Studenții din cadrul Universității de Vest din Timișoara, care sunt interesați și de alte limbi decât cele de circulație internațională, vor avea posibilitatea să se înscrie la cursuri inedite. Asta pentru că în cadrul universității timișorene funcționează un Centru de Studii Africane „Übuntu”, care a luat ființă în urmă cu un an și jumătate.
„Suntem în tratative, în acest moment, cu un centru de limbă portugheză care este împreună cu noi în «Ubuntu» și cu un centru de limbă arabă, cu care probabil că vom încheia colaborări directe”, a explicat Silviu Rogobete, directorul Centrului de Studii Africane „Ubuntu”.
De asemenea, studenții timișoreni nu doar că vor avea șansa să învețe limba arabă sau portugheză, ci vor putea chiar să se împrietenească cu aproape o sută de studenți africani care învață la UVT.
„Vrem să transformăm centrul într-un fel de casă africană pentru studenții africani care sunt din ce în ce mai mulți în universitatea noastră. Centrul a fost înființat în ideea de a construi punți între universitatea noastră și continentul african. Categoric mă interesează să pornim proiecte de cercetare bilaterale cu universități din aceste state africane. În acest moment, la Universitatea de Vest din Timișoara învață aproximativ 80 de studenți africani, majoritatea din Tunisia, dar sunt câte doi, trei din aproape fiecare țară africană”, a mai precizat Silviu Rogobete.