Studenții vor sărbători intrarea în noul an printr-o petrecere inedită în stil american. Este vorba despre Revelionul Studențesc, eveniment care se află la cea de a II-a ediție. Sute de tineri sunt așteptați mâine de la ora 22.00 în Club No Name din Timișoara să petreacă înainte de sesiune.
„Este unul din puținele dăți când organizațiile studențești și-au unit forțele și au pregătit multe surprize și concursuri pentru participanți.
Revelionul studențesc este la a II ediție și organizatorii își propun să adune peste 400 de studenți. Petrecerea va continua până dimineață cu mult dans pe cele mai în vogă hituri din toate timpurile”, au transmis organizatorii.
Evenimentul este pus la cale de organizațiile studențești din Universitatea Politehnica și Universitatea de Vest din Timișoara, iar intrarea costa cinci lei.