Învățământul agricol din județul Timiș, amenințat cu desființarea. Ce soluție propune consilierul...

Învățământul agricol din județul Timiș, amenințat cu desființarea. Ce soluție propune consilierul județean Marin Popescu

1
DISTRIBUIȚI

marius popescu pnl (2)

Consilierul judeţean PNL Marin Popescu vrea să salveze învăţământul cu profil agricol la nivelul judeţului Timiş. Acesta a atenţionat astăzi că în urmă cu câţiva ani existau opt licee cu profil agricol doar la nivelul judeţului Timiş, cifră care a scăzut dramatic până în prezent.

„Mai avem două licee, iar din toamnă vom avea doar un liceu cu profil agricol, Liceul Teologic din Sânnicolau Mare. Expertiza care există pe agricultură la nivel judeţului… toată lumea spune că avem foarte mulţi experţi, avem comisie, dar experţii nu au ridicat problema desfiinţării Liceului Argricol din Timişoara. În contextul în care vorbim de finanţare pe elev, liceul nu îşi va realiza necesarul pentru finanţare. Asta nu ne împiedică să nu luăm poziţia ghiocelului în faţa ministerului.


Judeţul Timiş e unul din cei mai mari contributori la bugetul naţional şi la noi se întorc foarte puţini bani. Am înţeles logica Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, dar cei care doresc să obţină finanţări europene pe agricultură trebuie să obţină calificări şi nu au de unde”, a declarat Popescu.

Acesta a spus că, alături de colegul său, Tiberiu Lelescu, va încerca să găsească o soluţie. „Voi încerca să iniţiez un proiect cu IŞJ ca în zona urbană mică unde există licee să înfiinţăm clase cu profil agricol. Nu este uşor, dar este un pas pe care vrem să îl facem, pentru că numai aşa putem salva acestă perspectivă a învăţământului agricol la nivelul judeţului Timiş. Vom avea nevoie de resurse financiare, dar vom începe de jos, cu câteva clase în oraşele în care există licee teoretice. CJT se poate implica fie prin finanţarea bazei materiale, ateliere, laboratoare, sprijinul agenţilor economici care se apropie de aceste clase”, a mai declarat consilierul.

Popescu spune că se aşteaptă la probleme sau la refuzuri, dar că judeţul Timiş trebuie să lupte pentru a primi bani mai mulţi pentru finanţare. Consilierul spune că primele clase de învăţământ agricol ar trebui înfiinţate la Recaş, însă abia din anul 2015 pentru că pentru acest an deja au fost stabilite structurile.

1 COMENTARIU

  1. Este vorba de Cladirea Liceului Agricol, cui i se va repartiza ? pt cine trebuie evacuata si mutate cele 300 de persoane in padure la capatul orasului la caini , unde este un autobuz pe ora,,parca nu stiti… RUSINEEEE lor ,

Răspunde-i lui ion Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.