Brânzeturi fine, la prețuri modice, de la micii producători locali. Ce proiect...

Brânzeturi fine, la prețuri modice, de la micii producători locali. Ce proiect INEDIT s-a lansat la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1220676195">

branza (8)

Responsabilitate. Adică să ajuți pe cel de lângă tine, la modul concret. De exemplu, să plătești un salariu de 1500 de lei, lunar, unei persoane necalificate, care a trăit o viață la orfelinat, și care altfel avea toate șansele să ajungă cerșetor, pe stradă. Să înveți astfel de oameni cum se prepară sortimentele de cafea, și să-i faci demni de numele de barrista. Asta înseamnă responsabilitate. Pe de o parte; pe de alta, e responsabilitate să oferi produse bio, fair-trade la prețuri oneste, astfel încât să nu și le permită numai directorul de multinațională, ci și muncitorii. Un consens perfect se găsește în întreprinderea socială Ecosens, care, la finele săptămânii a lansat Reciproc Café – spațiu de consum responsabil (strada Mărășești colț cu strada General Eremia Grigorescu, în imediata apropiere a Grădinii Botanice). Șase din cei nouă angajați ai proiectului provin din grupuri sociale vulnerabile.

Ajutor „Reciproc”

”Reciproc Cafe este un spațiu de economie durabilă, unde fiecare dintre vizitatori va avea ocazia să dea valoare alegerilor sale de consum. Pe lângă produsele specifice unui bistrou, propunem clienților noștri produse locale provenite de la mici producători și produse organice din comerțul Echitabil. Angajamentul nostru este de a crește accesul la produse de o calitate superioară, care respectă în același timp criterii sociale și de protecție a mediului”, arată Mihaela Vețan, una din inițiatoarele proiectului. Cu alte cuvinte, timișorenii merită să vină aici să bea limonadă din lămâi sau lime bio la același preț la care ar bea limonada pe oricare altă terasă (6,5 – 9 lei), cu fructe de sezon, cafea din bobe certificate bio și fair trade. Tot aici găsesc plăcinte bune de casă, baghete din cereale bio (2,5 lei), muștar aromat, flori naturale pentru ceaiuri și brânzeturi artizanale fine, de la micii producători (Ricotta maturată, Stracchino, Tomino etc.) la prețuri accesibile ( 50 – 60 de lei / kg). Lista e completată de salate din verdețurile sezonului.

Misiunea proiectului, mai spune Mihaela Vețan, e să aducă pe de o parte producătorii care nu ajung să vândă în supermarketuri produsele lor, în fața unui public consumator care să devină conștient de avantajele unei alimentații sănătoase, pe care și-o permite fără efort. Lunar vor mai fi organizate și ateliere de gătit sau nutriție. În luna mai va avea loc lansarea celui de-al doilea spațiu de consum responsabil, Grădina Reciproc¸ într-o zonă accesibilă și liniștită a orașului Timișoara.

Asociația Ecosens a fost lansată în Timișoara cu scopul de a promova consumul responsabil și un stil de viață sănătos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.