia, pentru controlul referentului informaţii externe ( R.I.E.) Ciubotea Dan Ilie ( actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române), care era profesor şi director adjunct la Institutul Ecumenic dela Bossey (Elveţia) şi profesor asociat la Institutul Ecumenic din Geneva şi Fribourg ( Elveţia ). În anul 1989 numitul Sârbu Ilie a fost trimis în Anglia având ca obiectiv crearea de relaţii de interes operativ utile susţinerii biografiei de acoperire sub care urma să fie naturalizat într-un spaţiu occidental.
    Sub criptonimul „Ovidiu Marinescu”, numitul Sârbu Ilie a continuat şi colaborarea cu organele interne ale Securităţii Statului, furnizând un volum consistent de informaţii – note olografe – opisate în dosarul personal de informator, arhivat la Fondul „Reţea”. Fiind apreciat ca „informator valoros”, a fost preluat în legătura personală a adjunctului şefului Securităţii Judeţului Timiş, care l-a utilizat în mai multe probleme: „activităţi duşmănoase regimului politic desfăşurate sub acoperirea cultelor şi sectelor religioase”, „legături cu reprezentanţele străine”, „vest-germani”,ş.a.
    Ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a fost în legătura colonelului Găină Constantin şi după evenimentele din decembrie 1989, inclusiv în perioada în care colonelul Găină a activat la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă a Ministerului de Interne . În perioada 1991-2001, când ofiţerul deplin conspirat Sârbu Ilie a deţinut funcţia de director general la SC FANGMEIER AGRO-IMPEX SRL Timişoara, colonelul Găină i-a valorificat noile posibilităţi informative asigurându-i pregătirea specifică de misiune şi pe perioada specializărilor efectuate în Germania ( în 1994 ). Totodată, susnumitul a fost folosit sporadic pentru cercetarea informativă a mediilor politice din România.
    După încadrarea colonelului Găină Constantin la Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă, acesta i-a raportat şefului direcţiei, chestorul Ardelean Virgil, că l-a avut în legătură pe numitul Sârbu Ilie şi a solicitat aprobarea să-l menţină în contact operativ, cu înregistrare în evidenţa ofiţerilor acoperiţi ai DGIPI. În perioada în care numitul Sârbu Ilie a deţinut funcţia de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltări Rurale în Guvernul Năstase, colonelul Găină Constantin a exercitat, inclusiv la solicitarea şefului DGIPI, un trafic de influenţă sistematic pe lângă numitul Sârbu Ilie, până la un moment dat, când după consultarea prealabilă a primului ministru Năstase Adrian şi a directorului SRI, Timofte Radu, susnumitul nu a mai dat curs intervenţiilor. Deranjat de refuz, chestorul Ardelean Virgil a deconspirat calitatea secretă a politicianului Sârbu Ilie, făcându-l astfel vulnerabil la influenţe şi presiuni, inclusiv faţă de un serviciu străin, în legătura căruia se afla şi Ardelean Virgil. După ce chestorul Ardelean Virgil a deconspirat existenţa dosarului operativ a numitului Sârbu Ilie, acesta a fost pus în dependenţă de forţele politice adverse şi folosit, ca agent de operaţiune clandestină, pentru dezbinarea şi slăbirea conducerii Partidului Social Democrat, respectiv pentru controlul politic şi manipularea stângii social-democrate .
    Având în vedere că numitul Sârbu Ilie a completat şi semnat, cu ocazia investirii în funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, de ministru al Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi de preşedinte al Senatului României, precum şi cu ocazia depunerii candidaturii pentru Senatul României în anii 2004, 2008 şi 2012, declaraţii în care a consemnat că nu a avut calitatea de colaborator al Securităţii ca poliţie politică, consider că se impun a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii, în concurs real,a unui număr de şase infracţiuni de fals în declaraţii, prev. şi ped. de art. 330 din Codul penal, cu aplic. art. 37 alin.1 din Codul penal.
    Menţionez că dosarul respectiv mapa anexă cu informaţiile furnizate şi acţiunile realizate de numitul Sârbu Ilie au fost evaluate de Comisia Specială Tripartită (compusă din preşedintele Comisiei parlamentare de control a Serviciului Român de Informaţii, preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi directorul Secretariatului General de la SRI ) în anul 2004, când s-a stabilit regimul special şi destinaţia unor categorii de dosare excluse accesului, deşi nu mai privesc securitatea naţională, ori greşit încadrate ca fără legătură cu securitatea naţională.

    II. În timpul evenimentelor sângeroase de la Timişoara din decembrie 1989, fără a avea sarcini în acest sens, din pur exces de zel, numitul Sârbu Ilie a raportat, de mai multe ori pe zi, legăturii sale operative ierarhic superioare din Centrul de Informaţii Externe tot ce afla şi avea în raza vizuală de observaţie din perimetrul Catedralei Mitropolitane Ortodoxe . În data de 17 decembrie 1989, când, la ordinul şi exemplul personal al generalului Chiţac Mihai din Ministerul Apărării Naţionale, a fost declanşat foc de arme automate asupra populaţiei civile din Piaţa Catedralei, mulţimea s-a retras să se adăpostească în catedrală. Din propria iniţiativă, consilierul Mitropoliei, Sârbu Ilie, a închis şi a baricadat uşile catedralei astfel că mai mulţi oameni, care au încercat şi au sperat să se salveze în catedrală, au căzut seceraţi de gloanţe, înregistrându-se şase morţi şi zeci de răniţi.
    Aflat în străinătate, la un congres ecumenic internaţional, Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, i-a comunicat numitului Sârbu Ilie, după represiunea armată din Piaţa Catedralei, să nu-l implice în deciziile şi acţiunile sale. Totodată, din centrala UM 0544/102, şeful colonelului Găină Constantin i-a ordonat acestuia să întrerupă imediat orice iniţiativă a numitului Sârbu Ilie, deoarece evenimentele în desfăşurare nu privesc ordinul său de misiune şi nici competenţele Departamentului Securităţii Statului, contravenind ordinului expres al şefului acestuia de neimplicare împotriva acţiunilor populaţiei.
    Având în vedere înlesnirea către de numitul Sârbu Ilie a acţiunii de represiune armată împotriva populaţiei din Piaţa Catedralei din Timişoara în data de 17 decembrie 1989, soldată cu şase morţi şi zeci de răniţi, şi ţinând cont că, în cursul anului trecut, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a redeschis dosarele privind evenimentele sângeroase din decembrie 1989, consider că se impun a fi efectuate cercetări faţă de susnumitul sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la omor calificat, prev. şi ped. de art.187 alin 1 lit.f din Codul penal
    Menţionez că generalul Chiţac Mihai a fost condamnat definitiv în 2008 la 15 ani de închisoare şi degradare militară pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, referitor la implicarea sa în reprimarea sângeroasă a manifestanţilor civili de la Timişoara în decembrie 1989.
    În drept, îmi întemeiez sesizarea pe prevederile art. 223 din Codul de procedură penală rap la art. 330 şi art. 187 alin.1 lit.f din Codul penal, cu aplic. art.37 alin.1 din Codul penal.

    Satu Mare, 22.05.2014 Marian Valer

  5. Dosarul retrocedărilor: Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi directorul Romsilva Adam Crăciunescu, URMĂRIŢI PENAL. Prinţul Paul şi prinţesa Lia au fost audiaţi

    Senatorul Ilie Sârbu, deputaţii Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam şi directorul general Romsilva, Adam Crăciunescu, sunt urmăriţi penal în dosarul retrocedărilor, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), care precizează că şeful Romsilva se află sub control judiciar. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a fost, miercuri dimineaţă, alături de un avocat, la DNA Braşov, unde au avut loc audieri într-un dosar privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizaţi magistraţi şi doi avocaţi. Viorel Hrebenciuc a fost adus la DNA Braşov, cu o maşină a Jandarmeriei şi însoţit de anchetatori.
    Prinţul Paul şi prinţesa Lia au ieşit de la DNA Braşov, unde au fost audiaţi în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, după o oră şi jumătate, fără să facă declaraţii presei.

    Cei doi, care au ajuns la sediul DNA Braşov, miercuri, în jurul orei 22.30, au ieşit la ora 24.00. Ei nu au făcut declaraţii jurnaliştilor.
    Prinţul Paul şi prinţesa Lia au ajuns la Braşov cu două maşini private din care au fost scoşi doi saci cu documente, care au fost duşi în sediul DNA.

    Prinţesa Lia a declarat jurnaliştilor, la intrarea în sediul DNA Braşov, că ”este responsabilitatea fiecărui cetăţean român să fie util” şi că este normal să coopereze.

    Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, “au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion”. Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcţionari cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri.

    Aceştia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri şi s-ar fi încercat “să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe”.

    Miercuri dimineaţă, vila acestora din Capitală a fost percheziţionată de anchetatori, potrivit surselor judiciare citate.

    Prinţul Paul şi prinţesa Lia au ajuns la DNA Braşov, pentru a fi audiaţi în dosarul retrocedărilor

    Prinţul Paul şi prinţesa Lia au ajuns, miercuri seară, la DNA Braşov, pentru a fi audiaţi în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri în care sunt vizaţi mai mulţi judecători, senatorul Ilie Sârbu şi deputaţii Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam.

    Cei doi au ajuns la Braşov în jurul orei 22.30, cu două maşini private din care au scos doi saci cu documente, acestea fiind duse în sediul DNA.

    Prinţesa Lia a declarat jurnaliştilor, la intrarea în sediul DNA Braşov, că ”este responsabilitatea fiecărui cetăţean român să fie util” şi că este normal să coopereze.

    Surse judiciare declarau pentru MEDIAFAX că Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, “au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion”. Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcţionari cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri.

    Aceştia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri şi s-ar fi încercat “să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe”.

    Miercuri dimineaţă, vila acestora din Capitală a fost percheziţionată de anchetatori.

    Judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă de la Tribunalul Covasna şi judecătoarea Roxana Adam de la Tribunalul Braşov au ieşit, miercuri seară, de la DNA Braşov, după mai multe ore de audieri în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri, fără să facă declaraţii.

    Miercuri, la DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri forestiere, au mai fost audiaţi senatorul Ilie Sârbu, deputaţii Viorel Hrebenciuc şi Ioan Adam, directorul Romsilva, Adam Crăciunescu. Ioan Adam se numără printre cei 37 de deputaţi PSD, care alături de un deputat PC, au depus mai multe amendamente la Codul Silvic ce permit defrişări în pădurile private, dacă proprietarul vrea să construiască unităţi turistice în zona respectivă.

    DNA: Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam şi directorul Romsilva Adam Crăciunescu, URMĂRIŢI PENAL

    Ilie Sârbu este cercetat pentru folosire a influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, precizează DNA.

    În cazul lui Viorel Hrebenciuc, urmărirea penală vizează infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi instigare la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

    Ioan Adam este urmărit penal pentru instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, constituire a unui grup infracţional organizat şi trei infracţiuni de cumpărare de influenţă, iar Adam Crăciunescu, pentru abuz în serviciu şi sprijinirea unui grup infracţional organizat.

    Potrivit procurorilor de la DNA Braşov care instrumentează dosarul, prejudiciul creat Romsilva în această cauză este de 303.888.615 euro, contravaloarea a 43.227 ha teren forestier.

    Anchetatorii susţin că la 17 aprilie 2012, în urma unei înţelegeri prealabile, la solicitarea lui Ioan Adam, cu sprijinul unor persoane interesate, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar şi reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier şi de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

    “Decizia judecătorească ar fi fost pronunţată în contradicţie evidentă cu principiile de drept şi cu starea de fapt reală, respectiv fără prezenţa vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reţinută de instanţele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945. Astfel, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP Romsilva, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier)”, mai arată DNA.

    Conform unor documente din dosar obţinute de MEDIAFAX, cele peste 43.000 de hectare de păduri au fost retrocedate, printr-o decizie a Tribunalului Covasna, unei persoane care solicitase doar 23.000 de hectare.

    Potrivit DNA, imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, Adam, împreună cu alte persoane interesate şi cu Hrebenciuc, “a constituit şi coordonat un grup, ce urmărea să obţină venituri prin cumpărare de influenţă sau folosirea nelegală a influenţei (…), cu scopul de a urgenta punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum şi o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menţionată”. În acest scop, susţin anchetatorii, membrii grupului “urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii la nivelul instituţiilor locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuţiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri (de exemplu, să nu se formuleze plângeri în instanţă împotriva deciziilor Comisiei judeţene de fond funciar Bacău)”, mai susţin procurorii anticorupţie.

    În acest context, începând din 2013, directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, a răspuns solicitărilor nelegale formulate de Viorel Hrebenciuc, prin intermediul lui Ilie Sârbu, referitoare la modul în care regia trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate şi litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeţei de pădure de peste 40.000 de hectare.

    “În consecinţă, inculpatul Crăciunescu Adam a luat măsuri împotriva intereselor RNP Romsilva, în sensul că a şicanat efectuarea de acţiuni în justiţie împotriva intereselor avute de grupul infracţional organizat format din inculpaţii Hrebenciuc Viorel, Adam Ioan şi alte persoane interesate în obţinerea terenurilor menţionate. După ce jurista din cadrul Romsilva semnat o acţiune civilă în favoarea intereselor Romsilva, de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului având ca obiect revizuirea deciziei luate la data de 17 aprilie 2012, strămutat de la Tribunalul Covasna la o altă instanţă(cerere admisă de ICCJ la data de 17 ianuarie 2014), în luna martie 2014, inculpatul Crăciunescu Adam a dispus în mod abuziv ca acestei juriste să-i fie preluată cauza respectivă şi i-a interzis, indirect (folosind un pretext medical), să mai reprezinte RNP Romsilva la procesele ce aveau ca obiect decizia din anul 2012 a Tribunalului Covasna şi punerea în aplicare a acestei decizii”, mai spun anchetatorii.

    DNA mai precizează că lui Sârbu, care are calitatea de suspect, precum şi lui Hrebenciuc, Adam şi Crăciunescu, care sunt inculpaţi în dosar, li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile.

    În acest dosar, la DNA Braşov au aduşi pentru audieri, miercuri, şi soţia lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam de la Tribunalul Braşov şi judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă, ambii de la Tribunalul Covasna.

    Tot acolo vor fi aduşi la audieri, miercuri, prinţul Paul şi prinţesa Lia, care, conform unor surse judiciare, ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri şi s-ar fi încercat “să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe”.

    14:05 – Hrebenciuc la ieşirea de la DNA: Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat

    Viorel Hrebenciuc a ieşit de la DNA Braşov, după aproape două ore, el spunând că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri şi precizând că este acuzat de mai multe infracţiuni, pe care ”trebuie să le studieze” împreună cu avocatul său.

    Deputatul PSD a ieşit din sediul DNA Braşov în jurul orei 14.00, însoţit de avocatul său.

    El le-a spus jurnaliştilor că i s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri.

    ”Mi s-a adus la cunoştinţă calitatea de inculpat în dosar. Sunt mai multe infracţiuni, dar trebuie să le studiez cu avocatul, la Legea 78/2000 (referitoare la fapte de corupţie -n.r.). Mă voi prezenta cu avocatul ori de câte ori voi fi chemat”, a spus Viorel Hrebenciuc.

    Întrebat dacă este necesară ridicarea imunităţii parlamentare în cazul său, el a răspuns că procurorul va decide acest lucru.

    Hrebenciuc a fost întrebat de jurnalişti şi dacă a vorbit cu Ilie Sârbu despre această anchetă, răspunzând: ”Nu”.

    Întrebat, de asemenea, dacă el este beneficiarul celor 90.000 de hectare de terenuri retrocedate ilegal, Viorel Hrebenciuc a spus: ”Să dea Dumnezeu să fiţi dumneavoastră beneficiarul, aşa cum sunt şi eu”.

    12:42 – Prinţul Paul şi prinţesa Lia ar urma să fie audiaţi şi ei la DNA în dosarul retrocedărilor

    Prinţul Paul şi prinţesa Lia ar urma să fie audiaţi şi ei, miercuri, la DNA Braşov, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri în care sunt implicaţi mai mulţi magistraţi, precum şi Ilie Sârbu, Viorel Hrebenciuc şi deputatul PSD Ioan Adam, afirmă surse judiciare.

    Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că vila acestora din Capitală a fost percheziţionată miercuri dimineaţă, iar Prinţul Paul şi prinţesa Lia vor fi duşi la DNA Braşov pentru a fi audiaţi.

    Potrivit surselor citate, Paul Philippe şi Lia Georgia, cu sprijinul juristei acestora, Alina Carmen Ciocoiu, şi pretinzând că sunt moştenitorii bunurilor deţinute de Casa Regală a României, “au cumpărat influenţă de la Iacob Sorin Ion”.

    Iacob le-ar fi promis celor doi că va interveni, direct sau cu ajutorul altor persoane, la funcţionari cu atribuţii în reconstituirea dreptului de proprietate pentru obţinerea mai multor terenuri şi clădiri.

    Aceştia ar fi urmărit reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier de aproximativ 30.000 de hectare din oraşul Broşteni, judeţul Suceava. În acest sens, ar fi fost făcute demersuri şi s-ar fi încercat “să se capaciteze Comisia locală de fond funciar Broşteni să se pronunţe favorabil asupra unei cereri mai vechi formulate de Paul Philippe”.

    La ora transmiterii acestei ştiri, la DNA Braşov sunt audiaţi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc, judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă de la Tribunalul Covasna.

    Cei doi magistraţi au fost aduşi la DNA Braşov la interval de câteva minute, cu dube ale Jandarmeriei şi însoţiţi de mascaţi şi jandarmi.
    12:13 – Hrebenciuc, adus cu o maşină a Jandarmeriei la DNA Braşov

    Hrebenciuc a fost adus la DNA Braşov în jurul orei 12.00. El a coborât dintr-o maşină a Jandarmeriei şi a intrat în sediul DNA însoţit de jandarmi.

    El le-a spus jurnaliştilor că nu ştie în ce calitate a fost chemat la DNA, fără a face alte declaraţii.
    10:50 – Ilie Sârbu, la DNA Braşov

    Ilie Sârbu, care ajunsese la DNA Braşov în jurul orei 10.45, fiind însoţit de un avocat, a ieşit la ora 11.30.

    Înainte de a se urca în maşină, Ilie Sârbu le-a spus jurnaliştilor că nu are de făcut nicio declaraţie, iar când a fost întrebat dacă a fost audiat, acesta a răspuns negativ, după care a închis uşa maşinii.

    10:43 – Deputatul PSD Ioan Adam, audiat la DNA Braşov în dosarul privind retrocedările ilegale de terenuri

    Deputatul PSD Ioan Adam a fost audiat, miercuri dimineaţă, la DNA Braşov, în dosarul privind retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizaţi şi magistraţi, între care soţia sa, el spunându-le jurnaliştilor, la ieşire, să nu se grăbească cu concluziile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    Deputatul Ioan Adam, care este şi avocat, având un cabinet în Braşov, a ieşit din sediul DNA în jurul orei 10.30, fiind însoţit de un apărător.

    Deputatul le-a spus jurnaliştilor: ”Nu vă grăbiţi”, fără a face alte comentarii.

    Avocatul acestuia a afirmat că Ioan Adam a fost chemat la DNA pentru ”probleme profesionale confidenţiale”, el nedorind să ofere detalii.

    Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov fac cercetări în această cauză pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie care au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru aproximativ 90.000 de hectare de teren forestier şi 100 de hectare de teren agricol, arată DNA, într-un comunicat de presă.

    Anchetatorii fac 25 de percheziţii în judeţele Braşov, Bacău, Covasna, precum şi în Bucureşti, dintre care cinci la instituţii publice de interes local, una la un birou de avocatură şi restul la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane, a precizat DNA.

    Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că între cele cinci instituţii publice la care au loc percheziţii sunt şi tribunalele Braşov şi Covasna. De asemenea, au loc percheziţii la sediile a trei primării, una dintre acestea fiind cea din localitatea Căiuţi din judeţul Bacău. Anchetatorii percheziţionează şi biroul de avocatură al deputatului PSD Ioan Adam.

    Potrivit surselor citate, de la cele două instanţe sunt vizaţi trei judecători, suspectaţi de implicare în luarea unor decizii ilegale privind retrocedarea de terenuri. Doi dintre magistraţi sunt de la Tribunalul Covasna şi unul de la Tribunalul Braşov.

    În acelaşi dosar sunt suspectaţi de fapte de corupţie şi doi avocaţi, unul dintre aceştia fiind deputatul PSD Ioan Adam, membru în Baroul Braşov. Celălalt avocat este membru al Baroului Covasna.

    Soţia lui Ioan Adam, judecătoarea Roxana Adam, de la Tribunalul Braşov, ar fi printre cei trei magistraţi suspectaţi în cauză, au mai arătat sursele citate.

    Printre localităţile în care s-ar fi făcut retocedările ilegale de terenuri sunt Comăneşti, Palanca, Brătuleşti şi Doftana, au precizat sursele judiciare.

    Conform aceloraşi surse, doar 30.000 din cele 90.000 de hectare de terenuri forestiere ar fi fost retrocedate până în prezent, pentru celelalte 60.000 de hectare dosarele fiind pe rolul instanţelor.

    La finalul percheziţiilor, suspecţii vor fi duşi la audieri la sediul DNA Braşov.

    Acţiunea este sprijinită de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.

    Ioan Adam a absolvit Facultatea de Drept – Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca în anul 1982. În perioada 1983 – 1994, el a fost judecător la Judecătoria Braşov, între 1990 şi 1994 a fost preşedinte al Judecătoriei Braşov, iar între 1994 – 1995 a fost judecător la Tribunalul Braşov.

    Din 1995, el este avocat în Baroul Braşov, fondator al S.C.P.A. Adam şi Rusu – Braşov. De asemenea, din anul 2002 Ioan Adam este profesor universitar doctor la Universitatea Transilvania din Braşov.

    Ioan Adam este membru PSD din anul 2000, iar din 2003 este vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a partidului.

    În anul 2009, el a fost membru al Consiliului de Supraveghere – Fondul Proprietatea.

    În perioada 2007-2008, Ioan Adam a fost deputat supleant PSD. În 2012, el a fost ales deputat în colegiul uninominal nr. 6 Braşov, fiind membru al Comisiei Juridice.

    Deputatul PSD este căsătorit cu judecătoarea Roxana Adam şi au un fiu avocat.

    Roxana Adam este judecător la Tribunalul Braşov din anul 2006, fiind preşedinta Secţiei comerciale şi de contencios administrativ. Anterior, în perioada 1999-2006, Roxana Adam a fost judecător la Judecătoria Braşov

  6. Socrul lui Ponta, urmărit penal într-un spectaculos dosar de corupție
    Ilie Sârbu, acuzat de DNA de sprijinirea unui grup infracțional organizat

    UPDATE Ilie Sârbu este urmărit penal de procurorii anticorupție într-un dosar de retrocedare ilegală a mii hectare de teren. Socrul lui Ponta este acuzat de DNA de infracțiunile de folosire a influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat.

    În același dosar este urmărit penal deputatul PSD Viorel Hrebenciuc pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. De asemenea, s-a început urmărirea penală pe numele deputatului PSD Ioan Adam pentru instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituire a unui grup infracțional organizat, trei infracțiuni de cumpărare de influență. Totodată, este urmărit penal directorul general al RNP Romsilva, Adam Crăciunescu, pentru infracţiunile de abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat în cazul căruia s-a dispus măsura controlului judiciar.

    Potrivit ordonanţei de efectuare a urmăririi penale, la data de 17 aprilie 2012, în urma unei înțelegeri prealabil, la solicitarea deputatului Ioan Adam, cu sprijinul unor persoane interesate, un complet de judecători de la Tribunalul Covasna, a dispus admiterea unui recurs în materia fondului funciar și reconstituirea dreptului de proprietate pentru o mare suprafaţă de teren forestier și de teren agricol, situate pe raza judeţului Bacău, în favoarea unei persoane şi în defavoarea Regiei Naționale a Pădurilor ROMSILVA. Decizia judecătorească ar fi fost pronunțată în contradicție evidentă cu principiile de drept și cu starea de fapt reală, respectiv fără prezența vreunui înscris nou care să schimbe starea de fapt reținută de instanțele anterioare, fără a se efectua vreo expertiză în cauză, fără a clarifica cu probe cine a avut calitatea de proprietar deposedat în anul 1945.
    Astfel, susține DNA, a fost creat un prejudiciu, în sarcina RNP ROMSILVA, de 303.888.615 euro (contravaloarea a 43.227 ha teren forestier).

    “Imediat după pronunţarea deciziei civile a Tribunalului Covasna, inculpatul Adam Ioan împreună cu alte persoane interesate şi cu inculpatul Hrebenciuc Viorel, a constituit și coordonat un grup, ce urmărea să obțină venituri prin cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței (art. 13 din Legea nr. 78/2000) cu scopul de a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate asupra terenurilor forestiere, precum și o cât mai rapidă vânzare a terenului forestier dobândit prin hotărârea judecătorească menționată. În acest scop, membrii grupului urmăreau să intervină asupra funcţionarilor cu atribuţii la nivelul instituţiilor locale, astfel încât aceştia să urgenteze îndeplinirea actelor ce intră în atribuțiile lor de serviciu sau să îndeplinească acte contrare acestor îndatoriri ( de exemplu să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău)”, precizează DNA într-un comunicat transmis miercuri.

    În acest context, susțin anchetatorii, în calitate de director general al RNP Romsilva, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, începând cu anul 2013, Crăciunescu a răspuns solicitărilor nelegale formulate de către Hrebenciuc, prin intermediul lui Ilie Sîrbu, referitoare la modul în care RNP Romsilva trebuie să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate asupra suprafeței de pădure de peste 40.000 de hectare.

    “În consecință, inculpatul Crăciunescu Adam a luat măsuri împotriva intereselor RNP Romsilva, în sensul că a șicanat efectuarea de acțiuni în justiție împotriva intereselor avute de grupul infracțional organizat format din inculpaţii Hrebenciuc Viorel, Adam Ioan şi alte persoane interesate în obţinerea terenurilor menţionate. După ce jurista din cadrul Romsilva semnat o acţiune civilă în favoarea intereselor Romsilva, de suspendare a judecăţii până la soluţionarea dosarului având ca obiect revizuirea deciziei luate la data de 17 aprilie 2012, strămutat de la Tribunalul Covasna la o altă instanţă(cerere admisă de ÎCCJ la data de 17 ianuarie 2014), în luna martie 2014, inculpatul Crăciunescu Adam a dispus în mod abuziv ca acestei juriste să-i fie preluată cauza respectivă și i-a interzis, indirect (folosind un pretext medical), să mai reprezinte RNP Romsilva la procesele ce aveau ca obiect decizia din anul 2012 a Tribunalului Covasna și punerea în aplicare a acestei decizii”, susțin anchetatorii, potrivit comunicatului.

    Procurorii au constatat că Viorel Hrebenciuc i-a transmis lui Ioan Adam că “suntem în plin război cu Romsilva! Nu-i mai cred! Vom câștiga 100%!”, precum și că “sută la sută fac ordine. Urât. O să le placă la toți. O să vezi.”.

    “În ciuda poziției sale de deputat, din probele dosarului rezultă nu doar că Adam Ioan a fost inițiatorul grupului format din Sturdza Gheorghe Paltin, Bengescu Dan Costin și Hrebenciuc Viorel, dar este și coordonatorul acestui grup, persoana care se ocupă cu strategiile. Cu ocazia unei întâlniri dintre Hrebenciuc și Bengescu, din 13 august 2014, primul a afirmat că trebuie să vorbească cu Sârbu Ilie pentru a-l “călca pe cap” pe Adam Crăciunescu, din această sintagmă folosită înțelegând că se intenționa luarea de măsuri drastice față de directorul Romsilva dacă nu va respecta sarcinile trasate de către Hrebenciuc și va mai face apărări în instanță, deoarece trebuia să aibă o atitudine împotriva atribuțiilor de serviciu, manifestându-și intenția de a-i oferi acestuia drept “donație” o suprafață din pădurea a cărei punere în posesie ar facilita-o”, relevă ancheta DNA.

    Ilie Sârbu a ajuns, miercuri, în jurul orei 10.45, alături de un avocat, la DNA Braşov, unde au avut loc audieri în acest dosar.

    La ieșirea de la DNA Sârbu le-a spus jurnaliştilor că nu are de făcut nicio declaraţie. Întrebat dacă a fost audiat, acesta a răspuns negativ, după care a închis uşa maşinii.

    Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a fost audiat şi el, miercuri, la DNA Braşov, în dosar. De asemenea sunt audiați judecătorii Ordog Lorand Andraş şi Gabriel Uţă de la Tribunalul Covasna. Totodată a fost audiat deputatul PSD Ioan Adam. Prinţul Paul şi prinţesa Lia ar urma să fie audiaţi şi ei la DNA Braşov, în acest dosar.

    Procurorii anticorupție au efectuat miercuri 25 de percheziții în județele Brașov, Bacău, Covasna și București, într-un dosar de corupție ce vizează retrocedări ilegale de terenuri.

    Cotidianul.ro a atras atenţia încă de anul trecut, prin mai multe articole publicate pe site, asupra situaţiei terenurilor şi a clădirilor retrocedate ilegal în Ardeal. Serialul cotidianul.ro s-a vrut subiect de analiză pentru CSAT, SRI, DNA, DIICOT, CSM, Inspecţia Judiciară, ca urmare a elementelor clare de înaltă trădare. (Nadăşul, un sat furat cu biserică şi cu cimitir cu tot; Somaţia Forumului “Transilvania furată”; 43.000 de hectare de pădure, retrocedate dintr-un singur condei! La ce oră se convoacă CSAT?)

    Miercuri, Direcția Națională Anticorupție a anunţat că procurorii anticorupție efectuează percheziții în județele Brașov, Bacău, Covasna și București, într-un dosar de corupție ce vizează retrocedări ilegale de teren. Este vorba despre aproximativ 90.000 hectare de teren forestier și 100 hectare teren agricol.

    Vizate au fost şi tribunalele Braşov şi Covasna.

    De la cele două instanţe, sunt vizați trei judecători de implicare în luarea unor decizii ilegale privind retrocedarea de terenuri.

    Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu a magistraţilor Adam Roxana Anca, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, Ordog Lorand Andraş şi Uţă Gabriel, judecători în cadrul Tribunalului Covasna în acest dosar, precizează CSM într-un comunicat transmis miercuri.

    Totodată, Secţia a încuviinţat efectuarea percheziţiei la locul de muncă al Roxanei Anca Adam, judecător în cadrul Tribunalului Braşov, precum şi efectuarea percheziţiei domiciliare şi la locul de muncă cu privire la domnii Ordog Lorand Andraş şi Uţă Gabriel, judecători în cadrul Tribunalului Covasna.

    Printre localităţile în care s-ar fi făcut retocedările ilegale de terenuri sunt Comăneşti, Palanca, Brătuleşti şi Do

  7. ABUREALA……S-a vedem ce se intimpla dupa plecarea lui TRAIAN BASESCU, daca Sirbu a omorit s-au a fost ofiter de securitate,
    trebuie s-a fie urgent judecat si condamnat, daca este o plingere mincinoasa atunci este o mare problema si-n cazul acesta justitia
    este obligata s-a ia masuri de condamnare.
    Astept s-a vad ce se va intimpla cu P.D.L– cel mai corupt partid dovedit in fata natiunii. Exemplu; ALINA BICA.

    • pdl cel mai corupt? tu esti din alt film frate!! numa sirbu cu inca doi au dat un singur tun de 300 de milioane de euro!!!!! asta e numai unu!!!!!! tu nu vezi cum pica pe capete marii incoronati ai psd?

  8. ii i-a locul DAN POPA !?!?!? m-am cacat pi mine de ras. dan popa o fo nainte de ’89 ACTIVIST DE PARTID la PCR muncipiu Timisoara sef piste comert. La vremuri noi tot…noi !

  9. Acest personaj care la tradat pe Borza, si care a furat terenuri cat cuprinde astazi vine ca prospatura la pdl? HA HA HA HA HA E clar am fost deageaba la vot.

  10. Între persoanele care apar în anturajul lui Mann se mai regăsesc Adam Crăciunescu, vicepreşedinte CJ Timiş, şi Dan Popa, secretar general al PDL Ti­miş. Mann a fost găbjit la frontieră înainte de Paşti şi pus la păstrare într-un loc umed şi rece, pentru a nu se altera genetic.

    O hotărâre de guvern din 2005 interzice cultivarea plantelor modificate genetic şi sistează sprijinul financiar pentru aceste culturi. Mann a făcut excepţie, iar activităţile lui au fost sprijinite de Garda Financiară Timiş şi de Prefectura Timiş. Mann îi angajează în calitate de consilieri juridici pe Ionuţ Olari Răzvan, fiul lui Ionel Olari, şeful Gărzii Financiare Ti­miş, şi pe Terezia Cornea, soţia lui Titus Cornea, inspector în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Timiş. Prefectul Ovidiu Drăgănescu îi pune la dispoziţie un autoturism Mercedes ML, cu numărul TM 11 EPY, cu care Nikolaus Mann obişnuieşte să-şi care amanta. Relaţiile lui Mann cu DGFP sunt mult mai complexe. Aşa se face că achiziţionează producţia agricolă a tatălui lui Doru Dudaş, directorul adjunct al DGFP Timiş, actualmente director în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Mann a prăduit ani de zile fondurile europene, până a fost luat în vizor de OLAF. Faptele sale au început să iasă la iveală imediat după arestarea, în 2011, a directorului adjunct al DGFP Timiş, Gabriela Ionescu.

  11. „Sunt prieten şi cu Ilie Sârbu şi cu Răducanu de la PSD, cum sunt şi cu Dan Popa (secretarul general al PD-L-Timiş – n.a.) sau cu Borha (şeful PNL Timiş)“

    Când mă duc cu Cră­ciunescu la vânătoare, lu­mea spune că-s pesedist, când mă văd cu Popa, zic că-s pedelist ”, a susţinut Mann. Con­form omului de afaceri, apro­pierea de secretarul general al democraţilor este legată şi de faptul că „am intermediat nişte terenuri pentru el”. Crăciunescu nu a negat prietenia cu omul de afaceri şi a recunoscut că firma sa este cea care a realizat pentru firmele lui Mann „un PUZ director pentru întreaga zonă Sânandrei, în 2005-2006”. Acum, Crăciunescu este res­ponsabil din partea social-demo­craţilor de Sânandrei şi trebuie să-l sprijine pe candidatul PSD în confruntarea din turul doi cu pedelistul Demea care a declarat că „pot spune că sunt omul lui Mann. Sunt omul investitorilor, că doar nu o să fiu al ciobanilor din sat”. (D.B.)

  12. craciunescu de la psd, popa de la pdl, borha si robu de la pnl asta cum se numeste ? grup de interese smenari, traficanti de terenuri astia isi bat joc de noi si noi fraieri votam si credem ca sunt concurenti si ciuhandu marele taranist a facut alianta cu psd ca sa ajunga astia la putere toti sunt la putere si isi bat joc de noi

  13. Menevră pentru PD-L
    “Gina Şovăilescu a fost vizată de Brigada de Combatere a Crimei Organizate pentru trafic de persoane. Palade trebuia compromis pentru a favoriza un ofiţer susţinut de PD-L pentru şefia Poliţiei. O manevră similară a fost făcută înaintea concursului pentru şefia Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Timiş, fiind favorizat Mirciulică Radu, protejatul lui Dan Popa, secretarul general al PD-L Timiş”, au declarat surse judiciare, care au cerut să fie protejată.

  14. a) Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc şi locotenentul său, Dan Gheorghe Titus (tot Titu) Popa, care-l ţin pe Bojin la Direcţia Apelor de 5 ani deşi PSD-ul este duşmanul lor de moarte. De ce?

    – în târg se vorbeşte că Titu şi-a plătit postul cu 100.000 €;

    – în Consiliul Judeţean, consilierii PSD conduşi de Titu aprobă tot ce vrea Constantin Ostaficiuc;

    – cu Titu preşedinte, PD-L-ul e la „plăcinte”;

    – cu Titu la Ape, licitaţiile din septembrie pot da „lapte”.

    • resapat? ce e aia? vorbeste romaneste ma! ca te dai de gol, iar si-au scos comunistii fraierii la postat…problema mare..si fraieri si fara scoala…vai mama voastra

  15. I Prezentarea organizatiei
    Societate cu răspundere limitată, cu sediul in judetul Timis, Str. Miresei, Nr. 1, Timisoara, înfiinţată în anul 1994, prin initiativa si asocierea domnilor Dan Popa si Ion Raducanu. La inceput AUTO EUROPA a insemnat doar un service auto, urmand ca mai apoi sa devina concesionar Dacia in judetul Timis. Din clipa aceea a inceput ascensiunea unei firme care a devenit concesionarul celor trei marci de automobile Renault-Dacia-Nissan in judetul Timis, astazi avand deschise 6 puncte de lucru, 3 in Timisoara, una in Lugoj, una in Jimbolia si alta in Sannicolau Mare.
    In prezent, personalul angajat al SC AUTO EUROPA SRL depaseste 200 de angajati si se afla intr-o continua dezvoltare.
    Primul punct de lucru al acestei societati de succes a fost in Timisoara, Str. Miresei, urmand ca mai tarziu sa mai fie deschise inca doua, unul in Calea Lugojului, care este in prezent Concesiunea Dacia, iar altul in Calea Sagului, reprezentand Concesiunea Renault.
    Efectuand investitii de aproximativ 5 milioane de euro in construirea unor noi showroom-uri si service-uri auto, conditiile de munca se ridica la nivelul ultimelor standarde europene, astfel aigurandu-se un climat propice performantei in cadrul firmei.
    Standardele ridicate ale SC AUTO EUROPA SRL, imbinate cu un personal bine pregatit la nivel profesional formeaza un ambient placut, care multumeste si cel mai exigent client care intra intr-un showroom sau intr-un service AUTO EUROPA.
    Oganigrama societatii
    Conducere/organizare/resursa umana
    In varful organigramei societatii se afla directorii generali si anume domnul Ion Raducanu si domnul Dan Popa, care de altfel sunt si proprietarii si membri fondatori ai acestei societati care in prezent este Concesionar al marcilor Renault-Dacia-Nissan.
    In functia de director executiv se afla domnul Florin Dabuleanu, secundat de domnul Sebastian Raducanu, in postul de director executiv adjunct.
    De compartimentul economic se ocupa doamna directoare Silvia Romanov.
    Pe urmatoarea treapta a organigramei se afla:
    – directorii de concesiuni : Razvan Gadea (director concesiune Renault), Florin Pitic (director concesiune Dacia), Constantin Buliga (director concesiune Dacia 2), Adrian Serendan ( director concesiune Lugoj), Lucian Boran ( director concesiune Nissan);
    – director IT Adrian Pocola;
    – director administrativ Florin Groza;
    – director contabilitate Lidia Jipa.
    Resursele umane
    Resursele umane reprezinta cea mai importanta categorie de resurse în toate întreprinderile. Succesul sau insuccesul unei întreprinderi, depinde în mod esential de calitatea fortei de munca din firma, de gradul de motivare al acesteia. Fiecare angajat are un impact deosebit asupra performantei firmei, cresterea si dezvoltarea acestora fiind inevitabil legate de abilitatea managerilor de a se înconjura cu oameni potriviti. Monitorizarea corespunzatoare a activitatilor de personal, începând cu stabilirea necesarului de personal, recrutarea, selectia, evaluarea,recompensarea personalului, este vitala.
    Managementul Resurselor Umane constă în ansamblul activităţilor orientate către asigurarea, dezvoltarea şi menţinerea resurselor umane în cadrul organizaţiei în vederea realizării cu eficienţă maximă a obiectivelor acesteia şi satisfacerii nevoilor angajaţilor.Pe măsură ce organizaţiile se dezvoltă au de a face cu o serie de aspecte esenţiale ale managementului resurselor umane.

  16. Timpul nu uita! Sa dea Dumnezeu sa se descopere totul! Mizerii umane, imbogatite pe spatele si singele poporului! Dar, cu cei de azi, ce facem? Mai asteptam 25 de ani?

  17. exista peste tot cate un prost care crede ca stie mai multe decat o face in relaitate…niste frustrati, dezaxati cu porniri cretinoide care in toata viata lor nu au mutat un pai dintr-o parte in alta! dar isi dau cu parerea peste tot sub protectia anonimatului, ca deh, in fata nu are curaj si nici OO sa faca sau sa spuna ceva! niste tampiti dom`le! niste tampiti!

  18. se pare ca aparitia lui popa dan pe principala scena politica din timis cam deranjeaza pe niste unii…altfel nu imi pot explica tirul de acuzatii ba ca e comunist, ba ca e ce stiu eu ce agent, ba ca e …te miri ce…stilul secusito-comunist al marelui partid psd de a trata un adversar politic

Dă-i un răspuns lui Un tovaras Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.