Proiectele Primăriei Timişoara par să nu mai prezinte interes nici pentru investitori, nici pentru firmele care ar urma să ia bani din efectuarea unor lucrări. Unul din marile planuri pentru anul 2014 a fost amenajarea unei parcări în spatele magazinului Bega. Un prim pas a fost făcut după ce municipalitatea a dat terenul în concesiune către SDM, pentru ca societatea să găsească un investitor privat alături de care să ridice o parcare supraetajată. La finele anului trecut proiectul a fost anulat, după ce niciun investitor nu s-a arătat interesat.
Situaţia se repetă şi în acest început de an după ce, marţi, edilul şef Nicolae Robu anunţa că primăria a dat startul licitaţiei pentru achiziţionarea a şapte vaporetto cu care timişorenii ar urma să se plimbe pe Bega chiar în vara acestui an.
Municipalitatea a avut din nou parte de o surpriză de proporţii la deschiderea ofertelor, când a observat că niciun investitor nu a fost interesat.
„La licitația privind achiziția de ambarcațiuni din cadrul proiectului de reabilitare a malurilor Begăi nu s-a prezentat nicio firmă. În perioada următoare vom reanaliza împreună cu experții aspectele financiare și caracteristicile tehnice pentru a indentifica eventualele îmbunătățiri necesare”, ne-a declarat Alina Pintile, șefa Direcției de Comunicare a Primăriei Timișoara.
dupa mine a deschide ofertele inseamna ca ai oferte. adica au fost depuse plicuri goale?
cit despre parcarea cu plata, oare de ce nu exista investitori? pai cele 2 din centru (cjt si iprotim) sint pline? nu. romanii prefera sa parcheze ilegal sau fara sa plateasca.