Să curgă bere pe Bega!

Să curgă bere pe Bega!

0
DISTRIBUIȚI

zoltanvarga 2Lansarea noului album al celor de la Implant Pentru Refuz, Cartography, petrecută la ceas de seară, a adunat la Daos Club un public pestriţ. Alături de spectatorii care se încadrează lejer în categoria „veterani“ s-au regăsit foarte mulţi puştani. Cum bine a remarcat cineva la faţa locului, Implant Pentru Refuz e una din puţinele trupe din oraşul nostru care reuşeşte să aduna laolaltă diferite generaţii. Deşi mai demult „amestecul“ ăsta de generaţii era omniprezent, în ultima vreme evenimentele din oraşul nostru au reuşit să „împartă“ publicul. Pe scurt, există petreceri de drum and bass, dubstep, techno şi alte „cele“ care atrag copiii care consumă la greu apă plată şi sucuri naturale, concerte cu trupe care au un target bine definit, iar drept urmare publicul ţintă este unul prestabilit. Revenind la Implant Pentru Refuz, băieţii ăştia au lansat albumul după o campanie de crowdfunding încheiată cu succes.

Vita şi colegii lui au strâns 7.165 de euro din partea fanilor, suma fiind mai mare decât cea pe care artiştii şi-au propus să strângă, adică 6.000 de euro.


Înregistrările, reampingul, mixajul albumului au fost făcute în Timişoara, de către Attila Lukinich, la Dstudiopro, masterul materialului fiind efectuat de către Alin (Master) tot în Timişoara. Artworkul albumului este realizat de către Ovidiu „Tzutzu” Hrin de la Synopsismedia.com. Pe parcursul turneului Cartography, implanturile vizuale sunt proiectate de Vj Burger. Lansarea albumului „Cartography” are parte de un turneu naţional în cele mai mari oraşe din ţară şi culminează cu participarea ca „opening act” în cadrul concertului Korn ce va avea loc la Arenele Romane pe 3 august. Turneul timişorenilor va ajunge în Oradea, Constanţa, Craiova, Iaşi, Suceava, Târgu-Mureş, Cluj, Sibiu, Braşov, Buzău şi Bucureşti. Şi pentru că Implant Pentru Refuz merită toate laudele melomanilor timişoreni pentru perseverenţă şi dedicaţie, nu putem decât să sperăm că băieţii o vor „arde“ mult timp de acum încolo la fel de bine. Sau ca să citez una din piesele lor, să curgă bere pe Bega!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.