Revedere cu fosta echipă pentru Ianis Zicu. Ce spune ”machidonul” despre forța...

Revedere cu fosta echipă pentru Ianis Zicu. Ce spune ”machidonul” despre forța lui ASA Tg. Mureș

0
DISTRIBUIȚI

acs-poli-fc-botosani-6

ACS Poli nu are prea mult timp să-și plângă de milă după ultimul rezultat din Liga I. Peste doar două zile elevii lui Dan Alexa au parte de un nou meci foarte greu, în deplasare la vicecampioana ASA Tg. Mureș. Unul dintre cei mai importanți oameni ai ardelenilor în sezonul trecut a fost Ianis Zicu, transferat de timișoreni. ”Machidonul” își știe foarte bine foștii colegi și face un apel la mobilizare.
”Jocul cu Astra a fost din păcate prost, suntem obosiți fizic, psihic, pentru că lucrurile nu sunt în ordine, ne doream să acumulăm cel puțin 8-9 puncte în primele cinci partide.


Va fi o partidă foarte dificilă la Tg. Mureș, ASA are o echipă foarte bună pe teren propriu. Am jucat acolo un an de zile, știu cum se mobilizează. Nu avem decât varianta victoriei. E un meci foarte important, echipele din față încep să se distanțeze. Nu vreau să ne luptăm la retrogradare, nu de asta am venit aici. Eu vreau să cred că sunt lucruri care au ținut de ghinion. La toate echipele la care am jucat nu am întâlnit situații în care să începem campionatul cu astfel de goluri… Ar trebui să marcăm din ocaziile avute. ASA e o echipă la fel de puternică ca în anii trecuți. Va fi foarte greu pentru că se apără foarte bine și când ai impresia că domini reușesc să marcheze”, a declarat Ianis Zicu.
Experimentatul mijlocaș susține că nu s-a atașat foarte tare de mureșeni, deși, la fel ca la Timișoara, s-a clasat cu ei pe locul 2 după un singur sezon. ”Sunt momente frumoase petrecute acolo, dar cum am jucat și la Dinamo și acolo am făcut-o mai mult, acela a fost un meci mai special, la Târgu Mureș am evoluat doar un an, dar sunt prieteni pe care mi i-am făcut acolo. În fotbal nu contează asta, îmi doresc victoria. Nu-mi doresc ca nimeni să câștige. S-a întâmplat la Steaua, îmi doresc ca și portarul nostru să aibă tăria de caracter să-și revină, e tânăr, sunt momente dificile de gestionat, trebuie sprijinit de cei de alături”, a precizat Zicu.
Partida ASA Tg. Mureș – ACS Poli Timișoara se dispută miercuri, de la ora 19.30, în runda a VI-a a Ligii I. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.