Primarul Robu admite: apa de ploaie, o problemă pentru pasajul rutier Michelangelo....

Primarul Robu admite: apa de ploaie, o problemă pentru pasajul rutier Michelangelo. Ce soluţie specială va fi folosită pentru a preveni inundarea zonei şi când va fi gata lucrarea

3
DISTRIBUIȚI

 

Deschiderea circulatiei pe Parvan intersectia cu Michelangelo  20 Decembrie 2014 16

Noi detalii legate de stadiul lucrărilor de la subpasajul rutier Michelangelo au fost oferite recent de primarul Nicolae Robu. Acesta a reiterat că lucrarea ar putea fi gata până la finele lunii.

„Se cunoaşte că în urmă cu mai multe zile am dat ordin de începere a lucrărilor de ermetizare a ultimei zone la care mai e de făcut această operaţiune în subpasaj. Este vorba despre o hidroizolaţie în partea care este cea mai adâncă, cea mai acoperită a subpasajului. Lucrările s-au desfăşurat în această perioadă, mai sunt foarte mici ajustări de făcut, se cunoaşte că şi în acest interval de timp a plouat câteva zile bune, din păcate, dar s-a lucrat atunci când condiţiile meteo au permis-o şi vom începe cât de curând ultimul set de operaţii tehnologice, asfaltarea şi marcarea, după care vom deschide circulaţia. Estimez că spre sfârşitul lunii vom putea face acest lucru, pentru că din nou se anunţă ploi şi aceste operaţii pot fi făcute pe uscat şi vedeţi dacă plouă evident că zona aceasta care este cea mai joasă va ajunge să aibă apă.


Nu este o apă care stă acolo, pentru că se va vedea când vom da subpasajul în folosinţă că avem un sistem foarte performant de evacuare a apei, numai că va fi o cantitate mare de apă care udă totul şi apoi e nevoie de timp pentru a se usca, nu numai superficial, ci chiar în profunzome”, a spus Robu.

În ciuda zvonurilor care dau ca sigură inundarea subpasajului în zilele ploioase, edilul dă asigurări că în urbea de pe Bega sunt folosite cele mai bune tehnologii. Întrebat concret dacă se pune problema ca pasajul să fie inundat, Robu a spus că „nu, nici vorbă, pentru că pompele sunt foarte performante şi pe de asupra avem pentru alimentarea lor şi soluţia de rezervă, un grup electrogen care este amplasat în vecinătate astfel ca dacă cumva cade tensiunea, ceea ce se întâmplă frecvent atunci când sunt furtuni, atunci se comuntă pe alimentare de la acest grup şi îşi fac treaba mai departe. (…) Sunt multe locuri şi în străinătate unde când plouă se închide accesul în subpasaje, este o situaţie foarte des întâlnită. La noi nu va fi cazul şi pentru că, repet, această lucrare a fost prevăzută inclusiv cu pompe de eliminare a apei care sunt la mare adâncime”.

Mai mult, primarul a spus că lucrarea a fost una extrem de grea, cu multe probleme care au fost însă depăşite şi că lucările au început abia în aprilie 2013, subliniind că doi ani nu preprezintă o perioadă lungă pentru o lucrare atât de complexă.

3 COMENTARII

  1. saracul rrobisor abia acum pricepe si el ceva din ingineria constructiilor! fiind presedintele asc-pcr si avand origini sanatoase de la bocsig, lua la faculta note pe propaganda utc-pcr!

  2. Nu pricepe nimic, nu se consulta cu nimeni, sufera de paranoia si grandomanie .
    Din pacate, ce a mai ramas din Timisoara dupa tavalugul clanurilor, a ajuns pe mana d-lui primar care se pricepe de minune sa mutileze tot ce este verde . Il poate oprii cineva?

  3. Pentru a evita aceste mici neplaceri la facultatea de arhitectura se lanseaza proiectul – Copertina peste pasaj. Aceasta copertina incepe de la fantana de pe str. Pestalozzi (cea cu spuma 😉 ) si se intinde pana la intersectia cu str. Mihai Viteazul. De asemenea, se vor pune si indicatoare pentru dirijarea stropilor, morcovi etc. O echipa de pazitori ai palmierilor este delegata cu galetute in dotare la intrarea in pasaj, ei vor tine sub control nivelul apei, cand se anunta cotele Dunarii vom avea si cota apei in pasajul Michelangelo din Timisoara 😉
    Proiectul Vaporetto se pliaza pentru noul canal – vom avea un bac care traverseaza masinile cand avem peste 1 m nivelul apei, daca este pana la tavan, cu submarinul…
    Asteptam si alte idei pentru a scoate la liman incompetenta acestui pomieristic primar 😉 🙂

Dă-i un răspuns lui Andrei Andrusch Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.