Schimb DUR de replici între Alfred Simonis și Sorin Cociobea la PRESSALERT...

Schimb DUR de replici între Alfred Simonis și Sorin Cociobea la PRESSALERT LIVE. Ce acuzații și-au adus cei doi VIDEO

0
DISTRIBUIȚI

cociobea-simonis1

Schimburi de replici dure între invitaţii PRESSALERT LIVE din această seară, consilierul local PSD Alfred Simonis şi fostul consilier judeţean Sorin Cociobea. Fostul ales jueţean a comentat vizavi de excluderea sa de astăzi că „sentimentele pe care le am la această dată sunt destul de confuze pentru că dacă o luăm să o punem pe adevăr din punctul meu de vdere ceea ce s-a întâmplat azi la CJT este un abuz în serviciu pentru că am fost supus unui vot secret, care o să vedeţi că nu e secret. A fost un vot aşa la vedere, se arătau şi domnului Bojin şi domnului Ritivoiu. Mă încearcă şi nişte sentimente de lehamite faţă de excluderea de astăzi. A fost un abuz pentru că articolul de lege care s-a invocat azi este celebrul articol 9 din Legea 393 litera H 1 care spune că se pierde calitatea de consilier judeţean înainte de termen doar dacă consilierul judeţean îşi pierde calitatea de membru al partidului pe liste căruia a fost ales.


(…) Nu e legal să fiu exclus de un partid pe listele căruia eu nu am candidat niciodată. Pe referatul de susţinere secretarul CJT susţine că trecând eu la PSD prin Ordonanţa 55 nu mai sunt consilier PDL. Asta se ştie, dar nu vii să spui asta consilierilor judeţeni că nu suntem copii. (…) Este un vid legislativ pe care ei nu vor să îl priceapă”.
După ce a declarat că le va face plângere penală lui Titu Bojin şi secretarului CJT, Dănuţ Ardelean, Cociobea a spus că va analiza situaţia la rece şi abia apoi va decide când va face acest demers. Deşi iniţial anunţa bucuros că a scăpat de cancerul PSD, Cociobea a făcut contestaţie la decizia partidului de a-l exclude. Acesta a detailat că „eu nu am atacat sub nicio formă că m-au dat afară. Am spus și azi la CJT că nu vreau ca PSD să nu uzeze de dreptul său de a mă da afară din partid și din CJT, dar să o facă legal”. Consilierul local Alfred Simonis l-a atacat dur pe Sorin Cociobea după ce acesta a contestat funcţiile pe care le deţine în PSD Timiş, respectiv cea de consilier local, şef al TSD Timiş şi vicepreşedinte la nivel naţional al TSD.
„Ați făcut parte dintr-un guvern corput condus de domnul Boc. Ați lucrat în ministerul doamnei Udrea care a fost cel mai corupt minister. Să veniți să îmi țineți mie lecții de morală mi se pare deplasat. Am muncit să am aceste funcții”, a replicat Simonis. Vizavi de tentativele lui Cociobea de a rămâne în CJT şi în PSD Simonis a spus că „consilierii județeni nu vă mai vor, PSD nu vă mai vrea, PDL nu vă mai vrea. Dar vreți cu tot dinadinsul să faceți parte din CJT”, calificând gesturile lui Cociobea drept penibile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.