Melomanii timişoreni au luat cu asalt Viniloteca, spaţiul cultural dedicat audiofililor FOTO

Melomanii timişoreni au luat cu asalt Viniloteca, spaţiul cultural dedicat audiofililor FOTO

0
DISTRIBUIȚI

viniloteca (10) [1024x768]O sumedenie de melomani adevăraţi pasionaţi sau nu de cultura vinilului au participat miercuri la deschiderea Viniloteca, un concept definit, conform celor care l-au creat, „de statement-ul „Audiophilia, Craft Beer and Coffee, Musical Alchemy”. La faţa locului, au poposit muzicieni din diverse trupe timişorene, melomani îndrăgostiţi de multă vreme de viniluri, dar şi mulţi tineri, care într-o ambianţă cât se poate de interesantă au răsfoit printre discurile second hand de aici care acoperă o serie de stiluri muzicale, de la operă până la muzică electronică.

„Vom avea viniluri / plăci / discuri care se pot atinge, asculta tare sau la căşti, vi le putem recomanda şi, bineînţeles, le puteţi cumpăra. De ce? Pentru că nu există un loc permanent în Timişoara de unde să cumperi viniluri, unde să le poţi asculta înainte de a le duce acasă, unde poţi să le deschizi şi să te uiţi la copertă şi inner sleeve, şi unde ţi se pot recomanda artişti în funcţie de gusturile tale. Începem cu viniluri second hand ca şi format, dar first hand ca şi calitate a conţinutului şi formei. Vrem ca pe viitor să aducem şi viniluri noi de la case de discuri atent selectate. Vom avea şi releasuri proprii. Promitem“, spun Emil Biebel (iniţiatorul primului magazin de muzică din România, Rocka Rolla), Adrian Biebel (care pe lângă pasiunea de audiofil, este şi muzician, cântând de-a lungul timpului în două trupe timişorene – Scrum şi SART) şi Cristian Crăciun (fost organizator de festivaluri de muzică underground şi chitarist/booking manager/PR în trupa Persona).

Motivele pentru care mulţi melomani preferă sunetul analogic celui digital sunt diverse.  În principal unii audiofili consideră că vinilul are “personalitate”, “căldură”, “definiţie”. Cu toate că aceşti termeni sunt subiectivi şi un inginer nu i-ar putea niciodată masura, ei consideră că o audiţie presupune să creeze stări – şi ele nemăsurabile – şi nu neapărat diagrame şi statistici. E ceva similar cu amatorii de vin. Sunt dintre cei pentru care vinul de alimentară e chiar OK, şi cei care sunt în stare să-ţi desluşească anul producţiei, panta dealului pe care a crescut via, săptămâna în care a fost culeasă etc.Evident, când spunem vinil, spunem „copertă”. Sau „cover”. Vorbim de acele mici opere de artă, imagini care însoţesc un LP şi a căror realizarea a fost, în mult privințe, o provocare la fel de mare.

Când vorbești de un album de referință, îți vine automat în minte „coperta” acestuia. Există firme specializate în grafica de disc, sunt cărţi apărute cu şi despre munca acestor designeri, există chiar colecţionari de coperti, pe care aspectul grafic îi interesează mult mai mult decât de ce e înăuntru.


Noul spațiu cultural oferă şi o colecţie impresionantă de  beri artizanale, atât din țară, cât și din străinătate, cafele grecești pline de gust, iar pe viitor, Viniloteca (situată pe strada General Henri Berthelot, nr. 6.) va organiza o serie de evenimente culturale.
Foto: Seba Tătaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.